(VIDEO) „Cred că cineva m-a deocheat”: Emilian Crețu,cât pe ce să leșine pe scenă în timpul spectacolului său
Actorul Emilian Crețu a fost cât pe ce să leșine pe scenă în timpul unui spectacol. Acesta a împărtășit ulterior cu fanii săi că s-ar fi simțit brusc rău, iar starea sa de disconfort a fost extrem de severă încât a crezut că ar putea să cedeze fizic chiar în fața celor prezenți. Emilian a explicat că nu avea nicio problemă de sănătate înainte de momentul respectiv și că, dintr-o dată, a simțit o stare de amețeală și slăbiciune, scrie SHOK.md.
„Bună seara prieteni! Acum sunt bine, dar am trecut astăzi printr-un stres și un șoc pe care nu l-am trăit niciodată în viață și sper să nu-l mai trăiesc. În timpul spectacolului mi sa făcut rău încă un pic și era să leșin credeam că gata nu mai pot. În acel moment mă gândeam ce se întâmplă cu spectacolul, publicul nu știu ce și la un moment dat când am văzut că gata nu mai pot am dat de două ori din cap și un pic mi-am revenit. După toate astea am băut apă cu zahăr și mi-am revenit complet și cel mai important că nici publicul nici regizorul nu a observat că mie mi-a fost foarte rău și nu înțeleg de la ce”, a declarat actorul.
„Cred că cineva m-a deocheat”, a mai spus Emilian Crețu.