(VIDEO) I-au făcut loc în casa, viața și inimile lor. Un cuplu din Chișinău a devenit asistenți parentali pentru o fetiță de un anișor, dintr-un centru de plasament

Are o fetiță de 4 ani, pe care a așteptat-o cu multă dorință și nerăbdare, iar recent, a decis că e timpul să împartă dragostea și căldura sa cu încă un copilaș, dintr-un centru de plasament din capitală. Este povestea Violetei Roșca, o mămică tânără, care a dezvăluit, în exclusivitate pentru UNIMEDIA, cum a devenit asistent parental profesionist, împreună cu soțul său. Cuplul a făcut loc, în viața și casa lor, pentru Daria, o copiliță de doar 1 an și două luni, cu chip de înger, care a rămas, temporar, fără grija și ocrotirea părintească.

Violeta Roșca a povestit cum a luat decizia de a deveni asistent parental și ce opinie a avut soțul, dar și fetița sa mai mare, Iuliana, de 4 anișori.

„Șase ani ne-am chinuit să concepem un copil”

„Suntem împreună cu soțul de 10 ani. Șase ani ne-am chinuit să concepem un copil, apoi a apărut Iuliana, are 4 ani. Inițial am fost profesoară la școală, timp de 3 ani, apoi 5 am am fost cu soțul peste hotare. Împreună am construit o casă de la zero, ne lipseau doar copiii”, relatează Violeta.

„Îmi place să lucrez cu copiii. Cred că e vocația mea”

„După ce am revenit în țară, m-am angajat ca educator, practic această meserie de 2 ani. M-am angajat pentru că nu îmi acceptau fetița la grădiniță, nu coincidea districtul și am decis să-i fiu alături. În genere îmi place să lucrez cu copiii, fie că la școală, fie că la grădiniță. Cred că e vocația mea”, a mărturisit eroina noastră.

Violeta ne-a dezvăluit că ideea de a avea grijă de un copilaș de la un centru de plasament i-a venit chiar de la mama sa, care este și ea asistent parental profesionist.

„Ne dorim foarte mult ca Iuliana să nu fie singură”

„S-a născut mulți ani în urmă această idee și fiindcă de mulți ani nu reușeam să concepem un copil, ne doream mult acest lucru. Între timp, mama mea s-a angajat ca asistent parental pentru o fetiță cu paralizie cerebrală. Într-o zi mi-a spus: „Poate te angajezi și tu?” Noi nu mai avem alți copii în afară de Iuliana, poate pe viitor vom mai avea, dar ne dorim foarte mult ca Iuliana să nu fie singură, să aibă cu cine se juca și să-i oferim și un model de viață frumos. Astfel, m-am angajat ca asistent parental”.

„Vorbeam cu mama și a auzit și soțul”

Soțul Violetei a rămas plăcut surprins de dorința jumătății sale de a deveni asistent parental și a susținut-o: „Vorbeam cu mama și a auzit și soțul discuția. L-am întrebat ce părere are. Mi-a spus că e o idee foarte bună. El tot iubește mult copiii”.

„Tu ziceai să devenim asistenți parentali. Ce facem? Mergem mai departe?”

„Inițial ne-am legat de această decizie, apoi o perioadă am uitat de ea și într-o zi, soțul îmi spune: „Tu ziceai să devenim asistenți parentali. Ce facem? Mergem mai departe?” Am fost de acord să reluăm ideea. Eram în concediu, am găsit numărul pe Facebook și am sunat. Ultima zi de concediu coincidea cu ziua în care urma să merg la o ședință informativă. Am acceptat propunerea, am completat formularul și am spus că merg mai departe”, a relatat Violeta.

„Haide, cum să nu o acceptăm?”

Procesul care a urmat a fost unul lung, dar asta nu i-a făcut să renunțe: „Au urmat 50 de ore de instruiri, apoi o comisie medicală, am perfectat cazierul, s-a format raportul și urma să așteptăm potrivirea. Noi am solicitat un copilaș cu vârsta cuprinsă între 2 și 6 ani, dar se putea și mai mic. Într-o zi am fost sunați și ni s-a spus că este o fetiță de 1 an și 2 luni. Am zis că voi vorbi cu soțul întâi, pentru că este vorba despre un copilaș mic, e responsabilitate. L-am sunat pe soț și m-a întrebat dacă e fetiță. Mi-a spus: „Haide, cum să nu o acceptăm?” Eu în acea perioadă deja activam la grădiniță și aveam teama că nu va fi acceptată așa mică. La grădiniță au acceptat-o și am mers la prima întrevedere”.

