The Weeknd lansează un nou album, „Dawn FM”. Modul inedit prin care artistul a făcut anunțul și numele mari cu care colaborează

 The Weeknd lansează un nou album, „Dawn FM”. Modul inedit prin care artistul a făcut anunțul și numele mari cu care colaborează

Cântăreţul canadian The Weeknd, recompensat cu trei premii Grammy şi nominalizat la premiile Oscar şi Primetime Emmy, a anunţat că noul său album, intitulat „Dawn FM”, va fi lansat vineri, 7 ianuarie, informează site-ul revistei Variety, scrie SHOK.md cu referire la profm.

Starul canadian a făcut acest anunţ în stilul lui caracteristic, prin intermediul unei înregistrări video misterioase, care se aseamănă cu videoclipurile unor piese extrase de pe albumul său precedent, „After Hours”. În clipul de prezentare a noului album, The Weeknd apare într-o ţinută elegantă, în timp ce se confruntă cu o situaţie periculoasă şi se află în compania unei femei frumoase. Mesajul artistului nord-american este însoţit de textul următor: „Un nou univers sonic provenit din mintea lui The Weeknd”.

În înregistrarea video apar şi o serie de nume importante din industria muzicală și cinematografică, precum Quincy Jones, Tyler the Creator, Lil Wayne, Oneohtrix Point Never şi Jim Carrey, cu care starul canadian va colabora.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și