Un val de caniculă vine peste țară: Meteorologii au emis cod galben, valabil de mâine

 Un val de caniculă vine peste țară: Meteorologii au emis cod galben, valabil de mâine
0Shares

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță, pentru intervalul de timp 28 iunie – 4 iulie, Cod Galben de caniculă. Avertizarea este valabilă pentru întreg teritoriul țării și prevede o creștere a temperaturii maxime, care va depăși +33 de grade Celsius.

„În context, Primăria Chișinău amintește că, în scopul combaterii efectelor cauzate de vremea caniculară, începând cu luni, 1 iulie, în zonele cu trafic intens și în locurile publice aglomerate vor fi instalate punctele de prim ajutor, după cum urmează:

Sectorul Rîșcani: Parcul „Complexul Memorial „Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire”, str. Miron Costin,” și CC „Soiuz”

Sectorul Centru: CC „Gemeni”, CC „UNIC”

Sectorul Buiucani: str. I. Creangă, str. Calea Ieșilor

Sectorul Botanica: McDonald’s, Centru de Tineret

Sectorul Ciocana: bd. Mircea cel Bătrân Nr. 2; Aleea Mircea cel Bătrân, intersecție cu str. Igor Vieru.

Totodată, în perioada cu temperaturi caniculare, subdiviziunile municipale, în comun cu Centrul de Sănătate Publică din municipiul Chișinău și Direcția municipală pentru Siguranța Alimentelor, vor asigura monitorizarea permanentă a condițiilor salubre privind plasarea produselor alimentare în piețele de consum.

Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” va intensifica controlul privind activitatea salvamarilor și respectarea de către populație a regulilor de comportament în zonele bazinelor acvatice autorizate pentru odihnă.

Direcția generală educație, tineret și sport, Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului și Direcția generală cultură și patrimoniul cultural vor asigura respectarea regimului de activitate în perioada caniculară în instituțiile subordonate și taberele de odihnă și de întremare a sănătății copiilor.

Entitățile structurale din cadrul APL Chișinău vor asigura adaptarea și ameliorarea condițiilor de muncă pentru menținerea stării de sănătate a angajaților pe toată durata estivală.

Preturile de sector și Primăriile localităților din componența municipiului Chișinău vor asigura amplasarea punctelor de distribuire a apei potabile în holurile instituțiilor”, se arată în comunicatul emis de Primăria Municipiului Chișinău.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md