(VIDEO) Incident șocant în timpul unui concert susținut de Machine Gun Kelly. Ce s-a întâmplat cu o tânără care a fost chemată de artist pe scenă
Panică pe scenă la concertul lui Machine Gun Kelly (MGK) din Londra! Artistul în vârstă de 35 de ani a susținut în urmă cu câteva zile un show de zile mari pe O2 Arena. În timp ce interpreta hitul său din 2020, „Bloody Valentine”, starul a invitat câțiva fani să urce pe scenă, dar ce a urmat le-a dat mari emoții celor din public, scrie protv.ro.
Una dintre tinerele care au urcat pe scenă nu a fost atentă pe unde calcă și a pășit în gol, într-o deschidere aflată chiar pe scenă. Ea și-a pierdut echilibrul și a căzut sub privirile îngrozite ale celor din public. Căzătura a fost una dureroasă, iar în clipurile care s-au viralizat pe social media se poate observa că tânăra s-a lovit cu fața de marginea scenei.
MGK a strigat speriat „Doamne, Dumnezeule” și s-a dus spre locul în care tânăra a căzut. Acesta a continuat să cânte chiar și în timp ce se chinuia s-o ridice pe scenă.
„Doamne, asta sigur a durut!”
„A îmbrățișat-o ca să nu-l dea în judecată!”
„Aș fi preferat să mă lase acolo jos după momentul ăsta”
„Doare doar când privești!”, au scris internauții care au văzut clipul viral.
„Ești ok?”, a întrebat el, iar fata a schițat un zâmbet. Când a constatat că nu s-au produs răni serioase, MGK a strigat cu entuziasm: „Hai să continuăm!”.
@roosierosie no in all seriousness i really hope she’s ok, handled it like a champ 😂 #mgk #machinegunkelly #lostamericanaworldtour #theo2 @mgk
La final, acesta a îmbrățișat-o și a pupat-o de mai multe ori pe frunte. „E prima oară când am vândut toate biletele pentru O2 Arena și prima dată când cineva a căzut de pe scenă”, a glumit artistul.