Un rapper din Rusia s-a sinucis, la 27 de ani: Îi era teamă că va fi mobilizat. „Nu sunt pregătit să ucid”

 Un rapper din Rusia s-a sinucis, la 27 de ani: Îi era teamă că va fi mobilizat. „Nu sunt pregătit să ucid”
0Shares

Rapperul Ivan Petunin, cunoscut sub pseudonimul Walkie, s-a sinucis la vârsta de 27 de ani. Trupul neînsuflețit a artistului a fost găsit la data de 30 septembrie, în apropierea unei clădiri cu mai multe etaje, în Krasnodar, orașul natal al răposatului, scrie SHOK.md, cu referire la presa rusă.

Se cunoaște că mai devreme, tânărul a fost internat într-un dispensar psihoneurologic.

Înainte de moartea sa, Petunin a înregistrat un mesaj video pentru fanii săi, în care și-a numit actul „ultimul protest”. A recunoscut că îi era frică să intre în rândurile rușilor mobilizați, în pofida faptului că ar fi fost scutit din cauza stării sale psihice.

„Nu am niciun drept ca să iau în mână automatul și trag în oameni”, a spus tânărul, în cadrul filmulețului.

Artistul a mai declarat că i-a fost foarte dureros să fie în această lume, în toate aceste șapte luni”. El și-a cerut scuze de la cei dragi și a adăugat că „uneori trebuie să mori pentru principiile tale”.

Recent, Walkie a lansat un nou album numit Walk Out Boy 3. El și-a rugat fanilor să-l asculte pentru a înțelege „ce fel de persoană a fost”.

0Shares