Trei schiori care se pregăteau să devină ghizi montani au murit într-o avalanșă în Alpi

 Trei schiori care se pregăteau să devină ghizi montani au murit într-o avalanșă în Alpi
0Shares

Trei schiori daţi dispăruţi după ce au fost surprinşi de o avalanşă în Alpi, în regiunea Valle d’Aosta din nordul Italiei, au fost găsiţi morţi vineri dimineaţă, a anunțat serviciul italian de salvamont Socorro Alpino, scrie digi24.ro.

Cei trei, ghizi montani aspiranţi, sunt Lorenzo Holzknecht, de 39 de ani, campion la schi, născut în Sondalo, Italia, Sandro Dublanc, de 44 de ani, instructor de schi în staţiunea Champorcher din Valle d’Aosta, şi Elia Meta, de 37 de ani, de la Guardia de Finanza.

Cadavrele au fost transportate cu elicopterul pe aeroportul Corrado Gex din Saint-Christophe, în Valle d’Aosta.

Cei trei participau la un curs de ghid montan şi au fost daţi dispăruţi după producerea avalanşei, joi după-amiaza, în Val di Rhemes, la o altitudine de 2.300 de metri. Instructorul grupului, Matteo Giglio, de 49 de ani, a supravieţuit avalanşei şi i-a avertizat pe salvatori.

Duminică, o altă avalanşă produsă pe gheţarul Armancette, în estul Franţei, în apropiere de graniţa cu Italia, a lăsat în urmă şase victime. Avalanşa s-a produs în zona unui traseu de schi şi de drumeţie foarte frecventat şi a fost pusă pe seama unei creşteri semnificative şi de scurtă durată a temperaturilor.

0Shares

Valerica Baxanean