(VIDEO) „De la 10 pe linie am ajuns să fac curățenie cu 3 euro în Spania”. Povestea unei femei care a fost cerută în căsătorie la telefon: Ne-am cunoscut pe internet, iar la 18 ani am făcut nunta

Și-a cunoscut soțul pe internet, un moldovean stabilit în Spania, și, după ceva timp, s-a mutat împreună cu el la Barcelona. Este povestea Angelei Codreanu, care a relatat într-un monolog la Dorin Galben cum, de la note de 10 pe linie, a ajuns să facă curățenie pentru 3 euro pe oră. Determinarea, comunicarea dintre soți și ambiția, spune femeia, pot face minuni, scrie UNIMEDIA.

„Sunt dintr-o familie frumoasă din satul Roșu, raionul Cahul, acolo unde mi-am petrecut copilăria. Am învățat nouă clase în orașul Cahul. Fiind o elevă străduitoare, mi-a plăcut întotdeauna să studiez.

Am participat la diferite concursuri în orașul Cahul, deoarece mi-a plăcut să mă implic în viața socială, inclusiv în consiliul școlar. Unul dintre cele mai importante concursuri pentru mine a fost cel de geografie, pe care l-am câștigat în clasa a VIII-a, la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”. Acel moment m-a făcut să mă îndrăgostesc de liceu și să-mi propun ca obiectiv să învăț acolo”, povestește Angela.

Presiunile din partea colegilor

„După ce am terminat cele 9 clase la Cahul, am depus dosarul la „Gheorghe Asachi”. Domnul Boris Volosatîi, directorul liceului din acel an (2005), și-a amintit de mine și m-a primit cu brațele deschise. Cu toate acestea, după câteva săptămâni, m-am confruntat cu o situație complicată. Diriginta mea voia să aducă un alt elev în clasă, ceea ce a dus la presiuni asupra mea.

Simțeam că primesc note foarte mici, nejustificate, și trebuia să le explic părinților mei această situație, ceea ce era dificil. Într-o zi, am decis să vorbesc cu diriginta mea, care era și profesoara de istorie, și să o întreb de ce mi se întâmplă acest lucru. Ea, foarte arogantă, m-a întrebat cine sunt eu și cum am ajuns ultima pe listă.

Am explicat că nimeni nu m-a ajutat să intru, ci a fost doar norocul că domnul Volosatîi și-a amintit de mine.

Au existat două categorii de profesori în viața mea: cei care îmi luau apărarea și cei care încercau să mă determine să plec pe propriile picioare din liceu. În acel moment, mi-am spus clar că, indiferent ce vor face, nu voi renunța”, adaugă femeia.

Cum a făcut cunoștință cu soțul ei

În perioada liceului, Angela a găsit refugiu în internet café, unde a făcut cunoștință cu un bărbat moldovean stabilit în Spania. După o perioadă de conversații online, au început o relație la distanță, iar Angela a fost cerută în căsătorie după doar câteva luni de cunoaștere.

„Totuși, situația m-a afectat profund. M-am izolat atât față de părinți, cât și față de frați, care nu înțelegeau ce mi se întâmplă. Relațiile mele cu prietenii s-au schimbat, iar eu mi-am găsit refugiul în orele petrecute la internet cafe. Acolo stăteam ore în șir scriindu-mă pe diferite rețele de socializare cu oameni necunoscuți.

În acea perioadă, am găsit o persoană cu care am început să port conversații lungi și pline de emoție. Nimeni nu avea atunci o fotografie reală pe profil, nici eu. Cu toate acestea, interacțiunile noastre erau sincere și profunde. Simțeam o atracție deosebită pentru ceea ce împărtășeam: emoții, gânduri și trăiri. Începusem să mă recunosc în povestea lui, în izolarea și dorul de acasă despre care îmi vorbea.

El era moldovean, stabilit în Spania, unde lucra într-un mediu fizic extenuant. Dorul de țară și de familie îl copleșea, iar conversațiile noastre au devenit un spațiu de încurajare și sprijin reciproc. Am ajuns să ne cunoaștem prin mesaje și, mai târziu, prin apeluri telefonice”, povestește aceasta.

Cum a fost cerută în căsătorie

„Într-una dintre serile în care obișnuiam să împărtășim gândurile și emoțiile zilei, am simțit ceva diferit în vocea lui. Era o liniște emoționantă, iar vocea îi tremura când m-a întrebat dacă sunt pregătită să-mi petrec viața alături de el. Mi-am dat seama că era o cerere în căsătorie. Fără să ezit, am spus „da”.

Ne-am văzut pentru prima dată la aeroport. Momentul culminant a fost când, stând singură și așteptând, l-am recunoscut printre ceilalți oameni. Când privirile ni s-au întâlnit, am știut că este el. Prima lui replică, însă, a fost: „Mă așteptam să fii puțin mai înaltă.”

Ajunși la Cahul, nimeni nu știa că aveam pe cineva. Familia mea a fost complet șocată să afle că, după mai puțin de trei ore, fusesem cerută în căsătorie. Diferența de vârstă – el avea 28 de ani, iar eu 18 – și faptul că nimeni nu-l văzuse vreodată i-au făcut sceptici. Cu toate acestea, părinții mei nu m-au judecat și nu au încercat să mă despartă de el, ci m-au lăsat să-mi urmez propriul drum”, zice Angela.

„Alegeți dumnevoastră facultatea pentru mine”

„După câteva luni, soțul meu a plecat înapoi în Spania, iar eu mi-am continuat studiile la liceu. Situația era complicată. Se apropiau examenele de bacalaureat, iar presiunea era mare. Îmi doream o notă mare pentru a putea intra la facultatea de medicină, dar corupția din sistem era evidentă. Colegii care nu participaseră la ore luau note de 10, iar eu, deși mă străduisem, am obținut note mai mici. Aceasta nu mi-a permis să intru la facultatea de medicină, deoarece părinții mei nu își permiteau să plătească un contract.

În acea perioadă, soțul meu m-a susținut, dar furia mea era greu de stăpânit. Într-o zi, mergând acasă cu dosarul în mână, am observat Ambasada României.

În câteva minute după ce m-am așezat la coadă, eram deja cu dosarul în fața unei doamne care mă întreba la ce facultate îmi doresc să aplic. Supărarea mea era atât de mare încât i-am răspuns direct: „Doamnă, pentru mine este indiferent la ce facultate și în ce oraș ajung”.

După două-trei săptămâni, am fost anunțată că fusesem admisă la Facultatea de Istorie și Arheologie din Târgoviște. Între timp, soțul meu și cu mine am organizat o nuntă la Chișinău, aducând laolaltă familia din nord și cea din sud. A fost o nuntă frumoasă, organizată în grabă, fără ajutor din partea părinților noștri. De la meniuri până la muzică și decor, toate deciziile au fost luate de mine, deși aveam doar 18 ani. Soțul meu a venit din Spania cu câteva zile înainte de nuntă, iar după ceremonie am stat împreună doar câteva luni, deoarece eu trebuia să-mi continui studiile în România”, remarcă ea.

„Lucram până la 11 ore pe zi pentru un venit decent”

După terminarea facultății, Angela s-a mutat în Spania, unde a întâmpinat dificultăți financiare și a lucrat în curățenie pentru un venit modest. Cu toate acestea, ea a decis să urmeze o academie de machiaj, iar această decizie a ajutat-o să depășească perioadele dificile.

„Anii de studenție au fost marcați de o relație la distanță, care a durat aproape trei ani, dar încrederea reciprocă ne-a ținut mereu uniți. După absolvire, cu note excepționale, m-am mutat în Spania, încrezătoare în viitorul meu. Însă, odată ajunsă acolo, realitatea m-a lovit: situația financiară era dificilă, iar singura opțiune de muncă era în curățenie, pentru 3 euro pe oră. Lucram până la 11 ore pe zi pentru un venit decent.

Îmi doream să mă înscriu la o academie, indiferent de domeniu. Voiam să învăț ceva nou, pentru că acesta a fost mereu drumul meu către mine însămi. Procesul de învățare m-a ajutat întotdeauna să depășesc momente dificile.

Nu voi uita niciodată ziua în care, copleșită de greutăți, am decis să îi spun soțului meu cât de greu îmi este. Dar, când a venit acasă după o zi extrem de obositoare la muncă, era atât de epuizat încât îi tremurau mâinile și abia putea să mănânce cina pe care i-o pregătisem. Atunci mi-am spus că trebuie să depășim împreună acest moment și să discutăm sincer. Am creat un spațiu în care să ne exprimăm deschis greutățile prin care treceam amândoi.

În acel moment, am decis să mă înscriu la o academie de machiaj. Întotdeauna voi spune că culorile mi-au salvat viața. Prin machiaj, am găsit un loc unde m-am regăsit pe mine însămi, unde am reușit să creez și să depășesc acea perioadă grea.

De ani buni, ne doream un copil, însă problemele mele de sănătate și diagnosticul de infertilitate ne făcuseră să lăsăm acest vis deoparte.

Cea mai mare surpriză din viața noastră a fost când, în a doua lună de academie, am aflat că sunt însărcinată. Aceasta a fost minunea care ne-a schimbat viața.

În ziua în care s-a născut copilul nostru, soțul meu a primit un telefon de la șeful său. A fost felicitat pentru venirea pe lume a copilului, dar i s-a spus să nu se mai prezinte la muncă a doua zi, pentru că nu mai era nevoie de el. Ne-am trezit, astfel, cu un copil nou-născut și fără locuri de muncă, nici eu, nici soțul meu. Timp de patru luni am avut cheltuieli mari și zero venituri.

Totuși, am reușit să depășim momentul prin comunicare sinceră. Am discutat deschis despre ceea ce simțeam și despre cum ne puteam susține unul pe celălalt. Eu mi-am găsit un loc de muncă, iar soțul meu a început un nou job, pe care îl are și astăzi”, afirmă aceasta.

„Simțeam că nu mai făceam față”

După multe luni de tratamente fără rezultate clare, Angela a început să meargă la un psiholog, iar starea copilului s-a îmbunătățit treptat.

„Când lucrurile păreau să se liniștească și să devină mai ușoare, copilul nostru a început să se îmbolnăvească frecvent de pneumonie. Episoadele deveneau tot mai grave, iar medicii nu găseau cauza. În fiecare săptămână primea un antibiotic nou, dar fără rezultate clare. Mi se spunea că, dacă vom continua în acest ritm, va veni un moment în care nu vom mai avea ce să-i administrăm. Eram extrem de indignată și frustrată. Cum era posibil, în secolul în care trăim, în Barcelona, să nu găsim o soluție pentru o pneumonie?

Copilul a fost internat luni întregi, cu febră constantă. Eu locuiam practic în spital, iar soțul meu îmi aducea hainele și ne schimbam unul pe celălalt pentru a putea merge la muncă. Întreaga perioadă a fost extrem de complicată, atât pentru familie, cât și din punct de vedere financiar.

În timp, am realizat că, pe măsură ce stresul meu creștea, starea copilului meu se agrava. A ajuns chiar în reanimare, iar medicii nu știau ce să mai facă. Atunci am luat decizia de a merge la un psiholog, pentru că simțeam că nu mai pot face față”, își amintește Angela.

Urmăriți întreaga poveste a Angelei mai jos: