(VIDEO) Dezvăluiri din noaptea tragediei de la Boldurești.Mama lui Mihai: Primarul era beat, sunt martori. Dacă avea criminalul inimă și-l ducea la spital, poate îl salva

 (VIDEO) Dezvăluiri din noaptea tragediei de la Boldurești.Mama lui Mihai: Primarul era beat, sunt martori. Dacă avea criminalul inimă și-l ducea la spital, poate îl salva
0Shares

Mama lui Mihai, copilul de 14 ani, care ar fi fost lovit mortal de primarul de Boldurești, se teme că suspectul va scăpa basma curată, pentru că „are mulți bani și multă putere”. Femeia a relatat, într-un interviu cu Adrian Prodan, că a găsit martori care l-au văzut pe edil urcând la volan în stare de ebrietate avansată, în seara cu pricina, cu puțin timp înainte de a se produce tragedia. Femeia spune că nu-l poate ierta pe primar, pentru că nu s-a oprit să-i acorde primul ajutor fiului său, care avea șanse la viață, scrie UNIMEDIA.

Mama lui Mihai era acasă, cu cei doi copii mai mici, când s-a produs accidentul, iar adolescentul s-a dus să se plimbe cu prietenul său: „I-am spus nu te duce, că e frig, mamii, și scurta ta nu e așa de groasă. Mi-a zis: O să iau scurta lui tata, că e mai groasă. Nu vom sta mult, știu că la 21:00 trebuie să fiu acasă. În acea seară tare voia să iasă, așa că i-am permis. La 20:50 a sunat telefonul, am văzut că scria Mihăiță al meu, dar făceam baie. Apoi când l-am sunat era linia ocupată. Am mai sunat o dată și l-am auzit pe Borea cum striga în gura mare: Tanti Raia, vino și-l ia pe Mihăiță cu o mașină, că l-a lovit un automobil, e jos și-i curge sânge din urechi, nu vorbește și nu se mișcă deloc. L-am sunat pe nașu, mi-a spus că pleacă direct încolo. Apoi m-a sunat finul și striga în gura mare: Nașă, sună te rog la 112, îl pierdem pe Mihăiță”.

Femeia spune că a apelat Serviciul 112, dar urgența a venit greu la fața locului:„Am sunat la 112, iar ei îmi puneai 1001 de întrebări care nu se pun în așa caz. Le-am spus că e accident de mașină și băiatul nu se mișcă și îi ruge sânge din urechi. Mă întrebau dacă sunt la fața locului, le-am spus că am 2 copii mici și aștept să vină să stea cineva cu ei, apoi mă duc. Am spus că sunt mama, m-au întrebat de ce are alt nume decât al meu…”.

Nașul mamei lui Mihai a venit și a luat-o de acasă și a dus-o la fața locului: „Nu mi-au dat voie să mă apropii, dar l-am văzut pe pietre, în balta de sânge. Îl rugam pe Dumnezeu să îi mai dea o șansă, să trăiască măcar calic, dar nu i-a dat nicio șansă. Nu era nici ambulanța, nici Poliția, au venit toți odată. La autopsie mi-au spus că el a mai trăit jumătate de oră, chiar dacă avea hemoragie intracraniană. Dacă venea mai repede ambulanța sau criminalul avea inimă de părinte, că tot are copii, și se oprea și-l lua și-l ducea la Nisporeni, la spital, poate îl scăpa”.

Mama lui Mihai spune că Poliția nu i-a oferit informație despre persoana care i-a lovit mortal fiul, a aflat totul de la știri: „Am sunat la Poliție și le-am zis: Se aude că e domnul primar, așa văd pe internet, așa aud prin sat. Mi-au zis că ei nu știu nimic concret și mă vor suna și îmi vor spune. Nu m-au mai sunat, nici când l-au prins, nici când l-au găsit. Doar ne-au chemat pe marți la Procuratură, să scriem declarații. Nu ne-a sunat nici din rude nimeni”.

Raisa a aflat că în seara tragediei, primarul venea în sat de la o sărbătoare: „Venea de la un banchet din Nisporeni. Am încercat să luăm legătura cu persoane care bănuim că ar fi fost și ele la acea zi de naștere, dar nimeni nu știe nimic și nu spune nimic. L-au văzut niște oameni străini, erau în apropiere când el a urcat la volan și era foarte beat. Erau câțiva bărbați și au zis: Acesta face ceva până acasă. Ei l-au recunoscut că e primarul, pentru că dacă a lucrat în poliție la Nisporeni, lumea îl știa. Se bănuiește că era și soția în mașină. Ea era învățătoare de limbi străine. I-a predat engleza băiețelului meu”.

