(VIDEO) „Mama m-a lăsat în cimitir când aveam două luni. Soțul m-a bătut până mi-a rupt coastele”. Viața unei moldovence, ruptă ca dintr-un film horror: „A zis că mă taie”
La doar două luni, mama a abandonat-o în cimitir, iar la 13 ani a rămas orfană de tată. Mai apoi, dragostea vieții i-a devenit coșmar. Bătăile și abuzul psihologic erau la ordinea zilei, iar de o zi liniștită nu a avut parte. Este povestea de viață a Marinei Ciridel, originară din satul Cupcini, raionul Edineț. Despre copilăria grea și căsătoria nefericită, tânără a povestit în cadrul proiectului „Femeile nu tac”, alături de Adrian Prodan, scrie UNIMEDIA.
„Vom mânca mâine, dacă vom avea bani”
Abandonată de mama sa la doar două luni, Marina a fost crescută de tatăl ei, însă acesta a murit când ea avea 13 ani. Lipsită de sprijinul părinților, aceasta a fost nevoită să înfrunte singură greutățile vieții de la o vârstă fragedă.
„Am avut o copilărie foarte grea, deoarece mama m-a lăsat când aveam doar două luni, iar tatăl meu a decedat când am împlinit 13 ani. După aceea, am fost crescut de fratele tatălui meu. Când tatăl meu a murit, fratele său l-a îngropat și a vrut să aibă grijă de mine. Cu toate acestea, nu a avut posibilitatea, deoarece avea deja doi băieți, iar soția lui era plecată peste hotare. Ea a spus că nu poate să mă crească și pe mine și a decis să mă trimită la un internat în orașul Cupcini. Eu plângeam foarte mult și spuneam că nu vreau să merg acolo, că îmi doresc să cresc într-o familie, să am și eu o copilărie frumoasă, ca toți ceilalți copii.
Moșul meu a sunat la un preot din satul Mândrești, raionul Sângerei, și m-a dat acolo în grijă. Acolo am avut o copilărie frumoasă, am mers la școală și am fost bine îngrijită, mereu îmbrăcată și încălțată.
Când veneam de la școală, tata stătea beat și dormea în casă, fiind foarte dezordine. Eu căutam pe masă mâncare, dar nu era nimic. Îl întrebam: „Tăticule, ce mâncăm azi?” El îmi răspundea: „Mâine vom mânca, dacă vom avea bani”, mărturisește Marina.
Dragostea vieții sau cel mai mare coșmar
A făcut cunoștință cu un bărbat, viitorul soț, la 18 ani. Inițial, totul era bine, dar ce urma să aibă loc nici prin gând nu îi trecuse.
„Se comporta foarte bine. Era muncitor și foarte frumos se purta cu mine. Părinții lui aveau vaci și alte animale. Când ne duceam să aducem vacile, el mă lua cu el și mă ajuta. Se purta frumos cu mine și vorbea respectuos.
El știa foarte bine despre situația mea încă de când m-a luat”, povestește Marina.
„A adus o femeie în casă și dormea cu ea pe cuptor, în timp ce eu dormeam pe pat”
Gelos de fire, a adus acasă o femeie. Cei doi dormeau pe cuptor, în timp ce Marina era pe pat și vedea cum aceștia întrețin relații sexuale.
„Eram însărcinată cu a doua fată, aveam deja 5-6 luni. El s-a dus la lucru, iar eu stăteam acasă, ca orice femeie, făceam treburile casei și lucram în grădină. Seara, când a venit acasă, a început să-mi spună lucruri urâte: „Au zis că tu ai fost acolo, că ești așa…” și tot felul de cuvinte murdare. Până seara, a adus o altă femeie în casă și dormea cu ea pe cuptor, iar eu dormeam pe pat. Vedeam tot ce se întâmpla. Atunci am înțeles cu adevărat cine este el. Mi-a arătat clar cine era.
El voia să mă lase pe mine și să trăiască cu ea. Eu nu i-am permis asta.
Nu aveam unde să mă duc. De aceea nu i-am permis să o aducă în casă. Pur și simplu, în timp ce el era la lucru, am alungat-o. I-am spus: „Te rog frumos, pleacă, vezi că am un copil și sunt însărcinată cu al doilea”, afirmă aceasta.
„A zis că mă omoară, că o să mă taie, o să mă ducă într-o pădure și nimeni nu o știe de mine”
Alcoolul și violența erau la ordinea zilei, destăinuie Marina. Totuși, de fiecare dată, bărbatul îi promitea că se va schimba și că nu va mai bea în exces.
„Într-o seară, a băut atât de mult încât a venit acasă la ora 2 noaptea. Eu dormeam, iar copilul dormea lângă mine. El m-a apucat de păr și m-a lovit cu cornul de la scaun. Din ureche și nas a început să-mi curgă sânge. Mă ascundeam și îl întrebam: „Pentru ce?” El răspundea: „Pentru că ești așa, pentru că ești așa. Eu sunt toată ziua la lucru, dar tu, cine știe pe unde umbli.” I-am zis: „Unde să umblu eu? Dacă nu ies din curte, fac mâncare, am grijă de copil și sunt însărcinată. Unde să mă duc?” I-am spus să întrebe vecinii dacă m-au văzut ieșind din curte sau vorbind cu cineva fără voia lui.
„El așa de tare m-a bătut că fața nu mi se vedea, mi-a rupt coastele, eu nu mă puteam întoarce. Am stat așa o săptămână închisă ca sa nu mă vadă nimeni: nici poliția, nici asistenții sociali, absolut nimeni, pentru că eram bătută rău.
Odată, a venit vecină pentru că el lucra la soba ei, și a văzut situația. A întrebat:
„Radu, ce ai făcut cu femeia ta? Cum arată fata ei?” El a recunoscut: „Am batut-o, îmi cer scuze. Nu mi-am dat seama ce am făcut.
„A zis că mă omoară, că o să mă taie, o să mă ducă într-o pădure și nimeni nu o știe de mine”, spune Marina.
Situația actuală
După o perioadă extrem de dificilă, femeia a decis să se adreseze poliției și să depună o plângere împotriva soțului ei.
„Am reușit să ies pe ușă. Primul meu pas a fost când am fugit de la el.
A venit atunci poliția acasă, primarul, s-a întocmit dosar penal. I-au pus interdicție pentru 10 zile să nu se apropie de casă chiar dacă îi aparținea lui. I-au spus că, dacă nu va sta departe de mine, o să-l închidă. El venea zilnic și cerea scuze, spunea că o să se schimbe. Eu nu mai puteam răbda asta și am mers la primar”, a mai adaugat femeia.
Peste ceva timp, primarul i-a propus tinerei să meargă la un Centru de plasament, unde va fi în siguranță.
Urmăriți întreaga emisiune mai jos: