Iubita lui Cristiano Ronaldo, internată în spital cu pneumonie
(VIDEO) „I-a spus Nicoletei că o iubește, iar lui Victor, să aibă grijă de noi.” Soția lui Dianu Savciuc, dezvăluiri cutremurătoare despre ultimele clipe din viața regretatului comisar
„Sunt din satul Sărata Galbenă, raionul Hîncești. Am învățat la școala profesională din Bubuieci, de vânzător consultant și am lucrat la Botanica, la un magazin alimentar, unde am făcut cunoștință cu Dianu. Pe atunci lucra într-o companie de pază, iar noi eram prieteni. Eu aveam 19 ani, iar el – 24. Vreo doi ani eram doar prieteni”, a relatat Svetlana, scrie UNIMEDIA.
Soția lui Dianu Savciuc a dezvăluit că părinții lui au primit-o foarte bine, iar ai ei nu au fost împotriva relației lor, chiar dacă bărbatul avea deja doi copii din prima căsătorie: „Foarte repede mi-a făcut cunoștință cu părinții lui. Era o sărbătoare și am plecat la Edineț, în orașul Cupcini, unde locuia el. M-au primit foarte bine, erau și copiii atunci, Dinuțu avea 4 ani și Victoraș avea 2 ani. Ei locuiau la bunei, mama lor decedase, într-o vară, foarte tânără, din cauza unei boli. Nu m-am speriat că are doi copii mici, foarte repede m-am obișnuit cu ei și ei erau foarte bravo. Mama și tata au acceptat, nici nu m-am așteptat, e important că cineva te susține. Adaptarea cu copiii mici nu a fost grea, ei așteptau alinare din partea cuiva, le-am înlocuit mama. Foarte repede m-au acceptat, mi-au spus din start mama. Dacă ești bun cu copiii, sunt și ei buni cu tine. Trebuie să-i iubești, ca să ai iubire din partea lor, iar noi foarte mult am ținut unul la altul. Copiii țin la mine și niciodată nu am avut un reproș”.
„Apoi am rămas și eu însărcinată. Locuiam în Durlești, la o gazdă, și am luat copiii cu noi, să se deprindă cu mine. Tatăl lui a adus băieții și au început să locuiască cu noi. Pe 31 august 2012 ne-am înscris, eu deja născusem”, relatează Svetlana.
În toată această perioadă, Dianu și Svetlana au muncit și au sperat că vor aduna bani pentru propria locuință: „Am locuit foarte mulți ani cu chirie. Mergeam de la o gazdă la alta, pentru că nu ne primea nimeni cu mulți copii. Acum 5 ani am aflat despre programul Prima casă, i-am propus soțului să încercăm și noi. Tot căutam apartamente, dar eu eram însărcinată cu Nicoleta și doar cu salariul lui nu reușeam să găsim ceva. Într-o zi, un agent imobiliar ne-a propus să ne arate o casă, era varianta albă, dar noi am acceptat”.
A durat până au putut să se mute în propria casă, dar când au făcut-o, erau extrem de fericiți și împliniți. Fericirea, însă, nu a durat mult. Într-o zi, în timp ce Dianu Savciuc era deja șef al Inspectoratului de Poliție Șoldănești, i s-a făcut rău. A fost adus cu ambulanța la Chișinău, unde i s-a făcut o intervenție la inimă.
După trei luni petrecute în spital, a revenit acasă. Era dornic să meargă la serviciu, să-și revadă colegii. Avea și planuri mari de viitor, cu familia, dar totul s-a prăbușit într-o zi.
„În acea seară, Dinu s-a culcat cu Nicoleta, așa a vrut fetița, probabil simțea. Treceam la baie și mă uitam la ei, dormeau așa frumos. La 5:30 m-a strigat Dianu, dar cu așa un glas fără putere. Era în baie, se uită la mine și îmi zice: „Matincă mi-a paralizat tot corpul, nu mă pot ridica”. Am chemat ambulanța. L-am strigat pe băiatul mai mare, să-l ajute pe tăticul, să-l ridicăm să-l aducem în pat. Nu a vrut să fie ajutat, s-a ridicat și a mers singur până la pat. Am chemat și vecina, care tot activează la 112. Transpira foarte rece, a venit vecina repede, apoi și ambulanța. I-au făcut cardiograma la inimă, nu arăta nimic, dar el nu se putea urni, vorbea într-o parte parcă. În acel timp a chemat-o pe Nicoleta și i-a spus :„Să știi că eu te iubesc”. Probabil simțea. Apoi l-a chemat pe Victor și i-a zis: „Să ai grijă de mămica”. M-am dus cu el la spital, acolo a început a vomita tot. L-au dus la Sfânta Treime, au spus că acolo este aparatul care îi va face tomografia. Am așteptat în hol vreo oră, apoi am iscălit niște acte că l-am internat. Doctorul mi-a spus că face antiscrelroza la sânge, nici nu știam că e asta”, a relatat Svetlana, cu ochii în lacrimi.
Svetlana nu era alături de soț când acesta a decedat și nu a reușit să-și ia rămas bun de la Dianu: „La ora 7:00 m-a sunat telefonul. Medicul tot mă întreba câți copii am, apoi mi-a spus că ieri totul era bine cu soțul, dar noaptea i-a stat rău, i s-a oprit inima și a făcut hemoragie la plămâni. Credeam că e într-o starfe critică. Apoi câteva clipe am tăcut și medicul la fel. L-am întrebat: „Dvs ce aveți în vedere, că el nu mai este”? Mi-a răspuns: Da, a decedat la 2:15, i s-a oprit inima și nu am putut să-l resuscităm”. Plângeam tare, m-am pus în genunchi și nu știam ce să fac de durere, plângea și fata, și băiatul”.
Ce spune fiul mai mare al cuplului despre tatăl său și despre ziua în care s-a produs tragedia, dar și cum fac față durerii, împreună, aflați din emisiune:
Comisarul principal Dianu Savciuc, șeful Inspectoratului de Poliție Șoldănești, a decedat în urma unor probleme de sănătate, în noaptea de 25 spre 26 mai. Avea doar 41 de ani.
Pe 28 mai comisarul Dianu Savciuc a fost petrecut pe ultimul drum. Șeful Inspectoratului de Poliție Șoldănești a fost înmormântat la Durlești.
Dianu Savciuc a lăsat în urma sa 4 copilași și soția însărcinată, iar acum, familia are nevoie de susținere financiară pentru a face față cheltuielilor.