Un tânăr a închiriat un apartament, pentru o noapte, la Chișinău, iar a doua zi a omorât proprietara locuinței: Ce le-a povestit procurorilor

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Râșcani a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința unui bărbat de 27 de ani, originar din raionul Leova, învinuit de omor intenționat, scrie UNIMEDIA.
Conform învinuirii înaintate de către procurori, la 5 septembrie 2023, aproximativ orele 13:00, acuzatul, fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflându-se în apartamentul pe care l-a închiriat pe o noapte în sectorul Râșcani al capitalei, împreună cu proprietara apartamentului (o femeie de 65 de ani), care urma să preia cheile de la bărbat, fără a avea un motiv cert, i-a aplicat o lovitură victimei, după care, a strangulat-o cu o centură de la geantă, în rezultatul cărui fapt a survenit decesul femeii.
Învinuitul și-ar fi recunoscut integral vinovăția în comiterea faptei imputate, susțin procurorii.
„Tânărul a declarat că a comis omorul deoarece femeia a refuzat să-i restituie buletinul de identitate, pe care îl solicitase cu o zi înainte, la predarea apartamentului în locațiune. După ce a omorât femeia, i-a luat telefonul mobil, cheia și a plecat. Telefonul acesteia de model „Xiaomi” l-a vândut la o piață, în aceeași zi”, se arată în comunicatul instituției de urmărire penală.
În privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă – arestul preventiv.