Totul despre operațiile de MĂRIRE A SÂNILOR în Moldova. Costuri, mituri și cât durează, de fapt, recuperarea

 Totul despre operațiile de MĂRIRE A SÂNILOR în Moldova. Costuri, mituri și cât durează, de fapt, recuperarea
0Shares

O intervenție pentru mărirea sânilor efectuată în Moldova poate să coste circa 80 de mii de lei și mai mult. Și deși nu mai este ceva ieșit din comun, totuși, circulă multe mituri despre implanturile mamare, inclusiv că acestea ar face dificil procesul de alăptare sau și mai rău, conceperea unui copil. Despre acestea, dar și alte aspecte ce țin de mamoplastie a vorbit, în cadrul unui interviu pentru Dorin Galben, chirurgul plastician Iulian Balan.

Deși mai multe femei visează să aibă sânii mai mari, iar aceasta este una dintre cele mai soliciate operații plastice, în Moldova încă se vehiculează o sumedenie de informații eronate despre implanturile mamare, susține Iulian Balan, medic chirurg plastician.

„Mamoplastia presupune schimbarea formei, volumului și aspectului sânilor, cu sau fără implant, cu sau fără alte lucruri pe care putem să le adăugăm, de exemplu, grăsime proprie, cu modificare radicală la nivel glandei mamare sau uneori nu atingem deloc glanda mamară și lucrăm mult mai profund.

Tot ce modifică forma, volumul, aspectul general al sânilor este mamoplastia, dar din toate mamoplastiile, cea mai populară este augmentarea sau mărirea sânilor cu implant. Implanturile sunt foarte variate, ca dimensiuni și forme”, a menționat medicul.

„Persoana care dorește să își mărească sânii este întrebată, în primul rând, care îi sunt așteptările în urma operației și cum crede, cu ce aș putea eu să o ajut. Nu mai este acea abordare paternalistă în medicină, când eu sunt doctor și am pus ștampila. E un lucru complex, împreună cu pacienta”, a precizat Iulian Balan.

Medicul a explicat și cât timp durează o asemenea operație, dar și cât este de dureroasă: „Simpla inserție a implanturilor este o intervenție care durează până la o oră, partea chirurgicală. În general ca act medical, pregătirea către anestezie, anestezia, ieșirea din anestezie durează un pic mai mult. Odată ce nu avem de a face cu o patologie, recuperarea este foarte rapidă. Asta ar însemna că dacă pacienta dimineața face implanturile, seara poate merge acasă. Operația se face sub anestezie generală dar aceasta nu mai este ceea ce oamenii își imaginează, că e jumătate de pas spre moarte. Este un somn indus, plus alte efecte de care avem nevoie în cadrul operației. Anestezia generală pentru operație de rezecție de ficat și anestezia generală pentru implanturi mamare diferă colosal. În cazul nostru este somn indus, analgezie, micșorăm durerea și relaxare musculară scurtă”.

Iulian Balan a vorbit și despre miturile care circulă pe internet cu privire la mărirea sânilor, dar care nu au nimic în comun cu realitatea: „Orice tip de mamoplastie, în afara de situația când sunt îndepărtați sânii, oferă femeii posibilitatea să alăpteze după operație, oricând vrea ea. Nu există riscul să explodeze în avion. Nu încurcă operația, cu implanturi sau fără, la concepere, la sarcină, la evoluția sarcinii. Un alt mit este că implanturile se topesc când intri în saună. Complet lipsit de logică. Și da, implantul se poate sparge, dar este un dispozitiv foarte foarte rezistent, cumva să induci ruperea lui ar trebui să fie acțiuni neobișnuite”.

Totuși, ceea ce nu știu multe femei care doresc să își pună implanturi este faptul că procesul de reabilitare poate dura chiar și până la un an: „Noi monitorizăm orice pacient. Procesul de reabilitare durează până la un an, în sensul atingerii rezultatului final. Nu în sens că sânul ar fi bolnav sau doare un an de zile, sunt anumite momente pe care eu, ca doctor, pot să le văd, să le înțeleg și unele lucruri putem să le preîntâmpinăm”.

Cât despre prețuri, acestea sunt destul de piperate pentru moldovenii de rând. „Costurile sunt un pic variabile, pentru că nu tot timpul e doar mărirea sânilor, mai este uneori necesitatea de ajustare, corecție de asimetrie, adăugare a grăsimilor sau ridicare a sânilor.

Dar dacă vorbim despre o operație în care avem doar de ales implanturile, fără ajustări, prețul începe de la 79 de mii de lei, nu doar operația în sine. Este prețul pachetului de servicii: analize, intervenție, internare, anestezie, consultație, îngrijire imediat post-operatorie, timp de două săptămâni mai sunt necesare unele pansamente etc.”, a precizat medicul chirurg plastician.Iulian Balan a vorbit, în cadrul interviului, și despre alte operații plastice solicitate în Moldova. Linkul către interviu îl găsiți în comentarii.

0Shares

Gritco Adriana

https://shok.md/