(VIDEO) Concurs de Miss într-o închisoare din Columbia! Cum au defilat cele 16 deținute pe podium

În penitenciarul pentru femei „El Buen Pastor” din Bogotá, Columbia, a avut loc recent tradiționalul concurs de frumusețe organizat cu ocazia sărbătorii dedicate Sfântei Fecioare a Milostivirii, ocrotitoarea deținuților, scrie protv.ro.
Evenimentul, ajuns la a șaptea ediție, a reunit 16 finaliste dintre deținutele penitenciarului. Concursul are ca obiectiv principal încurajarea conviețuirii și a socializării între femeile aflate în detenție. Mai mult, unele dintre participante s-au implicat direct în amenajarea și decorarea spațiului unde s-a desfășurat competiția.
16 deținute au concurat pentru titlul „Miss Popularitate”
Închisoarea „El Buen Pastor” a fost, pentru o zi, scena unui eveniment cu totul aparte: un concurs de frumusețe dedicat deținutelor. Competiția care a ajuns la a șaptea ediție a devenit o tradiție a instituției.
Anul acesta, 16 deținute au reușit să ajungă în marea finală și au pășit cu emoție pe podium.
Organizatorii subliniază că obiectivul principal al concursului nu este doar celebrarea frumuseții, ci și crearea unui mediu de solidaritate și prietenie între femeile aflate în detenție, potrivit News Worthy Women.
Deși participantele au fost coafate, machiate și au defilat în costume tradiționale și rochii elegante, criteriile de jurizare s-au concentrat mai puțin pe aspect și mai mult pe calitățile morale ale participantelor.
Maria Virginia Camacho, angajată a administrației penitenciarelor și unul dintre organizatorii concursului, a declarat: „Chiar dacă se află în închisoare, ele nu și-au pierdut esența de femei”. Pentru ea și pentru ceilalți susținători ai evenimentului, concursul reprezintă o modalitate de a arăta că demnitatea poate exista chiar și după gratii și că identitatea unei persoane nu este ștearsă de o condamnare sau de o pedeapsă.
Închisoarea „El Buen Pastor” găzduiește peste 2.200 de femei, majoritatea condamnate pentru trafic de droguri.