(VIDEO) Céline Dion, apariție surpriză la Săptămâna Modei de la Paris. Artista a cântat „I’m Alive” la finalul prezentării
Cântăreaţa Céline Dion a avut o apariţie surpriză luni seară la finalul unei prezentări de modă L’Oréal la baza Turnului Eiffel, în deschiderea Săptămânii Modei de la Paris, scrie stirileprotv.ro.
Îmbrăcată într-o rochie lungă şi neagră, vedeta a sosit pe podium la finalul evenimentului, suscitând ovaţiile spectatorilor, scrie Agerpres, care citează AFP.
Surâzătoare, Céline Dion a interpretat unul dintre hiturile sale, ”I’m alive”, înainte ca pe scenă să i se alături menechinele L’Oréal, printre care Viola Davis, Simone Ashley, Aja Naomi King şi Eva Longoria.
Vedeta canadiană a demarat pe 12 septembrie o serie de 26 de concerte la Paris – 16 concerte până la mijlocul lunii octombrie şi 10 concerte în mai 2027.
Săptămâna modei pariziene, consacrată colecţiilor feminine pentru primăvară-vară, se desfăşoară până pe 6 octombrie. Céline Dion ar putea avea şi alte apariţii, dacă programul îi va permite, cu prilejul prezentărilor Dior, Tom Ford, Schiaparelli sau Givenchy.