(VIDEO) Cea mai înaltă cascadă din China ar fi alimentată de fapt de o conductă: Imaginile virale care au dus la un val de critici

 (VIDEO) Cea mai înaltă cascadă din China ar fi alimentată de fapt de o conductă: Imaginile virale care au dus la un val de critici
0Shares

O cascadă cunoscut din China a atras atenția și mai mult decât de obicei, după ce pe rețelele sociale a fost distribuit un videoclip care arată căderile impresionante de apă alimentate artificial de o conductă de apă, scrie CNN, citat de digi24.ro.

Cascada Yuntai se află în parcul Yuntai Mountain Park, o atracție turistică importantă din provincia Henan, din partea central-nordică a Chinei. Parcul are un rating AAAAA – cel mai mare acordat unei atracții turistice de către Ministerul Culturii și Turismului din China.

Un videoclip postat pe rețelele sociale din China săptămâna aceasta pune însă la îndoială prezentarea pe site-ul parcului, unde se vorbește despre spectaculoasa cădere naturală de apă. Imaginile arată o conductă care alimentează cu apă cascadele înalte de 314 metri, sugerând că sursa lor nu este atât de naturală pe cât cred vizitatorii.

Conducerea Yuntai Mountain Park a replicat, explicând că sezonul uscat a impus o soluție suplimentară, fiind vorba despre „o mică îmbunătățire în timpul sezonului secetos”. Conducerea parcului și-a exprimat, de asemenea, recunoștința pentru atenția acordată, promițând că în această vară cascada își va întâmpina oaspeții în „forma sa cea mai perfectă și mai naturală”.

 

Mulți oameni din China au fost surprinși de imagini, dar pe rețelele sociale, soluția găsită de administratorii parcului a fost aplaudată. „Oricum, oamenii nu au venit să vadă sursa unei cascade, nu cred că se pune la socoteală ca minciună pentru public”, a spus un utilizator Weibo.

„Sunteți acolo pentru a vedea un păun care își etalează coada, nu pentru a vă concentra asupra fundului păunului”, a comentat altul. Yuntai nu este prima cascadă din China care are nevoie de un plus de ajutor din partea oamenilor.

Clima musonică a țării face ca menținerea debitului apei să fie o provocare în timpul anotimpurilor secetoase, în care sunt precipitații puține. Cascada Huangguoshu, situată în provincia Guizhou din sud-vestul Chinei, a avut de asemenea de suferit în sezonul secetos, așa că în 2004 a fost construit un baraj pentru a se asigura că va continua să curgă.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md