(VIDEO) „Fratele m-a violat și am născut de la el.” Fata care și-a acuzat moșul și verișorul de abuz face dezvăluiri: „Mama m-a bătut să scriu plângere pe ei”
Maria, violată când avea doar 14 ani, în 2016 și care ulterior a născut un copil, susține că fratele ei a fost cel care a abuzat-o sexual și nu moșul și verișorul ei, care figurează de aproape 10 ani într-un dosar ce pare să nu mai aibă finalitate. „M-a violat de două ori, în zile diferite, eu fiind virgină. M-am zbătut, am țipat, dar nu m-a auzit nimeni. Nu am povestit apoi nimănui, pentru că îmi era frică, iar sarcina a fost descoperită abia la 7 luni”, a relatat tânăra, în emisiunea Verdict, cu Dorin Podlisnic. Aceasta susține că mama și concubinul ei au bătut-o, ca să scrie cerere la Poliție pe moșul și verișorul ei, și că aceștia nu ar fi vinovați, scrie UNIMEDIA.
„M-am născut în satul Țolica, rn. Cantemir, la moment locuiesc în satul Dimitrova, același raion. Suntem 7 copii- doi frați și 5 surori. Tata a divorțat de mama când sora mai mică avea un an. Mama stă acasă”, a relatat Marian.
Când a fost violată, Maria avea doar 14 ani: „În 2016, fratele meu, care avea atunci 17 ani, lucra, iar eu locuiam la mătușa, care era bătrână și singură, m-am dus să stau cu ea. Într-o zi, fratele meu, fiind beat, a venit la mătușa și a început să mă lovească, să vorbească urât, apoi a făcut fapta care mi-a distrus viața total. Și anterior au fos momente când vorbea urât, mă bătea. Relațiile noastre nu erau bune, mereu ne certam, din orice răcnea, mă numea. Mamei m-am plâns de câteva ori, dar mi-a spus că suntem frați și ne vom înțelege”.
Tânăra a explicat de ce a decis să vorbească public despre nenoricirea prin care a trecut: „Nu vreau ca oameni nevinovați să stea pe nedrept la închisoare. Făptașul trebuie să răspundă. Eu în acel moment eram mică, nu îmi dădeam seama ce spun, dar acum am crescut și am decis să spun tuturor adevărul, să răspună cel care au făcut fapta. Serghei S. și Ion H. au fost trimiși pe banca acuzaților fiind nevinovați. Nici unul, nici altul, nu are nicio vină”.
Maria spune că inițial, la Poliție, a depus plângere pe fratele său: „Am menționat că fratele meu m-a violat, dar la câteva zile, concubinul mamei și ea m-au impus să schimb acuzațiile și să-i menționez pe cei doi bărbați, cu care anterior au avut certuri”.
Tânăra spune că fratele a violat-o de două ori, în zile diferite, iar ea era virgină: „Mătușa era la biserică. Era toamnă, el lucra la un om din sat, puneau vinul în beci, toată noaptea a lucrat. A venit dimineața, mi-a cerut să-i dau ceva să mănânce, apoi a început cu vorbe urâte, cu lovituri, apoi m-a trântit pe pat și m-a violat. Am țipat, dar nu era nimeni. Am încercat să fug, dar el a încuiat ușa și a luat cheile. Apoi am vrut să-i povestesc mamei, dar am considerat că nu trebuie să-i spun, pentru că ea nicodată nu mi-a ținut apărarea, în nicio situație. Ea nici acum nu e de partea mea, spune că fratele nu e vinovat. Ea a spus că, copilul ei așa ceva nu face”.
Maria nu a mers nici la Poliție, și nici nu a cerut ajutor la școală, nici de la fratele și surorile mai mari: „Îmi era teamă, mă gândeam ce vor spune cei din jur, că am avut relații cu fratele, mă temeam de vorbe. Cu ceilalți frați nu vorbeam la acel moment și nici acum, au familiile lor. Lor nici în ziua de astăzi nu le vine a crede că el a făcut fapta, nimeni din ei nu crede și nu e de partea mea”.
Al doilea episod de viol a avut loc la câteva zile după primul: „Mătușa nu era acasă. A venit și la fel, m-a lovit, m-a împins, a vrut să întrețină relații sexuale, eu m-am zbătut, apoi am cedat, vedeam că nu e nicio ieșire. Nu puteam spune nimănui despre asta, pentru că nimeni nu era de partea mea. Avea o față foarte ciudată, îmi părea că mă ucide acolo pe loc, ochii î erau tulburi, era nervos”.
Episoadele s-au întrerupt după ce fratele a fost luat de fratele mai mare la el, în alt sat. Ulterior, cei doi au plecat împreună peste hotare.
La circa o lună după violuri, Maria a aflat că este însărcinată: „Aveam simptomele sarcinii, amețeli, îmi era rău tot timpul și mi-am dat seama că poate fi sarcină, dar nu am spus nimănui, pentru că mă temeam. Burtica nu prea se cunoștea, pentru că era mică. În a 7-a lună de sarcină, mi-a stat rău la școală, a fost chemată mama, m-au trimis la medic, mi s-au luat analizele și s-a aflat că sunt însărcinată. Până atunci îmi era greu că nu puteam povesti nimănui, dar apoi i-am povestit mamei. Mama nu m-a crezut. Pe 10 iunie, în 2017, am născut. Nașterea nu a fost grea, copilul era sănătos, dar după ce am născut aveam sentimente de urât, nu aveam ochi să-l văd primele secunde, îmi aduceam aminte de toate momentele. Acum am trecut peste, copilul nu e vinovat”.
Tânăra nu i-a spus copilului cine e tatăl lui: „Acum la școală copiii îi spun că soțul cu care locuiesc nu e tatăl lui. El vine plângând. I-am explicat că nu e tată cel care te-a făcut, ci cel care te-a crescut. Tatăl lui nu a făcut nimic ca să-l ajute sau măcar să-l recunoască.
Fratele a aflat despre sarcina surorii sale de la mama lor: „Când i-am spus ei, ea l-a sunat și i-a povestit, el a țipat în telefon că nu e drept și că dacă vine acasă, mă ucide. După ce fratele l-a luat peste hotare, el a dispărut, nu știu ce e cu el, nu ținem legătura. Mi-a trimis câteva mesaje de genul să fiu atentă cum traversez strada, că dacă ajunge dosarul în judecată și pe el îl trag la răspundere, o să mă duc și eu după el – chestii cu care mă amenințat. M-a atenționat referitor la copiii mai mici, pe care îi am cu soțul.
„Am fost bătută de mama și de concubinul ei, ca să spun că cei doi bărbaț m-ar fi violat”
Cum s-a ajuns ca în dosar să figureze alți doi bărbați, despre care Maria spune că nu au violat-o aflați din interviu: