(VIDEO) „I’m fuc**ng grateful”: Cine este Nikita, tânărul din Moldova care a urcat pe podium pentru Louis Vuitton, la Fashion week Paris

 (VIDEO) „I’m fuc**ng grateful”: Cine este Nikita, tânărul din Moldova care a urcat pe podium pentru Louis Vuitton, la Fashion week Paris
0Shares

Un tânăr din Republica Moldova a fost ales de unul dintre cele mai de lux branduri din lume, Louis Vuitton, pentru a-l reprezenta la săptămâna modei de la Paris – cel mai monden eveniment, care dictează trendurile pe piața modei și prezintă noile tendințe din viitoarele colecții. Faceți cunoștință cu istoria lui Nikita, scrie UNIMEDIA.

„Cariera de model mi-am început-o în Moldova, cu un brand local.

La una dintre defilări, m-a observat un tânăr, mi-a scris și m-a invitat să lucrez la o companie din Italia. Așa s-a produs un boom, că peste o săptămână eu eram deja în Italia.

Aici l-am pe viitorul director al unei importante case de modă, cu care acum suntem prieteni. Împreună au făcut portrete digitale, așa cu hainele pe care le aveam eu, iar după mai multe apeluri, discuții pe Zoom, am semnat cu prima mea agenție din Franța.

Când am ajuns în Franța, a urmat o săptămână plină de castinguri,  căldură și emoții, iar într-o bună zi am fost confirmat pentru Louis Vuitton.

Nici nu vă pot descrie emoțiile pe care le-am trăit atunci, dar sunt al naibii de recunoscător că un simplu băiat din Moldova va păși pe podium alături de Jay Z sau Asap. Mi se părea pur-și-simplu imposibil!”, a povestit Nikita.

 
0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md