(VIDEO) Ar fi urmărit o femeie până în scara unui bloc locativ, unde ar fi atacat-o și i-ar fi furat geanta: Un bărbat de 30 de ani, reținut în capitală

 (VIDEO) Ar fi urmărit o femeie până în scara unui bloc locativ, unde ar fi atacat-o și i-ar fi furat geanta: Un bărbat de 30 de ani, reținut în capitală
0Shares

Un bărbat de 30 de ani, originar din raionul Glodeni, a fost reținut de polițiștii din sectorul Botanica al municipiului Chișinău, fiind bănuit de comiterea unui jaf într-o scară de bloc, în urma căruia o femeie a fost deposedată de bunuri în valoare de peste 40.000 de lei, scrie UNIMEDIA.

„Potrivit materialelor acumulate, fapta a avut loc în scara unui bloc locativ din sectorul Botanica, unde o femeie de 30 de ani a fost atacată. Suspectul ar fi pătruns prin acces liber și, prin aplicarea forței fizice, i-ar fi sustras telefonul și geanta, în care se aflau acte și carduri bancare, cauzând un prejudiciu de peste 40.000 de lei.

În urma măsurilor speciale de investigație, suspectul a fost identificat și reținut, iar bunurile sustrase au fost recuperate.

Bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Conform legislației, acesta riscă până la 7 ani de închisoare”, anunță oamenii legii.

Investigațiile continuă.

 

0Shares

Aura Culeac

https://shok.md