(video) Duelul Ronaldo – Messi, câştigat de argentinian: Amical spectaculos cu 9 goluri
Meciul mult așteptat dintre selecționata starurilor din Arabia Saudită și Paris Saint Germain a fost un adevărat spectacol fotbalistic, cu Messi și Ronaldo în prim plan. Francezii s-au impus cu scorul de 5-4 în fața a aproape 70.000 de spectatori, transmite presa română.
Meciul de pe stadionul King Fahd din Riad a început cu golul lui Lionel Messi din minutul 3, care a reluat în plasă pasa lui Neymar.
Cristiano Ronaldo, la primul meci în Arabia Saudită și cu banderola de căpitan pe braț a reușit egalarea în minutul 34, dintr-o lovitură de la 11 metri obținută tot de el, după ce a fost busculat de fostul său coechipier de la Real Madrid, portarul Keylor Navas.
PSG a rămas în 10 în minutul 39, după eliminarea lui Juan Bernat, pentru un fault la Martinez.
Tot francezii au preluat conducerea prin Marquinhos, în minutul 43, iar Neymar a ratat un penalti în minutul 3 de prelungiri al primei reprize. Nu a fost acesta scorul pauzei, pentru că Ronaldo a reușit dubla după alte trei minute, cu un șut puternic din interiorul careului mic.
Spectacolul a continuat și după pauză, iar golurile nu s-au lăsat așteptate. Sergio Ramos (53), Mbappe (60, din penalti) și Ekitike (78), respectiv Jang Hyun-Soo (56) și Talisca (90+4), au stabilit scorul final.
Căpitanul Cristiano Ronaldo a părăsit terenul în minutul 61, iar Lionel Messi doar un minut mai târziu, în poate ultimul meci în calitate de adversari și au oferit o imagine emoționantă unul alături de celălalt.