(VIDEO) Cine e Piotr Negura, pensionarul din Transnistria care a adus lacrimi în ochii Andrei: „Doar cei care locuiesc acolo știu până unde merge durerea de a se simți străini într-o țară pe care o consideră a lor”

 (VIDEO) Cine e Piotr Negura, pensionarul din Transnistria care a adus lacrimi în ochii Andrei: „Doar cei care locuiesc acolo știu până unde merge durerea de a se simți străini într-o țară pe care o consideră a lor”
0Shares

Piotr Negura a descoperit pasiunea pentru poezie la vârsta de 13-14 ani, când a început să scrie primele sale versuri. Deși a compus o singură poezie de dragoste în perioada facultății, inspirată de o despărțire, de atunci a ales să își dedice talentul scrierii poeziilor patriotice, scrie protv.ro.

Inginer de profesie, absolvent al Universității Politehnica, Piotr a lucrat ca inginer într-o uzină de reparații automobile, dar pasiunea sa pentru poezie a rămas neclintită.

​Căsătorit de 34 de ani și tată mândru al unui băiat de 27 de ani care, la rândul său, scrie poezii, Piotr a insuflat dragostea pentru cuvânt în familie. Deși fiul său a scris un poem impresionant de 120 de strofe, Piotr nu i-a permis publicarea acestuia, considerând că mesajul contravine credinței lor religioase.

La Românii au talent, Piotr își propune să demonstreze că o poezie poate avea o forță imensă, atât prin lungimea ei – 60 de strofe – cât și prin profunzimea mesajului. Poezia sa vorbește despre Transnistria, despre nedreptățile trăite acolo, despre imposibilitatea vorbirii limbii române în regiunea sa natală, și despre durerea de a vedea orașul Bender, locul său de suflet, sub stăpânirea altora.

Hotărât și pregătit pentru finală, Piotr dorește ca publicul să recunoască nu doar calitatea poeziei sale, ci și forța mesajului patriotic pe care îl transmite.

„Ne-au rusificat în așa fel…Și eu mi-am pus țelul să le dovedesc că limba română nu e mai prejos ca limba rusă”, a spus Piotr pe scena Românii au talent.

Andi: „Doar cei care locuiesc acolo știu până unde merge durerea de a se simți străini într-o țară pe care o consideră a lor. Și e o durere să fii deposedat de limba ta maternă și forțat să vorbești în altă limbă!”

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md