„Îmi amintesc foarte bine prima zi. Am observat cât de mult seamănă cu fetița mea biologică”

Prima întrevedere cu micuța Daria i s-a memorizat Violetei: „Îmi amintesc foarte bine prima zi. A plâns când mi-au dat-o în brațe, nu mergea. Are 1 an și 2 luni și nu știa să meargă, are probleme cu piciorușul și are nevoie de încălțăminte specială. Am luat-o în brațe, a plâns un pic, apoi s-a liniștit, ne-am plimbat un pic și am observat cât de mult seamănă cu fetița mea biologică, Iuliana. Am îndrăgit-o deodată. În prima zi nu a acceptat nimic de la mine, deși îi adusesem un pireu de fructe. Am luat-o de mânuță și am încercat să o ajut să meargă. A acceptat, dar mergea greu”.

„După ce am adus-o acasă, a început să meargă singură. S-a produs minunea”

Au urmat și alte întrevederi cu Daria, circa 10 în total: „De fiecare dată o apucam de mână să meargă, o ajutam, iar peste vreo 2 zile după ce am adus-o acasă, a început să meargă singură. S-a produs minunea”.

„Cu soțul mai repede a găsit contact, deodată s-a dus la el”

Până să ajungă în casa familiei Roșca, micuța Daria a făcut cunoștință și cu soțul Violetei, dar și cu fetița mai mare, Iuliana: „Am mers la întrevederi și cu fetița, cu soțul. Cu soțul mai repede a găsit contact, dintr-o dată s-a dus la el. Poate nu a avut parte de iubire bărbătească, nu a avut tată, iar la Centrul de plasament la fel sunt doar femei”.

„Și Iuliana foarte tare o iubește, o cuprinde. Dăriuța mea îi spune”

Între fetițe s-a creat o legătură specială, spune Violeta: „Și Iuliana foarte tare o iubește, o cuprinde. Dăriuța mea îi spune. Se joacă împreună, am noroc de ea”.

„Când a văzut-o prima oară, Iuliana m-a întrebat: Așa-i de mică, da?”

Iuliana știa că va apărea un nou membru în familia sa. „Ea știa că mergem să vedem o fetiță, pe care o vom ține la noi. S-a uitat la ea și a zis: „Așa-i de mică, da?” A cuprins-o, a încercat să se joace cu ea, așa ca între copii, a luat-o de mână. Când se trezește îi zice: „Dăriuța, te-ai trezit?”, povestește eroina noastră.

„Când o puneam la somn, nu se mișca, ne apropiam cu soțul să verificăm dacă respiră”

De trei săptămâni, Daria are o nouă familie, în care este înconjurată de multă iubire și căldură: „S-a schimbat mult între timp. În primele zile avea limite, dacă o puneam pe covoraș, nu depășea covorul. Sau când o puneam la somn, nu se mișca, ne apropiam cu soțul să verificăm dacă respiră, nici măcar nu se foia. Apoi, treptat, a început să se dezghețe, să-și arate emoțiile. Ce e ciudat la ea e că atunci când mănâncă, nu are măsură, îi pare că nu se va sătura. Vrea să se asigure că este suficientă mâncare. Am mai observat la ea că atunci când i se închide ușa, ea reacționează negativ, nu-i place”.

„Soțul se joacă cu ambele, mă ajută când trebuie să gătesc mâncare”

Soțul a susținut-o pe Violeta nu doar în decizia de a deveni asistent parental, dar o ajută și cu treburile casnice, și cu fetițele: „Sigur că mă susține, vine seara, se joacă cu ambele, mă ajută când trebuie să gătesc mâncare, se uită după ele”.

„Ne simțim mai responsabili și știm că trebuie să dăruim iubire, iar asta ne unește”

Asistenta parentală spune că familia sa a devenit și mai unită, din momentul în care în viața lor a apărut Daria: „Ne simțim mai responsabili și știm că trebuie să dăruim iubire și asta ne unește. Discutăm împreună despre asta”.

