Actorul serialului „Suleyman magnificul” și „Kara Sevda”, Burak Ozcivit a ajuns în Republica Moldova. Acesta va participa la învestirea Evghenia Guțul în funcția de bașcană a Găgăuziei. Despre aceasta a anunțat Evghenia Guțul, scrie UNIMEDIA.
Evghenia Guțul va fi învestită astăzi în funcția de guvernatoare a Găgăuziei. Conform programului, după amiază vor avea loc activități pentru copii, apoi ceremonia propriu-zisă și un concert.
Premierul Dorin Recean
nu va participa la ceremonia de învestire a Evgheniei Guțul în funcția de bașcană a Găgăuziei, care va avea loc astăzi, 19 iulie, la Comrat. Despre aceasta a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Totodată, acesta a menționat că „nimeni altcineva din Executiv nu va merge la acest eveniment”. „Pe agendă sunt activități mai prioritare”, a spus Vodă într-o conferință de presă, susținută după ședința de astăzi a cabinetului de miniștri.
„Guvernul va conlucra cu aleșii locali care reprezintă interesele cetățenilor, din Taraclia, Găgăuzia, Vulcănești, Comrat. Nu vom tolera cu cei care vin cu altă agendă decât cea a cetățeanului”. Astfel a comentat premierul Dorin Recean, decizia Curții de Apel Comrat de a valida mandatul Evgheniei Guțul.
Bașcana aleasă a Găgăuziei, Evghenia Guțul, afirmă că acum două săptămâni a fost chemată la Procuratura Anticorupție, unde șefa instituției, Veronica Dragalin și adjunctul său, Vasile Plevan, i-ar fi propus clasarea dosarului penal în care ea figurează cu condiția că renunță la funcția de bașcan și își defăimează colegii de partid. „Nu mi-e frică de niciun dosar penal! Oricum va fi închis. Din lipsă de dovezi și pretext pur politic. Și cred că toți înțeleg răspunsul meu acestei doamne și acestui domn, care ar fi reprezentat legea”, a notat Guțul. Reprezentanții Procuraturii Anticorupție au venit cu o reacție privind învinuirile aduse.
Acuzațiile aduse conducerii Procuraturii Anticorupție, de către învinuita Guțul Evghenia, nu corespund realității și reprezintă o interpretare eronată a acțiunilor legale ale procurorilor”, se menționează în comunicatul instituției.
Evghenia Guțul e noua bașcană a Găgăuziei. Curtea de Apel Comrat i-a validat mandatul. Aceasta a fost întâmpinată cu urale la ieșirea din sediu.
Mascații Centrului Național Anticorupție au dat buzna la Comisia Electorală Centrală din UTA Găgăuzia.
Centrul Național Anticorupție împreună cu Inspectoratul Național de Investigație, sub conducerea Procuraturii Anticorupție, a efectuat ridicarea listelor alegătorilor de la Judecătoria Comrat. Temei al acțiunii de ridicare constituie bănuiala rezonabilă privind includerea în listele alegătorilor a persoanelor decedate și aflate în afara țării și votarea din numele acestora.
Oamenii au ieșit la protest.
„Ceea ce se întâmplă în aceste momente la CEC din Găgăuzia, unde la comanda conducerii RM au trimis ofițerii CNA, e o decizie abuzivă”. Astfel a comentat fostul șef de stat, Igor Dodon, situația de la Comrat. „Aceștia confiscă listele cu alegători pentru a le împiedica Curtea de Apel Comrat să valideze alegerile”, spune Dodon.
Candidata Partidului Șor, Evghenia Guțul, care a câștigat scrutinul din Găgăuzia a condamnat descinderile de la Comrat și a chemat oamenii la protest.
Irina Vlah a făcut apel către președinta Maia Sandu să oprească presiunile asupra Găgăuziei, iar deputaților din Adunarea Populară să ofere un răspuns la încercările de a face presiuni asupra CEC. „O astfel de atitudine față de Găgăuzia și organele electorale ale autonomiei este inacceptabilă”, a scris acesta pe Facebook. Șefa statului, Maia Sandu, deocamdată nu a comentat declarațiile.
„Declarațiile sunt niște aberații populiste”. Astfel a comentat Partidul Acțiune și Solidaritate acuzațiile mai multor lideri precum că guvernarea PAS ar sta în spatele acțiunilor din Comrat.
Spre seară, deputații din Găgăuzia au adoptat o declarație privind „susținerea deciziei CEC de a valida rezultatul scrutinului de duminică”. Votul a fost unanim.