(VIDEO) Familia Cârnaț ar cheltui 2000 euro lunar. Teodor: Nu observăm momentul dat
Tenis: Hubert Hurkacz a câştigat primul trofeu ATP Masters 1.000 din cariera sa
Tenismanul polonez Hubert Hurkacz a câştigat primul trofeu ATP Masters 1.000 din cariera sa, după ce a reuşit să-l învingă în două seturi, 7-6 (7/4), 6-4, pe italianul Jannik Sinner, duminică, în finala turneului de la Miami (Florida), dotat cu premii totale în valoare de 3.343.785 dolari, scrie SHOK.md, cu referire la agerpres.
La 24 de ani, Hurkacz şi-a trecut în palmares al treilea titlu ATP, după cele de la Winston-Salem (Carolina de Nord), în 2019, şi Delray Beach (Florida), la începutul acestui sezon, performanţă în urma căreia a făcut un salt de 21 de locuri în clasamentul mondial, până pe poziţia a 16-a.
El a obţinut acest succes după ce a eliminat doi dintre favoriţi, grecul Stefanos Tsitsipas, numărul 5 mondial, şi rusul Andrei Rublev (nr. 8), înainte de a-l învinge pe Sinner, unul dintre prietenii şi partenerii săi ocazionali de dublu, pe care nu l-a mai înfruntat niciodată până acum.
Jannik Sinner (19 ani), cel mai tânăr finalist din istoria turneului de la Miami, rămâne cu cele două titluri ATP cucerite la Sofia (2020) şi Melbourne – Great Ocean Road Open (2021).