Euro scade ușor, în timp ce Dolarul crește: Cursul valutar pentru weekend, afișat de BNM
Veronica Dragalin: Voi merge la Entourage, alte localuri și restaurante. Până la sfârșitul mandatului voi ajunge la toate din Chișinău, că e un oraș mic

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține că nu se va lăsa intimidată de cei care îi spun că au fotografii cu ea în „localuri problematice din Moldova”. Reacția vine după ce aceasta a fost surprinsă în restaurantul Entourage, care ar aparține lui Vlad Plahotniuc, fostul lider PD fugit din țară, scrie SHOK.md. „Voi merge la toate localurile din Chișinău, și la Entourage, pentru că nu e nimic greșit în asta. Eu pot merge la Entourage și, totodată, să-l investighez pe Vladimir Plahotniuc. Nu văd un conflict de interese aici”, a spus Dragalin, în înregistrarea audio făcută la întrevederea cu procurorii și ofițerii anticorupție și scursă ieri pe rețele.
„Eu, familia mea, suntem foarte apropiați de Angela Pleșca, e persoana care de la 17 ani se cunoaște cu mama mea. Eu mă cunoșteam foarte bine cu copiii doamnei Angela. Sașa Pleșca e unul dintre prietenii mei de viață, el 4 ani a stat în aceeași localitate cu noi, a stat la noi în casă, era ca un frate pentru mine. De fiecare dată când veneam vara în Moldova, ieșeam cu el și cu prietenii lui aici în Chișinău.
Ei au cercul într-un grup de oameni care sunt persoane privilegiate în RM. Eu mergeam cu el inclusiv la Flamingo și nu știu ce locuri de astea. Înțeleg cine e el, dar e un prieten de al meu de-o viață, nu știu cu ce se ocupă el în sfera lui publică, dar acesta e prietenul meu. Eu am fost la nunta lui.
În continuare mă văd cu Sașa Pleșca, atunci când vine la Chișinău. Când vine cu familia în Moldova, eu ies la cină cu ei. Am ieșit cu ei și pe 12 august, mai erau și niște prieteni de ai lor, pe care eu niciodată nu i-am cunoscut. În acea seară am fost la un bar, am dat mâna cu foarte multe persoane, cu care am făcut cunoștință. A doua zi mă sună un jurnalist să-mi spună că are poze tare compromițătoare cu mine, pentru că am fost la niște localuri tare problematice și m-am întâlnit cu niște persoane tare problematice. I-am spus să publice fotografiile și video-ul și voi da o reacție. I-am spus că voi merge la toate localurile din Chișinău, și la Entourage și la nu știu care, pentru că nu e nimic greșit în asta. Eu pot merge la Entourage și, totodată, să-l investighez pe Vladimir Plahotniuc. Nu văd un conflict de interese aici.
Nu știu cu cine am dat mână, să publice, pentru că nu am cu cine ascunde. El nu a postat.
Am scris a doua zi pe pagina mea de Facebook că voi continua să merg în restaurante și alte localuri și sunt sigură că până la sfârșitul mandatului voi avea ocazia să merg la toate din Chișinău, pentru că este un oraș destul de mic. Probabil voi da mâna și voi fi fotografiată de multe persoane pe care nu le cunosc”, a declarat șefa PA, în discursul său ținut în fața procurorilor și ofițerilor CNA, înregistrarea căruia s-a scurs în public.
Nume de prieteni, poze de la nunți, nume de procurori suspectați de corupție… Discuțiile de la ședința șefei PA, Veronica Dragalin, cu procurorii și ofițerii CNA, au fost turnate integral pe rețele. Bloggerul Eugen Luchianiuc a publicat înregistrarea audio completă a ședinței, în timpul căreia șefa Procuraturii Anticorupție i-a amenințat pe subalternii săi cu percheziții.
„Și eu nu am răbdare să intru eu personal cu echipe de mascați, la cineva în casă, la ora 6 dimineață, față de copiii voștri, soțiile, soții voștri, să fiți arestați, puși în cătușe și trimiși la închisoare. Eu nu am răbdare să se întâmple lucrul acesta. Eu personal o să fiu acolo!”, a declarat șefa PA, la ședința cu procurorii și ofițerii CNA.
Veronica Dragalin a venit cu o reacție, la solicitarea UNIMEDIA.