(VIDEO) Laima Vaikule a felicitat Chișinăul în limba română, pe scena din PMAN: Ce i-a plăcut cel mai mult la public

 (VIDEO) Laima Vaikule a felicitat Chișinăul în limba română, pe scena din PMAN: Ce i-a plăcut cel mai mult la public
0Shares

Cântăreață letonă Laima Vaikule a încântat publicul adunat în Piața Marii Adunări Naționale, ieri seară, de Hramul Chișinăului. Artista a susținut un recital de excepție, dar și a felicitat capitala, cu un scurt mesaj în limba română, și i-a lăudat pe cei prezenți la concert, pentru dansurile frumoase în aer liber, scrie UNIMEDIA.

„Hramul presupune și oaspeți, musafiri. Avem un oaspete frumos, drag, în finalul acestui regal muzical de sărbătoare, un artist cu literă mare, cea care este și cântăreață, și actriță, și coregraf, și director. O cunoaștem, o iubim, îi cunoaștem cântecele. Ultima dată a fost la Chișinău acum 6-7 ani. Am întrebat-o ce înseamnă pentru ea Chișinăul și mi-a spus, cu zâmbet pe față că, atâta lume frumoasă, care să cânte și să danseze nu a mai văzut nicăieri în lume”, a prezentat-o Andrei Porubin pe Laima Vaikule, înainte ca artista să iasă pe scenă.

Laima Vaikule a salutat publicul prezent în PMAN în limba română: „Bună seara”.

„Cu Hramul Chișinev”, a mai adăugat interpreta letonă.

Artista a lăudat publicul pentru dansurile frumoase.

Hramul Chișinăului a fost celebrat, în acest an, timp de două zile la rând, pe 13 și 14 octombrie.

În prima zi de concert,  Mark Stam, Sunstroke Project, Jador și alți artiști au încântat publicul de pe scenda din PMAN, până seara târziu.

Ieri, pe scenă au urcat Satoshi, Dara, Zdob și Zdub, Orchestra Fraților Advahov, Zinaida Julea și Laima Vaikule, dar și alți artiști renumiți.

De Hramul oraşului, primarul capitalei, Ion Ceban, a înmânat diploma și panglica de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău fraţilor Vasile şi Vitalie Advahov, fondatorii Orchestrei de muzică populară care le poartă numele.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md