(VIDEO) „După chimioterapie, mi-am pregătit haine de înmormântare”. Istoria de viața a Tatianei, ca un scenariu de film: Abandonată la orfelinat, apoi de un soț care a impus-o să facă avort, acum luptă a 2-a oară cu cancerul

Tatiana Curăraru, o mamă de 36 de ani, luptă a doua oară cu cancerul. Femeia a dezvăluit într-un interviu „Femeile nu tac”, cu Adrian Prodan, istoria sa de viață, ca un scenariu de film. După ce a fost abandonată de mică de părinții biologici, împreună cu sora mai mare, Tatiana a fost adoptată de un cuplu din satul Cubolta, la vârsta de doar 5 ani. Ulterior, aceasta s-a măritat în Rusia, iar după ce a rămas însărcinată, soțul i-a spus să facă avort. „Soțul m-a lăsat că nu am vrut să întrerup sarcina. Am rămas cu un copil și bolnavă de cancer”, a mărturisit femeia, scrie UNIMEDIA.

„Nu știu nimic despre părinții noștri biologici”

„Eu m-am născut în Rezina, dar locuiesc în satul Cubolta, deoarece sunt înfiată, de la 5 ani. Sora mea mai mare avea 7 ani. Noi am copilărit aici (s. Cubolta).

Eu nu cunosc aproximativ nimic despre părinții mei biologici, doar așa de prin auzite că ei au avut un accident și aceasta a fost cauza că am fost date la orfelinat. Inițial, de noi avea grijă o bunicuță, probabil ea a fost din partea unuia dintre părinți. Apoi la vârsta de 2 sau 3 anișori am fost aduse la orfelinatul din Bălți.Niciodată nu am fost curioasă să îmi cunosc rudele biologice. Cel mai aproape de suflet îmi este sora mea. Noi nu credem în versiunea cu accidentul, deoarece să fost așa, cineva din rudele părinților avea să ne ia la ei. De aceea eu cred că noi pur și simplu am fost abandonate”, a mărturisit femeia.

„Это ваши мама и папа (n.r. Aceștia sunt părinții voștri)”

„Când au venit părinții noștri adoptivi după noi, a fost o zi emoționantă: educatoarea ne-a spus că vine mama și tata să vă ia. Era ziua de Duminică Mare. Mama mi-a cumpărat o rochie scurtă, albastră ca cerul și atunci am făcut și o fotografie, o avem și acum. Atunci am venit acasă la mama, unde erau foarte mulți oaspeți, toți se uitau la noi.

La orfelinat ne-au spus: „Это ваши мама и папа (n.r. Aceștia sunt părinții voștri). Eu i-am sărit în brațe tatălui, iar sora mea, Marina, s-a apropiat de mama. Noi din prima zi i-am spus „mamă și tată”.

Am crescut aici în familie foarte frumos. Noi nu am avut cazuri de violență, nu am văzut să se certe sau să se bată.
Noi nu am simțit niciodată că suntem copii adoptivi. Mama făcea tot posibilul ca noi să avem tot ce aveau și alții. Eu nu simțeam diferența, noi am fost permanent alături.

Sora mai mare știa că suntem adoptivi, ea înțelegea, iar eu la 12 ani am găsit un document că suntem adoptate și am întrebat-o pe mama. Ea mi-a confirmat, iar eu am reacționat foarte calm.

Eu le mulțumesc foarte mult părinților mei (n.r. adoptivi)”, a povestit Tatiana Curăraru.

„El a spus că dacă vreau să fiu cu el, atunci eu trebuie să fac avort”

„Când am terminat școala, aici la Cubolta s-a deschis un liceu și foarte mult am vrut să învăț acolo, iar de aceea că nu prea erau bani, mama și cu sora mai mare au plecat la Moscova, apoi eu am plecat pe vară acolo și am și rămas.

