(VIDEO) „El o controla.” Directoarea grădiniței din Chișinău unde muncea Ludmila Vartic: Soțul ei mi-a dat vestea. M-a uimit că știa totul din telefonul ei
Ludmila Vartic, educatoarea din Hîncești care a murit pe 3 martie, în circumstanțe tragice, muncea la o grădiniță din sectorul Rîșcani al capitalei. Directoarea instituției, Olga Gorceag, a relatat, într-un reportaj pentru Ziarul de Gardă, cum se comporta femeia în ultimele zile dinainte de tragedie, dar și ce i-a părut straniu în acțiunile soțului acesteia, vicepreședintele raionului Hîncești, Dumitru Vartice, care ulterior și-a dat demisia, scrie UNIMEDIA.
După ce a demisionat de la grădinița din Hîncești, Ludmila Vartic s-a angajat la grădinița nr. 47 din capitală.
„Dumneaei era foarte profesionistă, eu în aceste două luni nu am avut nicio obiecție la ea. Era destul de responsabilă. Cu copiii lucra foarte bine, era blândă, profesionistă. O vedeam mai îngândurată, mai tristă, tot timpul o întrebam care este situația, dar îmi spunea că totul este bine. Întrebam ce fac fetițele. Îmi spunea: Noi comunicăm, dar nu vreau să le iau din anturajul lor la moment. Apoi vor fi transferate probabil cu mine aici. Nu era divorțată de soț, dar a spus că au o perioadă mai tensionată și deocamdată va locui cu mama și cu sora. Cineva dintre colege o vedea vorbind zilnic și ea vorbea cu soțul. Probabil o controla. Pentru că atunci când s-a întâmplat tragedia, pe mine m-a anunțat soțul. Noi știam că e responsabilă, am văzut că dimineața nu s-a prezentat la muncă, evident că m-am gândit că probabil ceva s-a întâmplat, nu poate la moment. A telefonat-o și colega de lucru, am telefonat-o și eu, am văzut că nu răspunde la telefon și i-am scris un mesaj pe viber.
Pe la 15:30, 16:00 eu veneam de la o ședință de la Direcția generală și m-a telefonat soțul ei și mi-a dat vestea. Când mi-a spus ce s-a întâmplat m-am mirat că el cunoștea că i-am dat mesaj, ce i-am scris în acel mesaj, cunoștea totul din telefonul ei. M-am întâlnit și cu mama, și cu sora. Ele mi-au spus că primul lucru pe care el l-a făcut când a venit a luat telefonul și geanta cu acte și ce lucruri mai avea”, a relatat Olga Gorceag, directoarea Grădiniței 47 din sectorul Rîșcani.
Ludmila Vartic, educatoarea din Hîncești care a murit pe 3 martie, în circumstanțe tragice, ar fi ieșit din apartament, în dimineața tragediei, fără a-și lua rămas bun de la mama și sora ei, cum făcea de obicei. Femeile au făcut mai multe dezvăluiri, din relația de cuplu a răposatei, dar și din zilele care au precedat nenorocirea și din cele care au urmat.
Mama răposatei a relatat că a aflat că fiica ei a demisionat de la grădinița Andrieș din Hîncești, unde a muncit timp de 9 ani, după ce fiica sa se mutase la ea. Ludmila a venit cu o mare parte din lucrurile sale personale: „A venit cu 4 genți, eu nu am înțeles. Ea spunea că totul e bine când o întrebam dacă s-a certat cu Dima. Între timp, ea a început ceva să mănânce, jumătate de ou. Ziua eram la lucru, seara când veneam de la serviciu era tristă. Dar nu mă puteam băga în telefonul ei. Ea mă proteja pe mine, să nu îmi fie rău”.
Între timp, Ludmila s-a angajat la o grădiniță din sectorul Rîșcani. Femeia a decis să muncească, deși nu se simțea bine: „Eu eram contra, voiam să se reabiliteze, apoi să meargă la muncă. I-am spus să meargă la medic, că plătim noi, să își ia concediu din contr propriu. Mă gândeam că s-a epuizat la lucru, muncea de la 7:00 la 19:00, avea mulți copii, era o muncă enormă”.
Ludmila părea că începe să se reabiliteze. A anunțat-o pe mama sa că intenționează să se mute în capitală cu fiicele, dar nu a spus dacă și Dumitru urma să vină cu ele.
Mama și sora Ludmilei Vartic au mai spus că nu știu nimic despre faptul că femeia ar fi lăsat vreun bilet de adio, înainte să fie găsită decedată.
Femeia și-a pierdut viața în dimineața zilei de 3 martie, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe din Chișinău. Tragedia s-a produs în jurul orei 07:00, pe strada Calea Orheiului, din sectorul Rîșcani al capitalei.
Comunitatea din Hîncești este în doliu, după moartea neașteptată a Ludmilei Vartic, educatoare dedicată la IET „Andrieș”. Vestea tragică a îndurerat profund colegii, părinții și generațiile de copii pe care i-a îndrumat de-a lungul anilor, iar pierderea sa lasă un gol imens în comunitate.
Dumitru Vartic, soțul educatoarei din Hîncești Ludmila Vartic, a transmis un mesaj pe rețele în care își exprimă durerea și regretul după moartea femeii. „Pentru familia noastră, această pierdere este o tragedie greu de cuprins în cuvinte. Încercăm, zi de zi, să găsim puterea de a merge mai departe și să rămânem uniți în această perioadă atât de grea”, a scris bărbatul, apoi a șters postarea.
De 8 martie, în memoria femeii, la Hîncești, au fost înălțate baloane albe spre cer. „Drum lin, vei rămâne mereu în inimile noastre”, au transmis participanții.
Consiliul Raional Hîncești și-a exprimat profundul regret după trecerea în neființă a educatoarei Ludmila Vartic, apreciind-o ca pe un om deosebit, dedicat și cu o contribuție valoroasă pentru comunitate. Totodată, președinta Consiliului, Nicoleta Moroșanu, a solicitat demisia vicepreședintelui Dumitru Vartic, soțul educatoarei, ca urmare a circumstanțelor morții sale cutremurătoare și acuzațiilor din spațiul public.
Și vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a cerut demisia lui Dumitru Vartic din Partidul Acțiune și Solidaritate, după decesul soției sale.
Organizația Teritorială PAS Hîncești a decis excluderea lui Dumitru Vartic din rândurile partidului și revocarea sprijinului politic acordat anterior. Decizia a fost luată în urma ședinței extraordinare a Biroului Executiv din 9 martie 2026.
La 9 martie, vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, Dumitru Vartic, și-a depus demisia din funcție, după moartea cutremurătoare a soției sale.
Dumitru Vartic a fost audiat pe data de 8 martie. Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a menționat că la moment sunt mai multe măsuri procesuale în desfășurare.
Dumitru Vartic are statut de bănuit în dosar, a anunțat ministra de Interne.
Daniella Misail-Nichitin a mai spus că Ludmila Vartic a lăsat un bilet de adio. „E prea sensibil”, a menționat șefa MAI.
Totodată, ministerul Muncii și Protecției Sociale a anunțat că familia educatoarei decedate de la Hîncești se află în atenția autorităților, iar copiii sunt monitorizați de specialiștii din asistența socială pentru a li se asigura protecția și sprijinul necesar.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a oferit mai multe detalii despre cazul Ludmilei Vartic, precizând că ancheta este în desfășurare și că unele informații apărute în spațiul public nu corespund realității. Directoarea grădiniței unde lucra Ludmila Vartic a povestit că aceasta era un cadru dedicat, apreciat pentru profesionalism și modestie, dar în ultimele luni înainte de deces și-a schimbat comportamentul, devenind retrasă și comunicând mai puțin cu colegii. Angajații au aflat despre moartea Ludmilei abia în ziua înmormântării, iar directoarea subliniază că nu aveau acces la viața ei privată și nu au știut că ar avea nevoie de ajutor.
Decesul Ludmilei Vartic, în vârstă de 39 de ani, a fost cauzat de o cădere de la înălțime, a declarat miercuri, 11 martie, ministrul Sănătății, Emil Ceban. „Certificatul de deces a fost eliberat personal soțului, care a venit cu buletinul său personal și buletinul decedatei la data de 4 martie”, a precizat oficialul.
La 12 martie, Dumitru Vartic a venit cu primele declarații publice, după ce ar fi primit statut de bănuit în dosar. Acesta respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi exercitat violență asupra soției sale și susține că femeia se confrunta de mai mult timp cu probleme grave de sănătate și stări depresive. „Exprim profundul meu regret și durere pentru pierderea soției mele. Este o tragedie care a afectat profund întreaga noastră familie, în special copiii noștri”, a scris acesta.