(VIDEO) Jaful de la palat. Actele furate de la Emilian Crețu, găsite și returnate stăpânilor: Iată – trei inși le-au adus acasă, unul dintre ei e chiar „suspectul”

 (VIDEO) Jaful de la palat. Actele furate de la Emilian Crețu, găsite și returnate stăpânilor: Iată – trei inși le-au adus acasă, unul dintre ei e chiar „suspectul”
32Shares

Actorul Emilian Crețu a anunțat că a fost găsită geanta cu acte, care a fost furată din mașina cumnatului său, spartă în dimineața zilei de 28 iulie, chiar în curtea palatului său. „Hoții, pe cât de p**ari sunt, mai au și un pic de soviste și aruncă actele de obicei undeva pe lângă casă”, a declarat actorul, care a povestit că trei băieți au găsit documentele și i le-au adus acasă. „De-ați ști cât de tare am chiuit…”, a menționat sora mai mare a actorului, Maria Crețu, scrie UNIMEDIA.

„Trei inși le-au adus acasă, unul dintre ei e „suspectul”… Ei au găsit actele și le-au adus acasă, cu geantă, cu tot”, a declarat Emilian Crețu și a râs, făcând o glumă pe seama băieților.

„Doamne, cât de tare am chiuit, de fericire, când am văzut băieții aceștia că ne-au adus geanta cu acte. Totul este: acte, cheile de la casă”, a menționat Maria Crețu, soția lui Denis Unciulenco, stăpânul mașinei jefuite duminică noaptea.

Dimineață cu ghinion pentru familia lui Emilian Crețu, pe 28 iulie 2024. Mașina cumnatului actorului, Denis Unciulenco, soțul Mariei Crețu, a fost spartă în această noapte chiar în curtea casei lui Emilian. Despre incidentul dat a povestit actorul pe pagina sa de Instagram.

Mai târziu, actorul a publicat imagini video de pe camerele de supraveghere de la palatul său, care au surprins momentul când hoții intră în curte, deschid mașina Ninei, sora mai mică a actorului, luminează cu lanterna prin salon, apoi, înarmați cu o piatră – sparg mașina cumnatului său, Denis Unciulenco.

32Shares

Aura Mereuta

https://shok.md