„Petrecem toată ziua împreună, Daria frecventează grădinița, e în grupa mea”

Violeta mărturisește că se descurcă de minune în noul rol: „Mă descurc foarte bine, coincide faptul că lucrez la grădiniță. Eu mă trezesc prima, apoi le trezesc pe ele, le îmbrac și ieșim împreună. Grădinița e la distanță de 15 minute cu mașina, ne întoarcem tot împreună. Daria deocamdată e la mine în grupă, trebuie să o văd, să o simt, ce prezintă, să-i descopăr nevoile. Chiar petrecem toată ziua împreună”.

„Avem un salariu lunar, Daria are o indemnizație unică”

Asistenta parentală beneficiază și de susținere din partea autorităților: „Avem un salariu lunar, Daria are o indemnizație unică, pentru mâncare se achită o sumă de bani. De Revelion se oferă cadouri copiilor care au fost în centrele de plasament”.

„Apelăm la psihologul din cadrul SAPP de fiecare dată când avem nevoie”

Violeta spune că are parte și de ajutorul psihologului din cadrul Serviciului de Asistență Parentală Profesionistă: „Apelăm la el de fiecare dată când avem nevoie. Sunt copii mai diferiți de cei care cresc în familii biologice. Uneori e nevoie să te consulți cu cineva, iar psihologul, angajații Serviciului de Asistență au mai multă experiență și dețin mai multe informații, ne ajută”.

Mai mult, psihologul îi face vizite Dariei la domiciliu, pentru a susține asistentul parental în procesul de îngrijire a fetiței.

„De sărbători îmi doresc să fim noi sănătoși, mai mult nu ne trebuie nimic”

Am întrebat-o pe Violeta Roșca ce-și dorește de sărbători. „Eu întotdeauna de sărbători îmi doresc sănătate. Să fim noi sănătoși, mai mult nu ne trebuie nimic, copiii și noi, ca să-i putem crește, să-i putem ajuta”, ne-a spus sincer asistenta parentală.

„Asistentul parental primește în casa sa, 24/24, un copilaș lipsit temporar de familie, îi oferă dragoste, căldură, educație”

Pentru a înțelege ce presupune acest serviciu, nu doar la nivel emoțional, dar și din punct de vedere oficial și cum este încadrat în legislație, am apelat la managerul Serviciului de Asistență Parentală Profesionistă, Lăcrămioara Chicaroș.

În principiu, „asistentul parental profesionist este persoana care primește în casa sa, 24/24 un copilaș lipsit temporar de familie, îi oferă dragoste, căldură, educație. Dar, este angajat ca bugetar de stat. Serviciul de asistență parentală profesionistă este un serviciu pe lângă Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului”, menționează Lăcrămioara Chicaroș.

Cine poate deveni asistent parental profesionist

Potrivit Lăcrămioarei Chicaroș, „asistent parental poate deveni orice persoană care are un loc de trai stabil în mun. Chișinău, care nu are antecedente penale, care poate oferi dragoste și căldură copiilor, care vrea să-și câștige raiul în ceruri”.

„Asistenții parentali sunt angajați, primesc salariu și tot pachetul social, polița medicală”

Dacă decizi să devii asistent parental profesionist, ai și anumite beneficii. „Asistenții parentali sunt angajați, primesc salariu și tot pachetul social, polița medicală, concediul de boală este plătit. Nu se deosebește de alt angajat bugetar, dar din punct de vedere sufletește, asistentul parental are, probabil, cea mai scumpă răsplată, atunci când succesele lui cu copilașii care se află în plasament la el sunt văzute de el și de cei din jur. Un beneficiu este și faptul că ei capătă noi cunoștințe, se bucură de instruiri, de seminare, de întâlniri cu alți colegi asistenți parentali, au un schimb de experiență”.

Un asistent parental poate îngriji până la 3 copii

„Un asistent parental poate îngriji până la 3 copii, dar dacă sunt frați, se poate și mai mult. Cel mai des se practică un copil, doi, deoarece asistentul parental de obicei este angajat și la alt serviciu și atunci chiar nu poate face față, dacă ia mai mulți copii”, mai explică Lăcrămioara Chicaroș.

La moment, în cadrul Serviciului de asistență parentală profesionistă din Chișinău activează 30 de asistenți, dar numărul acestora este insuficient, în contextul în care, peste 100 de copii sunt în așteptare să fie luați și ei în familii.

Dacă doriți aflați mai multe informații despre asistența parentală profesionistă, accesați pagina de Facebook a Serviciului de Asistență Parentală Profesionistă.