Trapperul care a urinat pe scenă, la Arenele Romane, a fost pus sub control judiciar
Trapperul care a urinat pe scenă, la Arenele Romane, a fost pus sub control judiciar
Procurorii au dispus control judiciar pentru 60 de zile pentru trapperul Ian, reținut duminică de Poliția din București, după ce a fost filmat urinând pe scenă în timpul concertului susținut la Arenele Romane, potrivit hotnews.ro.
Trapperul, pe numele său real Anghel Bogdan Georgian, a fost dus duminică la audieri și ulterior reținut pentru 24 de ore de poliție pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Trapperul a fost filmat urinând pe scenă, în timpul unui concert susținut vineri seară alături de Azteca, la Arenele Romane.
Luni, el a fost adus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, care a decis măsura controlului judiciar.
„Față de bărbatul în cauză s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, a anunțat luni Poliția.
Concertul de la Arenele Romane a fost organizat de Hip Hop Takeovers, care a anunțat că se „retrage din organizarea următoarelor concerte ale turneului Ian & Azteca”.