Un tânăr beat criță a intrat cu Mercedesul într-un Volkswagen, în care se afla o familie, la Leova: Șoferul a murit pe loc, iar soția și fiica sa, spitalizate

 Un tânăr beat criță a intrat cu Mercedesul într-un Volkswagen, în care se afla o familie, la Leova: Șoferul a murit pe loc, iar soția și fiica sa, spitalizate
0Shares

Un grav accident rutier s-a produs aseară în orașul Leova, soldat cu un mort și trei persoane rănite. Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, șoferul unui automobil de marca Mercedes, un bărbat în vârstă de 29 de ani, a ieșit pe contrasens, ciocnindu-se frontal cu un Volkswagen, care circula regulamentar, scrie UNIMEDIA.

„Aseară, în orașul Leova s-a produs un grav accident rutier. Oamenii legii au stabilit preliminar că  șoferul unui Mercedes, un bărbat de 29 de ani, a ieșit pe contrasens, ciocnindu-se frontal cu un Volkswagen, care se deplasa regulamentar.

Șoferul din Volkswagen, un bărbat de 52 de ani, a decedat pe loc. Acesta se afla în mașină cu familia – soția( 45 de ani) și fiica (17 ani), care au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul Mercedesului a fost testat cu aparatul „Drager”, iar rezultatul a indicat o stare avansată de ebrietate- 1,23 mg/l alcool în aerul expirat. Acestuia i-a fost acordat ajutor medical și a fost transportat și el la spital.

Polițiștii desfășoară acțiuni pentru a stabili toate circumstanțele exacte ale tragediei”, menționează IGP.

 

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md