Femeia crede că cel care i-a ucis copilul nu are inimă: „Dacă îi părea rău, chiar dacă atunci a fost beat. L-au găsit în Chișinău, undeva unde se dezmembrează mașinile. Nu mai avea alcool în sânge deja. Dacă nu-l găseau, era să meargă prin sat să-i dau bună ziua și să nu știu că el mi-a omorât copilașul. Noi suntem mici, simpli țărani, iar el e cu spatele mare, cu mulți bani și se știe că până ajunge Dumnezeu să pedeapsă, joacă mare rol banul. Acum nu mai este omenie”.

Mama lui Mihai spune că nu ar putea să-l ierte pe ucigaș, chiar dacă ar veni rudele lui să-și ceară iertare: „Ei se vor bucura de copiii lor, el chiar dacă va face pușcărie, va călca pe pământ, iar copilașul meu deja putrezește, i s-au spulberat toate visele. După câți cunoscuți și câtă putere are, cred că nici un an nu va sta după gratii. Eu sunt pe injecții de calmare și încă îmi aștept copilul acasă. Sunt conștientă că mi l-au adus în sicriu și l-au dat în groapă, dar încă îl aștept. Mari speranțe aveam de la el, mare bucurie, atât de tare dorea să facă armată, să învețe ceva cu computerele.

Raisa a presimțit ceva în ziua în care viața fiului său s-a întrerupt: „Parcă eram eu, dar parcă nu, nu aveam puteri să fac nimic. Nu dorm la amiază, dar de la 14:00 până la 16:00 am dormit în acea zi.

Tot ce își dorește mama lui Mihai acum este să fie pedepsit criminalul și are un mesaj pentru primar: „Să nu mai aibă somn cum nu am nici eu și să se gândească tot timpul că a distrus nu doar viața lui Mihai, dar și pe noi toți, a fost un copil foarte liniștit și foarte multe a vrut să facă în viață”.

Mihai, care avea 14 ani, a fost lovit mortal la Nisporeni, pe 19 februarie. Șoferul a fugit de la locul accidentului și a fost reținut a doua zi după impact. Acesta s-a dovedit a fi primarul localității Boldurești. Oamenii legii au menționat că bărbatul se afla cu mașina de serviciu.

Mama băiatului de 14 ani lovit mortal la Nisporeni a scris un mesaj, după ce a fost reținut primarul localității Boldurești.

Anterior, femeia a publicat un mesaj plin de durere pe rețelele de socializare. Aceasta a rugat oamenii să o ajute să găsească șoferul vinovat de tragedie: „Vă rog, dacă cineva a văzut ceva sau știe ceva spune-ți, să răspundă pentru ce a făcut. Băiețelul nu mi-l va aduce înapoi, dar vreau ca cel vinovat să răspundă pentru fapta lui”.

La 21 februarie, oamenii legii au mai identificat un suspect pe cazul tragic de la Boldurești, complice al șoferului care a provocat accidentul. Acesta l-ar fi ajutat pe edil să ascundă urmele crimei. Totodată, Procuratura Generală a venit cu o actualizare și anunțat că acesta a fost reținut.

Unele surse au susținut că edilul ar fi fost ajutat să ascundă urmele crimei de un procuror. În acest context, Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat că s-a autosesizat și a precizat că „orice om trebuie considerat nevinovat până la probarea culpabilității sale”.

Pe 22 februarie, procurorii PCCOCS au depus demers de aplicare a arestului preventiv pentru 30 de zile în privința primarului care ar fi provocat accidentul.

Primarul de Boldurești ar fi fost beat în momentul impactului. Despre aceasta au declarat rudele victimei. „Era și soția în mașină, ei veneau cinstiți de la o zi de naștere din Nisporeni”, a spust bunica băiatului ucis.

Iar amicul lui Mihai a relatat că în seara tragediei ei veneau, împreună, de la alergat: „Am vrut să-l feresc. N-am apucat”.

Totodată, mama lui Mihai a relatat că „soția primarului de Boldurești a fost profesoara lui Mihai”. Potrivit martorilor, prima s-ar fi aflat în mașină, la momentul producerii tragicului accident. „M-a sunat prietenul lui Mihai și mi-a spus să sun la salvare, că pe fiul meu l-a lovit o mașină – îi curge sânge din urechi, din gură și din nas. Ambulanța a venit foarte greu, într-o oră și jumătate”, a relatat mama copilului, sfâșiată de durere.

La 23 februarie, Mihai a fost petrecut pe ultimul drum.

În aceeași zi, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a anunțat că stomatologul reținut pentru că l-a ajutat pe primarul de Boldurești să ascundă urmele accidentului în care a decedat Mihai va fi cercetat în libertate.

Totodată, primarul de Boldurești a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Suspectul nu a mers la ședința de judecată de la Judecătoria Ciocana. Acesta a scris cerere pentru ca demersul să fie examinat în lipsa lui, invocând probleme de sănătate. „Clientul meu nu a refuat. Dumnealui acum se află într-o stare de sănătate foarte precară”, a declarat avocatul său.

0Shares

Mihaela Cojocari

https://shok.md/