(video/foto) „La mulți ani eroul meu”. Pavel Stratan a împlinit 52 de ani. Ce masaj duios i-a transmis Cleopatra

A tot cântat că s-a născut de ziua lui, iar ieri a fost fix acea zi. Pavel Stratan a împlinit 52 de ani. Cu siguranță urările de bine au început să vină dimineața devreme și toate au o însemnătate aparte. Unul dintre ele este cel transmis de fiica lui, Cleopatra.
Cleopatra a postat câteva poze cu tatăl său și i-a lăsat și un mesaj foarte frumos:
„La mulți ani eroul meu! Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai oferit și îmi oferi încă din prima zi!”, a scris Cleopatra.
Deasemenea Pavel a fost felicitat și de fiul său Cezar și ginerele Eduard
Încă un tort l-a aștepta pe Pavel Stratan și în platoul de filmare unde a fost felicitat și de colegii de breaslă.
Pavel Stratan s-a lansat pe piața muzicală în 2001, iar peste 2 ani a fost aplaudat la bis în Sala Palatului din București.În acea perioadă și-a lansat primul album ”Amintiri din copilărie”. În anii care au urmat a reușit să lanseze încă două albume. S-a dedicat asupra dezvoltării artistice a copiilor săi, Cleopatra și Cezar și a reușit să cucerească zeci de mii de oameni prin sinceritate, modestie și combinația de stiluri muzicile, pe care le abordează în creația sa.