(VIDEO) A fost aleasă Miss Earth 2025. Cine este Natalie Puskinova din Republica Cehă, noul simbol al frumuseții și sustenabilității Sursă: https://www.protv.ro/articol/119182-a-fost-aleasa-miss-earth-2025-cine-este-natalie-puskinova-din-republica-ceha-noul-simbol-al-frumusetii-si-sustenabilitatii
Coroana Miss Earth 2025 merge anul acesta în Republica Cehă, după ce Natalie Puskinova a învins alte 81 de concurente în marea finală desfășurată în Manila, Filipine, scrie protv.ro.
Fosta deținătoare a titlului, Jessica Lane, din Australia, i-a predat coroana lui Natalie Puskinova, care va deveni acum ambasadoarea globală a conștientizării și sustenabilității mediului, continuând misiunea ecologică a competiției.
Alături de ea, celelalte „regine ale elementelor” din 2025 sunt:
Miss Earth Air 2025 (Miss Aer) – Soldis Ivarsdottir (Islanda)
Miss Earth Water 2025 (Miss Apă) – Mu Anh Trinh (Vietnam)
Miss Earth Fire 2025 (Miss Foc) – Waree Ngamkham (Thailanda)

Cine este Natalie Puskinova, Miss Earth 2025
Marea câștigătoare a titlului Miss Earth 2025 este Natalie Puskinova din Republica Cehă. Tânăra de 21 ani este studentă la Marketing și Relații Publice.
Concursul, desfășurat sub tema „Beauties for a Cause” (Frumuseți pentru o cauză), a reunit 82 de participante din întreaga lume, pe care Natalie Puskinova le-a depășit prin eleganță, inteligență și devotament față de protejarea mediului, scrie Euronews.
În discursul său, Natalie Puskinova a declarat că își dorește să inspire unitate în abordarea problemelor de mediu la nivel global.
Посмотреть эту публикацию в Instagram
Cu un echilibru perfect între frumusețe, grație și inteligență, Natalie a cucerit publicul și juriul deopotrivă, și a strălucit atât în proba costumului de baie, cât și la defilarea în rochia de seară.
Посмотреть эту публикацию в Instagram
82 de participante din întreaga lume au concurat în diverse activități de la provocări ecologice, prezentări culturale și proiecte dedicate promovării valorilor sociale și de mediu, menite să evidențieze modul în care fiecare candidată promovează grija pentru Mama Natură.
În ciuda sprijinului masiv venit din partea publicului local, Joy Barcoma din Filipine nu a reușit să intre în Top 4, ratând astfel șansa țării sale de a obține cel de-al cincilea titlu Miss Earth.