Top 3 politicieni cu cele mai mari note date de moldoveni: Sandu, Gavrilița și Grosu au ocupat locurile 5, 9 și 10

Președinta țării, Maia Sandu, prim-ministra Natalia Gavrilița și speakerul Igor Grosu nu se regăsesc în top 3 politicieni cu cele mai mari note date de moldoveni, realizat în cadrul sondajului IMAS, prezentat astăzi. Locurile de frunte sunt ocupate de fostul șef de stat, Igor Dodon, primarul capitalei, Ion Ceban, și deputatul BCS Vladimir Voronin, fost președinte, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.
Respondenții au fost rugați să pună note de la 1 la 10 pentru fiecare politician din lista celor prezentanți de IMAS, pentru a evalua activitatea acestora. Procentele pentru notele de 7, 8, 9 și 10 sunt cumulate, fiind considerate note bune. „Clasamentul obținut în iulie are mai multe schimbări față de cel din aprilie, cu evoluții foarte interesante”, a observat directorul IMAS, Doru Petruți.
Pe primele două locuri, Igor Dodon și Ion Ceban sunt foarte apropiați ca procent: 48,4%, respectiv 48,1%. Pe locul trei în clasament este Vladimir Voronin – cu 46%.
„Vedem o urcare spectaculoasă pentru Ilan Șor, lucrurile aici trebuiesc corelate cu agenda pe care partidul său o are în ultimele săptămâni și luni.
Și vedem o cădere foarte importantă, practic este cel mai mic raiting al președintei Maia Sandu de la alegerile prezidențiale încoace.
Un alt lucru foarte important în acest clasament este scorul doamnei premier, Natalia Gavrilița, are o cădere de 13% față de studiul anterior. De asemenea o cădere importantă și la Igor Grosu și îi vedem premier și președinte de Parlament în a doua parte de clasament. Practic nu îmi aduc aminte, dar nu cred că am mai avut un premier care să fie atât de jos cotat la un an de guvernare. Întotdeauna premierul era în top 3, fiind figura cea mai vizibilă, chiar mai vizibilă decât președinții pe care i-a avut RM”, a punctat Doru Petruți.
Iată cum arată și trendurile:
Compania de cercetare sociologică IMAS a prezentat, astăzi, rezultatele studiului „Barometrul Socio-Politic. Iulie 2022”. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1007 respondenți cu vârsta de peste 18 ani, iar marja de eroare este de 3%. Datele au fost colectate în perioada 6-18 iulie.
Potrivit sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale anticipate, fostul șef de stat, Igor Dodon, ar acumula 25,4 la sută din voturile alegătorilor. Actuala președintă, Maia Sandu, ar obține susținerea a 24,4% din electorat.
Totodată, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor ar acumula 42,5 la sută din voturile alegătorilor, iar Partidul Acțiune și Solidaritate – 30,7 %. Partidul „Șor” ar acumula 15,5 la sută dintre voturile moldovenilor.