Am învățat la Moscova de medic veterinar, acolo m-am și măritat. Am trăit cu el vreo jumătate de an. La 18 ani am făcut cunoștință, el fiind mai mare de mine cu 14 ani, de cetățenia uzbecă. Mama nu l-a acceptat, deoarece ea s-a informat despre el și deja de la ea eu am aflat că el are încă o familie în Uzbekistan. Relația noastră a durat puțin, pentru că eu am rămas însărcinată. Eu doream copii, iar el nu, căci îi avea deja.

Ulterior, noi ne-am despărțit deoarece el mă impunea să fac avort, dacă nu îl ascultam îmi spunea că mă va părăsi.

Eu am fost categorică și nu l-am ascultat, în primul rând că și eu am fost la orfelinat și aceasta pentru mine este un abandon. Copii nu se cer, e așa cum dă Dumnezeu.

Noi ne-am despărțit, iar la 19 ani am plecat înapoi în Moldova, aici eu am născut un băiețel, Artiom.

Tatăl biologic al lui Artiom nu a contribuit cu nimic la creșterea lui, dar a fost o singură dată să-l vadă de curiozitate, atât”, a mărturisit femeia.

„M-a respins când am aflat că am tumoare”

Am trăit singură cu fiul meu, iar când Artiom avea 4 ani, a apărut în viața mea un bărbat. Nu am trăit mult cu el, deoarece eu am aflat că am o tumoare și am venit cu propunerea să ne despărțim, pentru că el a început să spună că bani nu sunt. A fost o frică, ca o trădare.

După ce am trecut un tratament de 2 ani, l-am întâlnit și el m-a întrebat dacă eu m-am însănătoșit, iar eu i-am spus că el nu mai îneamnă nimic pentru mine.

„Când m-a cerut în căsătorie, l-a întrebat mai întâi pe Artiom”

După a doua relație eșuată, Tatiana și-a găsit un bărbat demn, cu care este până în prezent.

„L-am cunoscut pe soțul meu actual (n.r. Victor) la serviciu. Eu i-am spus din start că eu am fost bolnavă de cancer, că m-am tratat, dar nu știu cum va evolua boala.

Suntem de 6 ani împreună și sunt fericită alături de el. Când m-a cerut în căsătorie, el mai intâi la întrebat pe fiul meu Artiom dacă este de acord. I-a spus din start tată și au o relație foarte frumoasă.

„Mă durea piciorul și mă gândeam că este de la curent”

În 2016 am fost diagnosticată cu tumoare la lombara sacrală, eu eram în Federația Rusă. Mă durea piciorul, iar eu mă gândeam că este de la curent.

Tumoarea într-o fază avansată. Dintr-o parte mă gândeam cum să-l cresc pe Artiom, iar din alta cum să fac față cancerului.

Când am aflat de cancer, Artion era în clasa a 2-a. Primul gând era ce va fi cu Artiom.

Verișorul mă ducea în brațe dintr-un cabinet în altul, iar fiul meu, când eu mergeam el mă ținea cu mâinile din urmă, ca eu să nu cad.

Am fost operată la Chișinău, iar după aceasta 8 ani nu am mai avut probleme”, a mărurisit femeia.

„După a patra chimioterapie, mi-am pregătit pachetul cu haine de înmormântare”

Din păcate, după atâția ani, în 2024, de la sistemul nervos, boala a revenit. Anul acesta în iunie, am fost operată la IMU, iar în timpul intervenției tumoarea s-a spart.

După numeroase chimoterapii, perioada de recuperare a fost ca un iad, iar după a patra procedură, mi-am pregătit pachetul cu haine de înmormântare.

Eu nu pot sta în picioare mult, de aceea sau mai mult întinsă în pat. Permanent trebuie să fie cineva lângă mine”, a dezvăluit Tatiana.

Toată istoria de viață a Tatianei Curăraru, lupta sa cu cancerul, aflați din interviul de mai jos: