Tragedie la Cimișlia: Un tânăr a decedat, iar o femeie rănită, după ce mașina cu care se deplasau a derapat de pe traseu și s-a răsturnat
Accident grav la intrarea în localitatea Mihailovca din raionul Cimișlia. Un șofer de 24 de ani a murit, după ce a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat, scrie UNIMEDIA.
„Pe data de 29 decembrie 2024, poliția a fost sesizată depre producerea unui accident la intrarea în localitatea Mihailovca, raionul Cimișlia.
Din primele investigații, polițiștii au stabilit preliminar că un automobil de marcă Dacia, condus de un tânăr de 24 de ani, locuitor al raionului Căușeni, deplasându-se cu viteză excesivă pe traseul R26, a pierdut controlul direcției într-o curbă periculoasă, pe fondul vizibilității reduse și a carosabilului umed. În urma acestui fapt, vehiculul a derapat, a ieșit de pe carosabil, iar ulterior s-a răsturnat.
Conducătorul auto a decedat la fața locului, iar pasagera în vârsta de 32 de ani de a fost transportată la Spitalul raional Cimișlia cu traumatisme.
Poliția continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului”, a declarat pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a Inspectoratului General de Poliție, Oxana Toderiță.