(VIDEO) Ea este femeia cu cele mai lungi gene din lume! Au ajuns să măsoare 20,5 centimetri, iar medicii nu găsesc o explicație: „Sunt uimiți de fenomen”
You Jianxia, o femeie din China care deține recordul mondial pentru cele mai lungi gene, spune că nici medicii nu au reușit să găsească o explicație pentru lungimea neobișnuită a genelor sale, scrie protv.ro.
Genele sale au ajuns la o lungime impresionantă de 20,5 centimetri, iar cea mai lungă se află pe pleoapa superioară a ochiului stâng.
Primele semne că genele sale cresc neobișnuit de mult au apărut în 2015. Un an mai târziu, acestea măsurau deja 12,40 centimetri, însă în următorii cinci ani genele ei au mai crescut cu 8,10 centimetri, ajungând la recordul de 20,5 centimetri.
„Am observat pentru prima dată că genele mele începuseră să crească în 2015. De atunci, au continuat să crească încet, devenind tot mai lungi”, a povestit femeia pentru Guinness World Records.
Curioasă să afle de ce i se întâmplă acest lucru, You Jianxia a apelat și la medici. Răspunsul primit nu a fost însă unul clar.
„Am mers la medici pentru a încerca să aflu de ce genele mele sunt atât de lungi. Nici ei nu au putut găsi o explicație. Au fost, la rândul lor, uimiți de acest fenomen”, a spus ea.
Femeia a încercat să găsească o explicație și în factorii genetici, însă nici această ipoteză nu pare să se potrivească în cazul ei.
„M-am gândit că poate este vorba despre gene sau despre un alt factor biologic. Dar nimeni din familia mea nu are gene atât de lungi. Așa că este dificil de spus de unde provine această particularitate”, a explicat You Jianxia.
Посмотреть эту публикацию в Instagram
Deși lungimea genelor sale este ieșită din comun, You Jianxia spune că acestea nu îi creează probleme în viața de zi cu zi, ba din contra!
„Datorită genelor mele naturale, nu mai am nevoie de fard de pleoape sau de tuș. Genele mele sunt ca un eyeliner natural”, a povestit ea.
„În viața de zi cu zi, genele mele nu îmi provoacă nicio problemă și nu mă încurcă. Din contră, îmi aduc multă bucurie. Pentru mine, sunt numai motive de bucurie, nu de îngrijorare”, a spus ea.
În lipsa unei explicații științifice, You Jianxia are propria sa teorie cu privire la originea genelor sale spectaculoase. Femeia crede că acestea ar putea fi un dar primit de la Buddha.
„Le-aș spune tuturor celor care au o frumusețe aparte să se bucure de ea. Haideți să ne bucurăm împreună și să ne încurajăm unii pe alții să fim fericiți”, a transmis femeia.