(VIDEO) „Am fost printre cei morți și printre cei vii”. Un accident violent i-a schimbat total viața unei femei, care de 17 ani nu mai poate merge: Soțul a murit pe loc

Cum s-a produs accidentul

„Ne-au aruncat din mașină. Eu am fost și printre cei morți, și printre cei vii, totul era fracturat. Am avut o comoție cerebrală, leziuni la ochi, la nas, mâna ruptă, bazinul afectat, totul era distrus.

Cred că a fost o chestiune de poziție, pentru că mașina s-a rostogolit pe partea noastră. Acolo unde eram noi, ușa mașinii s-a rupt și am fost aruncați afară. Soțul meu a fost lovit la cap, iar șoferul a murit. A fost foarte grav”, povestește femeia.

 Medicii nu mi-au dat nicio șansă la viață

„Era luna iunie, ora șapte dimineața, ziua, copii, oameni pe drum, lume multă, și accidentul a fost observat. Asta știu doar din spusele medicilor, pentru că eu nu mai știu nimic. Eu, evident, am căzut în comă. În urma accidentului, soțul și verișorul lui au murit, iar eu am suferit numeroase fracturi și răni. Știu doar că pe mine m-au dus la spital cu o căruță.

După accident, nu mi-au dat nicio șansă. Din spusele oamenilor care m-au luat de acolo, mi-au spus că nu aveam nicio pulsație la inimă și nu dădeam vreun semn de viață. În drum spre spital spuneam „fata, fata””, adaugă aceasta.

„De ce soțul nu mă sună?”

Deodată, femeia și-a dat seama că ceva grav a avut loc. Nu a fost sunată nici de soț, dar și se simțea rău după accident.

„Când m-am trezit la Chișinău, la spitalul de urgență, în secția de reanimare, nu înțelegeam ce se întâmpla. Deși eram în spital, nu-mi dădeam seama imediat că nu pot să merg. Când am văzut-o pe doamna infirmieră și am întrebat ce se întâmplă, ea s-a apropiat de mine și mi-a spus că am fost implicată într-un accident. După ce mi-a spus asta, am înțeles și am spus că nu mai trebuie să-mi spună nimic altceva, doar să-mi spună despre soțul meu și unde mă aflu. Mi-am adus aminte tot. Am spus că soțul meu este într-un alt spital și că fiica mea este acasă.

Categoric nu mi-au spus doctorii nimic, nu mi-au dat voie să aflu, nici măcar nu m-au lăsat să știu ce se întâmpla. Când am ajuns la spital, nu mi-au spus nimic, absolut nimic.

Am aflat încet, încet, pentru că, în primul rând, el nu a venit să mă viziteze, iar dacă ar fi fost bine, ar fi trebuit să vină sau măcar să mă sune. Dacă nu ar fi fost bine, ar fi putut să mă sune din spitalul în care se afla, pentru că mi-au spus că era într-un alt spital. Mă gândeam că ceva nu era în regulă cu ceea ce spuneau ei. Vedeam în ochii lor o tristețe pe care încercau să o ascundă”, declară Maria.

„Am avut 13 operații”

„Picioarele mă dor. Înseamnă că nervul nu este complet mort. Dacă e cald sau frig, eu simt schimbarea. Sau dacă cineva mă atinge, mă doare. Mă doare tare, nu doar un disconfort mic. Chiar ieri a fost ambulanța, mă durea foarte tare

Nmeni nu a vrut să se apuce de o operație în Moldova.. Chiar și la Moscova, a fost foarte greu să găsim un specialist. Până la urmă, la institut, niște profesori au acceptat să facă operația, dar a fost complicat. Puteam să nu mă trezesc din anestezie, dar am dat acordul. Operația a durat 4 ore și jumătate.

Am avut 17 operații. Nu mai vreau, am obosit. În 2022 am avut patru operații. A fost o perioadă foarte grea. Nu mai vreau alte intervenții. Pot lucra cu mâna aceasta așa cum este, nu este o problemă”, afirmă femeia.

„Am învățat că trebuie să fiu puternică”

În ciuda tuturor dificultăților, femeia spune că acestea trebuie înfruntate cu capul sus. Viața merge înainte, iar ceea ce contează cu adevărat este omenia și dragostea pentru lumea înconjurătoarea.

„Am plâns după accident, doar pentru că mă gândeam cum o să îmi cresc fata. Pentru că am trecut prin greutăți, dar nu știam cum o să accepte copilul meu asta. Știu ce înseamnă să mergi în oraș să lucrezi, să hrănești familia, să muncești, să găsești un loc de muncă.

Am înțeles că trebuie să fiu puternică, trebuie să lupt și să merg înainte, pentru că sunt lucruri pe care nu le putem schimba. Le acceptăm așa cum sunt, pentru că asta e viața. Și mergem înainte. Primul lucru la care m-am gândit a fost să fiu puternică pentru fiica mea, pentru că nu știu cum va merge ea în viață. Eu am crescut fără tată, cu o mamă invalidă, într-o familie săracă și cu greutăți. Dar toate aceste lucruri m-au întărit. Evident că m-au afectat, pentru că nu este ușor… Dar suferința m-a făcut puternică. Atunci când ești dat la o parte și te simți umilit, nimeni nu se bucură. Dar toate aceste lucruri m-au ajutat să fiu puternică și să înțeleg că fiecare om este minunat în felul lui, indiferent de statutul său social, vârstă sau cum este el. Vreau ca și copilul meu să înțeleagă aceste lucruri”, spune Maria.

Urmăriți integral interviul mai jos: