(FOTO) Tom Hanks și Rita Wilson, 35 de ani de căsnicie. Cum a evoluat relația lor până azi

 (FOTO) Tom Hanks și Rita Wilson, 35 de ani de căsnicie. Cum a evoluat relația lor până azi

Tom Hanks și Rita Wilson au împlinit 35 de ani de căsnicie și spun că se iubesc la fel de mult ca în prima zi. Cei doi au dezvăluit secretul relației lor, dar și momentul în care au realizat că sunt făcuți unul pentru celălalt, scrie perfecte.ro.

Tom Hanks și Rita Wilson s-au căsătorit la 30 aprilie 1988 și sărbătoresc cu puțin fast cei 35 de ani de mariaj. Actrița de 66 de ani a distribuit pe Instagram o fotografie de cuplu, în care el îi dăruiește un tort aniversar.

35 de ani de căsnicie. 30 aprilie 1988. Iubirea este totul”, a scris Rita Wison pe contul ei de socializare. Anastasia Soare i-a felicitat pentru această realizare, trimițându-le un sincer La mulți ani!

Jennifer Garner, Julianne Moore și Maria Shriver, fosta soție a lui Arnold Schwarzenegger, au completat lista starurilor care au avut cuvinte frumoase pentru ei.

Cei doi actori s-au întâlnit în 1981, pe platourile de filmare ale serialului Boson Buddies. Tom Hanks era căsătorit atunci cu Samantha Lewes, însă asta nu a împiedicat-o pe Rita Wilson să spună că s-a înțeles din prima cu Hanks.

Oricine poate să-mi spună o poveste bună… îmi place asta. El mă face mereu să râd. Este un bun povestitor”, a afirmat actrița în 2020, conform People.

Patru ani mai târziu, Tom și Rita au ajuns să joace în primul lor film artistic împreună, Volunteers. Atunci și-au dat seama că își vor uni destinele pentru totdeauna.

Eu și Rita ne-am uitat unul la celălalt și… boom, asta a fost”, a dezvăluit actorul în revista HQ.

La vremea respectivă, actorul era căsătorit cu Samantha Lewes (născută Susan Jane Dillingham). Ce doi au depus actele de divorț, Tom Hanks acuzând neînțelegerile care au apărut între ei ca urmare a unui mariaj prematur.

Divorțul a fost finalizat în 1987, pentru ca un an mai târziu Hanks și Wilson să-și unească destinele. Samantha Lewes s-a stins din viață în 2002, din cauza unui cancer osos. Avea 49 de ani.

Primul copil al cuplului a venit pe lume în august 1990, la puțin peste doi ani de la momentul căsătoriei. Chester Hanks are azi 33 de ani și este artist de muzică rap și actor.

În decembrie 1995, al doilea copil al lor se naște: Truman Theodore Hanks a călcat pe urmele părinților și are o carieră în actorie.

În aprilie 2015, Tom Hanks și Rita Wilson au trecut prin momente grele împreună. Ea a fost diagnosticată cu cancer de sân și nevoită să recurgă la dublă mastectomie și reconstrucție mamară. Tom Hanks i-a stat alături, deși ea se temea că diagnosticul îl va determina să plece.

În 2020, cei doi s-au îmbolnăvit de Covid-19, iar Rita Wilson a acuzat efecte secundare după ce a luat un medicament pentru tratarea bolii. Ambii au trecut cu bine peste pandemia de Covid-19.

Cu câțiva ani înainte, Rita Wilson i-a mărturisit prezentatorului TV Piers Morgan care a fost cel mai emoționant moment din viața celor doi, când ea a știut că Tom n-o va abandona niciodată.

Nu voi uita niciodată, stăteam pe colțul străzilor 57 și 5, în New York, sau 58 și 5. Ne țineam de mână și așteptam ca semaforul să se schimbe. S-a uitat la mine și mi-a spus: Vreau doar să știi că nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce ești pentru a fi cu mine. Efectiv, un val de – dacă dragostea este un sentiment sau un lucru celular care se întâmplă cu corpul tău – a trecut prin mine și cam asta este el și ce a fost”, a spus Rita Wilson.

Aura Mereuta

https://shok.md