(VIDEO) Bunicul italian a dansat pe ritmuri tehno la înmormântarea nepotului de 15 ani. Cum și-a explicat gestul șocant
Un adolescent din Italia a murit într-un groaznic accident de circulație, în timp ce mergea spre școală, pe un scuter. Bunicul său l-a omagiat dansând pe ritmuri tehno la înmormântare, iar scenele au făcut înconjurul lumii, scrie stirileprotv.ro.
„Muzica ta tehno obișnuia să mă înnebunească”,spunea bunicul lui Kevin Gentilin, care a murit într-un accident teribil pe un scuter Vespa.
Dansul în fața sicriului a fost un moment special care a fost pus în scenă la Castelfranco Veneto (Treviso), în timpul funeraliilor lui Kevin Gentilin, care a murit la vârsta de doar 15 ani într-un grav accident de mașină, pe 25 octombrie, în drum spre școală. În timpul funeraliilor, la care au participat cel puțin 1 500 de persoane, au avut loc numeroase discursuri emoționante ale prietenilor și rudelor, însă bunicul său, Gino, a fost cel care a oferit cel mai intens moment, dansând în fața sicriului, pe o muzică care nu prea avea legătură cu tristețea momentului, arată publicația today.it.
Într-o scrisoare lungă, citită în timpul festivității de o tânără, bunicul lui Kevin a explicat de ce dansa, dezvăluind că o parte a legăturii speciale care îl unea de nepotul său consta în muzică:
„Muzica, dansul, munca te-au făcut unic. Lași un gol care este greu de umplut. În fiecare seară petreceai aproximativ o oră întrebându-mă ce mai fac, povestindu-mi despre viața ta, despre planurile de viitor. Eu te ascultam în tăcere și îți spuneam să trăiești, să trăiești, să trăiești. Cât de politicos îmi spuneai ‘Bunicule, pot să mă dau cu parfumul tău, cu gelul tău. Și apoi la discotecă”, a scris bunicul tânărului decedat.
„Câtă muzică nouă m-ai făcut să descopăr datorită vârstei tale. Muzica ta tehno obișnuia să mă înnebunească, dansam pe ea și nu mă simțeam obosit. Mi-e atât de dor de tine, Kevin, dar sunt sigur că te voi întâlni într-o altă dimensiune. Pentru că nimic nu moare, totul se transformă într-un sentiment de iubire pe care nu ni-l putem imagina nici măcar în visele noastre. Vă iubim pe toți, părinți, frați, bunici și prieteni. Trăiți, trăiți, trăiți”, a încheiat bunicul lui Kevin mesajul adresat prietenilor și cunoștințelor nepotului său.