(VIDEO) Avea 28 de ani și planuri mari de viitor. Mama tânărului ucis la Bahmut creștea singură 4 copii: „Mihai era din gemeni, fratele lui a murit de mic”
Mama lui Mihai, tânărul de 28 de ani, decedat în teribilul accident de la Bahmut, povestește că fiul său era un băiat bravo și muncea pe cont propriu: „Îmi spunea mereu: Mamă, îi mulțumesc lui Dumnezeu că te am. Niciodată nu-mi cerea să-i trimit bani. Mai mult, ea își crescuse singură cei 4 copii, după ce soțul a părăsit-o și a plecat din țară, fără a-i oferi vreun ajutor, de-a lungul vieții. În cadrul emisiunii „Destine” cu Adrian Prodan, femeia a povestit că Mihai a avut și un frate geamăn, care, însă, a decedat de mic, scrie UNIMEDIA.
Îmi spunea permanent: „Mama, nu doresc nimic de la matale, vreau doar să știu că ești bine”
Înainte de a se produce tragedia, Mihai nu vorbise cu mama sa mai multe zile. Nu erau certați, dimpotrivă, se înțelegeau foarte bine: „I-au furat telefonul și nu avea cum să mă sune. M-a sunat de pe un alt telefon și mi-a spus: „Mama, scuză-mă, mi-au furat telefonul și nu te pot apela des acum”. Până atunci mă suna permanent, îmi scria mesaje, mă întreba cum sunt. Îmi spunea permanent: „Mama, nu doresc nimic de la matale, vreau doar să știu că ești bine, îi mulțumesc lui Dumnezeu că te am, că te văd sănătoasă și că te aud, mai mult nu vreau nimic. Niciodată nu-mi cerea să-i trimit bani. Era un băiat foarte muncitor. Dacă cineva avea nevoie, mereu sărea în ajutor, dădea și ultimul ban. Lucra la un carusel”.
„Mamă, vreau o fată a lui Dumnezeu, să mă iubească, să mă asculte, să-mi fac și eu familie”
Tânărul avea 28 de ani, o viață înainte și planuri mari de viitor: „Îmi spunea: „Mamă, îmi doresc să îmi caut o fată a lui Dumnezeu, să mă iubească, să mă asculte, să-mi fac și eu familie, să adunăm bani, să construim o casă sau să o procurăm, să te ajut. Te iubesc atât de mult, încât și dacă o să mă căsătoresc, nu o să-ți dau voie să pleci de lângă mine”.
„Sunt 4 băieți și o fată, toți mă iubesc și cu toți suntem în relații foarte strânse”
Femeia are 5 copii, iar Mihai a avut și un frate geamăn: „Sunt 4 băieți și o fată, toți mă iubesc și cu toți suntem în relații foarte strânse, tot timpul ne sunăm, mă întreabă cum sunt, dacă sunt bine, pentru că știu că am probleme de sănătate. Dar Domnul e mare și-mi dă putere”.
Mihai lucra de 4 luni la un carusel, dar șeful încă nu îi dăduse salariul
„Mișa, dacă nu-ți plătește, hai la noi în ospeție, hai acasă”
Tânărul a venit la Bahmut, la rude, după ce s-a întâlnit cu o verișoară de a sa, la Ungheni, iar ea l-a invitat în ospeție: „Nepoata mea i-a zis: „Mișa, dacă nu-ți plătește, hai la noi în ospeție, hai acasă”. Noi cu rudele suntem foarte uniți, legați unul de altul. Copiii mei îi spuneau moșului meu și soției lui bunelul și bunica. Unde a lucrat 4 luni, așa și nu i s-a plătit, nici eu nu m-am mai dus să caut”.
Tatăl lui Mihai nu i-a fost alături de mic. Nici la înmormântare nu a putut să vină
Tatăl lui Mihai nu a fost alături de el cât a crescut. Nici la înmormântare nu a putut să vină: „Acum e în Odesa, locuiește acolo. Din cauza războiului, nu a putut să vină la înmormântare. L-am anunțat, a vrut să vină, să-i trimit certificatul de deces, să îl prezinte la Vamă, dar s-a interesat și i s-a spus că nici așa nu i se va permite, pentru că acolo nimeni nu crede în de astea”.
„Mihai e din gemeni, fratele lui geamăn a decedat la 1 an și 4 luni. Tatăl lor a plecat când erau mici”
Copiii erau mici când tatăl lor i-a lăsat și a plecat: „Mihai e din gemeni, fratele lui geamăn a decedat la 1 an și 4 luni. I-am născut în 1995. În 1996 am născut alți gemeni. De atunci nu trăiesc cu soțul. I-am crescut singură, așa cum am putut. El ne-a lăsat și a plecat”.
„Mihai tare a vrut la tatăl său în ospeție, în Ucraina. Nu a mai ajuns”
Femeia spune că Mihai comunica cu tatăl său: „Chiar a fost la el de 2 ori și acum recent, înainte de accident, discutase cu el, să plece din nou la el în ospeție. Îi spunea: „Tată, am să vin să mai stau la tine, mi-i dor de tine”. Nu a mai ajuns. Și ceilalți copii vorbesc cu el la telefon. Dar niciodată nu ne-a ajutat cu nimic. Pe Mihai l-am dus la el când împlinise 18 ani și a stat acolo 3 luni, eu lucram la Moscova, tot pentru copii m-am dus. Tatăl lui îmi povestea atunci că ascultă, că e cuminte, nu avea probleme cu el. Îmi mai spunea că îmi seamănă mie la caracter, că e la fel de moale”.
„Mamă, nu duce grija noastră, nu-ți vom face niciodată probleme, ca să plângi din urma noastră”
Mama lui Mihai spune că nu a avut vreodată motive să se plângă pe copii: „Sunt toți copii cuminți, nu-mi fac probleme, nu-s niște băieți care să bea, nu are cum, nu i-am învățat să consume alcool. Ei îmi spuneau: „Mamă, nu-ți vom face niciodată probleme, nu ne batem cu nimeni, nu facem absolut nimic rău”. Eu chiar le spuneam: „Sunt 10 porunci în Biblie, să nu amăgiți, să nu furați, să nu vă bateți, să nu curvăriți”. Le spuneam lucruri foarte bune pentru ei. Copiii mă sună mereu și-mi spun: „Mamă, nu duce grija noastră, pentru că nu-ți vom face niciodată probleme, nu-ți vom face durere, nici scârbă să plângi din urma noastră. Stai fără grijă, că suntem copii tare cuminți”. Și Mihai tot așa îmi spunea”.
„Nu aveam bani pentru un avocat, dar cel de stat nu a făcut nimic”
Femeia nu a putut angaja un avocat, care să-i reprezinte drepturile în instanță: „Nu aveam bani în primul rând. Cu un avocat de stat am vorbit, dar nu a făcut nimic. Nu avem niciun rezultat până acum, nicăieri nu ne-au chemat. Au fost deja 4-5 ședințe de judecată, dar fără noi. Nu știu cine a fost acolo, ce s-a spus, nimic”.
„Fiul meu putrezește, iar procurorul poate ieși la libertate și chiar să-și păstreze funcția”
„De un lucru mă tem, că fiul meu putrezește, iar procurorul poate ieși la libertate, să nu fie judecat și chiar am înțeles că și-a păstrat funcția. O persoană mi-a confirmat că a stat de vorbă chiar cu el, în Călărași, la procuratură. În plus, nepoțica de 4 ani e bolnavă, moșul e foarte bolnav”.
„Avocatul domnului procuror are o relație mai strânsă cu el”
„Am înțeles că avocatul domnului procuror are o relație mai strânsă cu el. Sunt nași de cununie sau pe feciorul lui l-a cununat”, povestește mama lui Mihai.
Ce dezvăluiri mai face aceasta vedeți în video de mai jos:
Mai devreme, mama lui Mihai, tânărul decedat în teribilul accident de la Bahmut a relatat că era la muncă, în Israel, când a aflat despre tragedie. Verișorul său i-a relatat detalii șocante de la locul în care s-a produs carnagiul. „Mi-a spus că ochiul i-a sărit pe șosea și nu se știe dacă l-au mai găsit să-l pună înapoi”, a povestit femeia îndurerată. Aceasta mai spunea că a a acumulat datorii mari pentru a reveni acasă din Israelul cuprins de război, dar și pentru a-și înmormânta fiul, iar acum nu știe dacă va putea să le întoarcă.
Ancheta pe teribilul accident de la Bahmut, când un automobil a lovit în plină viteză o căruță plină cu oameni, continuă. Procurorul pe caz, Nicolae Pîrău, a declarat, acum câteva zile, pentru UNIMEDIA, că urmează efectuarea expertizei autotehnice.
Accidentul teribil s-a produs în seara de 20 octombrie 2023, în regiunea satului Bahmut din raionul Călărași.
Patru persoane au decedat, toate fiind membri ai aceleiași familii, printre acestea și un copil, în urma teribilului accident, a anunțat Poliția.
Șoferul mașinii implicate în accident ar fi șeful Procuraturii Ungheni.
Procuratura Generală a confirmat că la volanul automobilului care a provocat accidentul de la Bahmut se afla un procuror. Acesta a fost reținut, urmând ca procurorii să solicite aplicarea arestului preventiv.
Pe faptul accidentului a fost pornită o cauză penală, iar pentru că la volanul automobilului se afla un procuror, urmărirea penală a fost pornită de către Procurorul General interimar.
La 22 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a stabilit 30 de zile de arest pentru procurorul investigat în cazul accidentului de la Bahmut.
Rudele familiei susțin că procurorul care se afla la volan avea viteză excesivă și cer dreptate. „Nouă nu ne trebuie bani, nu ne trebuie nimic, măcar adevărul”, au declarat acestea.
La 30 octombrie, Curtea de Apel a respins recursul avocaților procurorului inculpat, astfel că acesta continuă să fie cercetat în stare de arest preventiv.
Mama tinerei de 21 de ani, care s-a stins din viață împreună cu bebelușul ei de 3 luni, după ce căruța în care se aflau a fost spulberată de pe șosea, de o mașină condusă de șeful Procuraturii Ungheni, spune că a împrumutat bani de la rudele de peste hotare, dar a luat și un credit, pentru înmormântare. Femeia a declarat că nu poate să-l ierte pe inculpat, dar și a negat informațiile precum că ar fi cerut câte 100 de mii de lei pentru fiecare rudă decedată: „Copilul meu putrezește cu un copil mic alături, ce fel de drepturi are acest om?”
Soțul tinerei de 21 de ani, Ștefan s-a pomenit, peste noapte, fără jumătatea sa și fără fiica de doar 3 luni, care au decedat în teribilul accident de la Bahmut. I-a rămas în grijă fiica mai mare, de 4 ani, care a fost grav rănită, iar acum stă doar culcată. Tânărul tată a relatat cum a aflat despre tragedie, dar și a negat zvonurile precum că ar fi cerut 100 de mii de lei de la rudele procurorului anchetat, pentru fiecare persoană decedată.
Fiica femeii de 64 de ani, decedată în carnagiul de la Bahmut, era în Germania în seara fatală. Aceasta a aflat de la rudele apropiate despre tragedie și a revenit imediat în țară. Totodată, nepoata bătrânei mărturisește că ea a fost cea care a discutat cu soția și sora procurorului anchetat după accident și că anume ea a cerut câte 100 de mii de lei pentru fiecare dintre victime. „Sora procurorului ne-a amenințat că dacă bunelul rămâne în viață, îl vor băga și pe el la pușcărie”, a relatat Rozalina.
Anterior, zdg scria că sora procurorului anchetat după accidentul de la Bahmut susține că le-a propus rudelor persoanelor decedate ajutor pentru acoperirea cheltuielilor de înmormântare, dar că acestea au refuzat, solicitând câte 100 de mii de lei pentru fiecare dintre cele patru persoane care au murit. „Am propus să le organizăm masa de pomenire, mâncare, dar și chiria sălii. Scopul nostru era să înmormântăm decedații, dar ei au cerut 100 de mii de lei pentru fiecare om”, a precizat aceasta.