„Ucis de indiferență”. Un fotograf francez a murit după nouă ore în care a zăcut pe o stradă din Paris, fără ca trecătorii să-l ajute

 „Ucis de indiferență”. Un fotograf francez a murit după nouă ore în care a zăcut pe o stradă din Paris, fără ca trecătorii să-l ajute

René Robert, un fotograf în vârstă de 84 de ani, a murit după nouă ore de agonie pe asfaltul unei străzi aflate chiar în mijlocul Parisului. În tot acest timp, niciun trecător nu i-a acordat atenție. Într-un final, o persoană fără adăpost a chemat salvarea, însă a fost prea târziu, scrie SHOK.md, cu referire la digi24

René Robert avea origini franco-elvețiene și devenise cunoscut în lumea artistică pariziană pentru fotografiile sale care aveau ca temă principală dansatorii de flamenco.

În seara zilei de miercuri, 19 ianuarie, artistul octogenar s-a prăbușit pe stradă în timp ce își făcea plimbarea obișnuită în jurul casei sale, aflată pe strada Turbigo, într-un cartier cunoscut pentru aglomerația din timpul zilei. Strada pe care și-a găsit sfârșitul se află între Place de la République și Les Halles.

Când salvarea a ajuns la fața locului, chemată de o persoană fără adăpost, era deja dimineață, aproximativ ora 06.30. René Robert zăcea pe trotuar, cu trupul îndoit, în frig, de mai bine de nouă ore, fără ca nimeni să-l fi băgat în seamă în tot acest timp.

René Robert a fost imediat transportat la spital Cochin din Paris într-o stare de hipotermie extremă și, din nefericire, nu a mai putut fi salvat.

„Îi plăcea aerul rece, trecătorii. Se plimba pe străzi și apoi se amesteca printre oameni, în nopțile albe ale Parisului. Era micul lui obicei”, a povestit prietenul său, muzicianul și publicistul Michel Mompontet, pentru France Info.

Prietenul meu a fost fost „ucis de indiferență”, a scris ulterior acesta pe twitter, subliniind că și-ar dori foarte mult să cunoască persoana fără adăpost care, la ora 6 dimineața, a fost singura ființă umană care a cerut ajutor autorităților.

„Ne grăbim, ne este frică, avem viețile noastre și apoi privim în altă parte. Acest sfârșit tragic de viață spune foarte multe despre comportamentul nostru și despre solidaritatea noastră față de aproapele nostru. Pentru un exemplu tragic de societate indiferentă, nu căutați mai departe de cazul prietenului meu, care a murit de hipotermie pe o stradă aglomerată din Paris”, a mai declarat Michel Mompontet, citat de Euronews.

De asemenea, acesta a mai transmis că speră că această dramă va schimba lucrurile. „Când vezi pe cineva întins pe jos, încearcă să te oprești puțin și vezi dacă respiră, pentru că acele câteva secunde pot salva o viață”, a declarat Michel Mompontet.

Crucea Roșie din Franța atrage atenția că aproximativ 600 de persoane mor anual pe străzile capitalei franceze. Organizația amintește că pentru a salva o viață este suficient ca oamenii să fie vigilenți și să adopte reflexele potrivite.