(VIDEO) „Mă doare că nu am nicio amintire cu părinții”. Interpreta din Moldova care face dezvăluiri zguduitoare despre copilărie și cine a crescut-o

A avut o copilărie lipsită de dragostea părintească. Totuși, a reușit, de la o vârstă firavă, să înțeleagă ce vrea să facă în viață, iar când a crescut, și-a realizat visul. Este vorba despre Marcela Barbos, tânăra interpretă care cântă „Moldoveanca”, piesa cu peste 11 milioane de vizualizări pe YouTube. Aceasta a povestit, într-un interviu pentru Dorin Galben, despre relațiile cu mama și tatăl său, care au fost departe de ea când avea cea mai mare nevoie de ei, dar și cum a ajuns să-și descopere talentul și să-l dezvolte.
„Multă lume care mă cunoaște la um moment dat nu-și dă seama că eu sunt persoana care cântă piesa respectivă, apoi oamenii rămân surprinși. Când am început să lucrăm la această melodie nici nu ne-a venit prin minte că va fi atât de solicitată. A fost un boom. Și noi am rămas șocați, cu toată echipa. Oamenii, în special cei din diasporă, mă chemau la petreceri anume să le când piesa asta”, a mărturisit Marcela.
„Când a plecat, am cuprins toate pernele cu mirosul ei, sărutam hainele cu care a fost îmbrăcată”
Interpreta nu a avut o copilărie prea fericită: „Provin dintr-un sătuc cătun din raionul Strășeni. Sunt dintr-o familie obișnuită, ca și alte sute de mii de moldoveni. La 4 ani am rămas singură, pentru că mama trebuia să plece peste hotare, pentru o viață mai bună. Am rămas cu tatăl meu. Am trecut foarte greu peste aceste momente, nu am avut ocazia să povestesc până acum. Maică-mea când a plecat am cuprins toate pernele din casă, cu mirosul ei, așa mai sărutam hainele cu care ea a fost îmbrăcată înainte să plece. Și mare mi-a fost suferința când bunica a venit să le spele și nu mai aveam mirosul mamei lângă mine. O să țin minte mereu momentul acesta.
Peste circa un an, a plecat peste hotare și tatăl Marcelei: „Am rămas cu bunica mea și cu fratele mai mare cu 10 ani. El hotăra, mă îmbrăca la școală, îmi împletea cosițe. La 5 ani deja eram în clasa 1”.
Tatăl artistei era muzician: „El era un muzician desăvârșit. Îmi amintesc ca prin vis, pentru că ei au divorțat când aveam o vârstă foarte fragedă, el cânta la petreceri, la acordeon, la tobe, la clapă. A învățat toate astea singur, cred că e un talent”.
„Tare mă doare că nu am în cap nicio amintire cu părinții mei la o masă”
Marcela spune că nu are nicio amintire cu părinții ei, nici bună, nici rea: „Nu țin minte niciodată să fi stat cu părinții la o masă, la o sărbătoare. Așa s-a întâmplat că după ce am apărut eu, ei deja s-au început a îndepărta. Mama pleca, el stătea acasă, apoi au divorțat. Tare mă doare că nu am în cap nicio amintire cu părinții mei la o masă. Mi-ar fi plăcut, poate, peste ani, să stau la o cafea cu ei doi la o masă, dacă ar fi posibil. Deja depinde de orgoliile lor”.
Artista nu cunoaște, nici până astăzi, care a fost motivul divorțului părinților ei: „Cred că nu s-au înțeles cu caracterele și distanța. Înainte mai era chestia că unul pleacă peste hotare, iar altul mai stă cu prietenii, nu prețuiește omul care e plecat și muncește mult și poate asta a făcut-o să fie mai rigidă”.
„Au fost momente cruciale, în care îmi lipseau părinții”
Mama Marcelei a plecat în Rusia, unde a muncit timp de 15 ani, iar despărțirea părinților a marcat-o mult: „Și acum simt. Cel mai greu mi-a fost când am fost mireasă și așa de mult anm vrut să mă ducă tata de mână. Și atunci când trăiam la bunica mea, după ce mama a plecat, era ultima casă din sat, pe un deal foarte înalt, și trebuia să plec la școală când era zăpada cât mine. Ziceam: unde sunt mami și tati, că mi-i așa de greu. Mergeam zilnic pe lângă un cimitir și erau momentele cruciale în care îmi lipseau. Niciodată nu am plecat la 1 septembrie cu părinții alături și nici la o serbare nu a fost nimeni. Mereu cântam la serbări, dar nu a fost nimeni să vadă prestația mea, să se bucure de succesele mele. Pe cine nu ar influența așa ceva? Vroiam ca părinții mei să fie mândri de mine, nu am fost un copil problematic. Aveam destule succese”.
„Am fost fata tatei, acum mă sună o dată în an”
Cu tatăl său, Marcela discută foarte rar: „O dată în an mă sună și mă felicită cu ziua mea. Cam astea sunt discuțiile. Cu părere de rău, foarte puține. El și m-a dorit pe lume, am fost visul lui când încă nici nu eram. L-am întrebat, dar… Un psiholog spunea că tatăl copiilor își iubește copiii atât timp cât o iubește pe mama lor. Eu așa îmi explic. După ce s-au despărțit cu mama, nu a mai simțit nevoia să aibă tangență cu copiii lui.
„Marcelușca, dacă mor eu, nu vei avea milă de la nimeni”
Nici cu mama nu a avut relația pe care și-a dorit-o: „Rezonanța noastră a luat sfârșit atunci când ea a plecat, pentru că eu am rămas cu bunica și mama când venea nu prea era cu mine, ci mai mult cu fratele meu. Îl lua pe el încolo, deja avea 16 ani. Bunica mereu îmi spunea: Marcelușca, nu vreau să mor degrabă, pentru că dacă mor eu, nu vei avea milă de la nimeni. Ea a fost pentru mine mai mult ca o mamă, mă îngrijea, mă înțelegea, până în ultimul moment când a plecat, ea a fost ca mama mea. Mama lucra foarte mult și era atât de focusată pe muncă, încât nu mai avea alte gânduri în cap. Nu pot să spun că nu m-a iubit, m-a iubit și mă iubește, dar era așa nu tare lângă mine. Mângâieri pe cap nu am avut niciodată”.
„Vei fi și tu mamă și o să vezi”
Nici peste ani, Marcela nu a reușit să aibă o discuție deschisă cu mama sa la acest subiect, să îi poată povesti ce o doare: „Nu cred că îi va fi interesant. Ea mereu motivează prin: vei fi mamă și o să vezi. Așa se rezumă dialogul, dar aș vrea când va veni data viitoare acasă să petrecem măcar o zi împreună, să îi fac o surpriză, să o duc la un salon, mereu mi-ar fi plăcut să petrec timpul cu ea, doar ea să vrea să petreacă cu mine”.
Distanța dintre mamă și fiică s-a păstrat și acum. „Comunicăm destul de rar, deși, ea a fost singurul om care m-a susținut financiar în muzică. Dacă nu era ea, nu eram pe val în ceea ce ține de muzică, și îi mulțumesc”, a mărturisit Marcela.
Când a înțeles că poate și îi place să cânte, cum și-a început calea în muzică, dar și cât câștigă datorită vocii sale vedeți în interviul de mai jos: