(VIDEO) A ațipit Joe Biden în timpul Conferinței ONU privind schimbările climatice?

 (VIDEO) A ațipit Joe Biden în timpul Conferinței ONU privind schimbările climatice?
0Shares

Aflat, luni, la Conferința ONU privind schimbările climatice COP26 de la Glasgow, Joe Biden a fost surprins de jurnaliști în timp ce părea că ațipește. Președintele american și-a închis ochii, de mai multe ori, pentru zeci de secunde și „s-a trezit” abia când un consilier s-a apropiat pentru a-i spune ceva, scrie SHOK.md cu referire la digi24.

Un clip video devenit viral în mediul online îl arată pe Joe Biden stând cu ochii închiși pentru zeci de secunde, la Conferința COP26 la care liderii mondiali discută despre puterea pe care o au „de a lua decizii și de a ajunge la acorduri care vor afecta viețile generațiilor viitoare”.

Biden „s-a trezit” abia când un consilier s-a apropiat de el pentru a-i spune ceva, apoi și-a frecat ochii și a urmărit discursul premierului Italiei.

Ulterior, președintele Statelor Unite a urcat pe scenă pentru a-și lansa propriul avertisment cu privire la soarta iminentă a schimbărilor climatice.

Joe Biden a vorbit luni în deschiderea COP26 despre misiunea de a restabili credibilitatea SUA în privința combaterii schimbărilor climatice, o problemă crucială atât pentru administrația sa, cât și pentru întreaga planetă. Adresându-se liderilor politici ai țărilor semnatare ale Acordului climatic de la Paris din 2015, liderul de la Casa Albă a spus că daunele provocate climei de către acțiunile umane au avut deja efecte devastatoare chiar asupra oamenilor, președintele SUA făcând referire în discursul său la faptul că dezastrele naturale pot fi abordate eficient de națiuni doar dacă se unesc în această luptă.

0Shares

Maria Palade

https://shok.md/