(VIDEO) Andra, surpriză pentru fani de Crăciun: „Enrique Iglesias și-a dorit să mai facem încă o piesă împreună!” Cum sună melodia Me Voy Acostumbrando

 (VIDEO) Andra, surpriză pentru fani de Crăciun: „Enrique Iglesias și-a dorit să mai facem încă o piesă împreună!” Cum sună melodia Me Voy Acostumbrando
0Shares

Fanii Andrei au primit un cadou muzical neașteptat chiar de sărbători! Artista a anunțat pe Instagram că a înregistrat o nouă piesă alături de Enrique Iglesias și Descemer Bueno, marcând astfel a doua colaborare dintre Andra și superstarul internațional, după hitul Nos Fuimos Lejos din 2018, scrie protv.ro.

Melodia Me Voy Acostumbrando este deja disponibilă pe Spotify și vine după succesul piesei Nos Fuimos Lejos din 2018, care a fost difuzată pe radio și în topurile internaționale.

„Cadoul meu de Crăciun anul acesta este faptul că Enrique Iglesias și-a dorit să mai facem încă o piesă împreună! Mulțumesc din suflet și lui Descemer Bueno pentru prietenie și pentru magia pusă în muzică. N-am avut timp să vă povestesc despre asta până acum, fiind ocupată cu turneul de colinde, dar iată… cadoul meu de Crăciun vreau să-l împart cu voi”, a scris Andra pe Instagram, împărtășind bucuria momentului cu fanii săi.


Într-un videoclip postat tot pe platforma socială, Andra a detaliat:

„Este o bucurie atât de mare. Suntem la a doua colaborare, mă bucur că a venit această idee din partea lor. Pentru mine este o bucurie imensă și mă simt recunoscătoare pentru ce se întâmplă.”

0Shares

Aura Culeac

https://shok.md