Theo Rose a fost cerută în căsătorie de Anghel Damian. Ce se află gravat pe inelul de logodnă. „A venit într-un gest de ziua noastră”

 Theo Rose a fost cerută în căsătorie de Anghel Damian. Ce se află gravat pe inelul de logodnă. „A venit într-un gest de ziua noastră”
7Shares

Theo Rose a fost cerută în căsătorie de Anghel Damian, iar acum a vorbit despre momentul emoționant. Artista a primit un inel special, pe care iubitul ei a gravat câteva versuri în limba franceză, scrie libertatea.ro.

Cererea în căsătorie a avut loc chiar de ziua lor de naștere, aceștia fiind născuți la doar câteva ore distanță unul de celălalt.

Theo a povestit că a primit atunci un inel special de logodnă din partea lui Anghel Damian, ce avea gravat câteva versuri în limba franceză.

„Anghel mi-a făcut un cadou care pentru mine înseamnă mult și a venit într-un gest de ziua noastră, că noi ne serbăm la câteva ore distanță, un inel lat, pe care erau gravate niște versuri în limba franceză.

Era însoțit de o cerere de a ne petrece restul vieții împreună”, a spus Theo Rose în podcastul „Fain și simplu”, moderat de Mihai Morar, potrivit Wowbiz.

Anghel Damian a povestit că nu își dorește un eveniment măreț, cu sute de invitați, ci visează la o petrecere restrânsă.

„Eu îmi doresc o chestie extrem de restrânsă. Nu vreau să fie petrecerea aia cu 500 de oameni. Mi-aș dori la un moment dat să fie și asta, dar mi se pare că sunt două lucruri care se exclud una pe cealaltă: momentul ăsta de intimitate care trebuie să existe, să fie pur intim, și după care, cumva să împărtășești această bucurie cu lumea”, a declarat Anghel Damian, despre nunta cu Theo Rose.

Theo și Anghel sunt părintii unui băietel, însă cei doi vor să mai aibă doi copii. Artista scrie un jurnal pe care să i-l dăruiască lui Sasha când va crește.

„Am în mesaje, eu i-am transcris lui Sasha chiar zilele trecute. Anghel a zis la un moment dat că cinci, că formula noastră va fi de cinci, adică trei copii și noi doi. Și i-am scris acolo lui Sasha: Mamă, dacă mai ai doi frați, să știi că s-a împlinit profeția lui taică-tu”, a declarat Theo.

7Shares

Aura Mereuta

https://shok.md