(VIDEO) „Mi-a omorât fiul și se plimbă cu mașina prin sat.” La jumătate de an după accidentul tragic de la Dondușeni, motociclistul care a condus beat este la libertate

 (VIDEO) „Mi-a omorât fiul și se plimbă cu mașina prin sat.” La jumătate de an după accidentul tragic de la Dondușeni, motociclistul care a condus beat este la libertate
24Shares

Tânărul care s-a izbit cu motocicleta într-o bordură, la Dondușeni, fiind beat, iar pasagerul său de 18 ani a murit pe loc, este la libertate, deocamdată, iar rudele băiatului decedat se tem că dosarul ar putea fi mușamalizat. În cadrul emisiunii Life Moldova, mama, sora și bunica lui Liviu au relatat în detalii ce s-a întâmplat în ziua tragediei. Cum a reacționat la apelul jurnaliștilor cel care s-ar face vinovat de producerea tragediei, dar și ce au reușit să surprindă camerele instalate în apropierea locului tragediei vedeți mai jos, scrie UNIMEDIA.

„Liviu și-a sărbătorit cei 18 ani la restaurant și visa să devină polițist”

Liviu Rusanovschi, originar din satul Scăieni, raionul Dondușeni, tocmai făcuse majoratul. A sărbătorit cei 18 ani împliniți la restaurant și avea planuri mari, visa să devină polițist. Tânârul însă nu a mai apucat să-și îndeplinească visul. În noaptea de 7 octombrie, acesta a suferit un accident teribil.

Rudele lui Liviu se tem că dosarul ar putea fi mușamalizat

Bunica tânărului a povestit că tragedia s-a întâmplat pe un drum din localitate. Ea afirmă că Liviu a urcat pe o motocicletă condusă de un tânăr băut și care nu s-a isprăvit într-o curbă. Liviu a murit pe loc. Distruse de durere, rudele lui Liviu cer dreptate și se plâng că cel care se afla la ghidonul vehiculului nu a fost sancționat conform legii, iar acum se tem că dosarul ar putea fi mușamalizat.

„L-am sunat pe fiu, mi-a răspuns fosta soacră și mi-a spus că Livicaș e mort”

Oxana Rahubenco, mama lui Liviu, povestește că era plecată din localitate, când s-a produs tragedia: „M-a telefonat fostul socru, Stanislav Căldare. Am închis și imediat l-am sunat pe fiu, mi-a răspuns fosta soacră și mi-a spus că Livicaș e mort. Eram la Chișinău, venită după mașină, pentru că pe 10 octombrie trebuia să meargă să dea la permis. Accidentul s-a produs la 01:35 noaptea. Am zis să facă ceva, poate nu e adevărat. Mi-au spus că deja e mort”.

„Mama mi-a spus că Livicaș e mort. Nu credeam, dar când am ajuns în sat, pe fratele deja îl duceau la morgă”

Sora lui Liviu a fost șocată și ea de vestea tragică: „M-a sunat mama și mi-a spus că Livicaș e mort. Nu credeam, am plecat în sat, la ora 3:00 am ajuns, pe fratele deja îl duceau la morgă”.

„Un băiat frumos, înalt ca un nuc”

Bunica lui Liviu are doar cuvinte de laudă despre băiat: „Niciodată nu a întors cuvântul nimănui, nu a primit o palmă. Nu a fost să-ți cumpere o haină și să nu mă sune: „Mamune, îți place? Uite ce mi-am cumpărat”. Nu arunca banii în vânt. Un băiat frumos, înalt ca un nuc”.

„Așa este, avea un leu, vedea un copilaș și îi dădea lui. „Na, țineți de la badea”, așa zicea”, confirmă mama lui Liviu.

„Îmi zicea: Mamă, te iubesc, dar bunica e mai în vârstă, a trecut prin viață și știe mai multe”

„Mai mult cu bunica se sfătuia, decât cu mine. Îmi zicea: „Mamă, te iubesc, dar ea e mai în vârstă, a trecut prin viață și știe mai multe. Am pierdut totul. Sunt aici, dar tot ce am avut, a murit cu el. Atât am avut, mai mult nu am și nici nu o să am. Greu i-am crescut pe ambii, în viață nu-i ușor, prin multe am trecut, și acum cineva să-i ia viața unui copil. Durerea pe care o simte mama nu se redă și nu de descrie”, a relatat Oxana Rahubenco, în lacrimi.

Băiatul nu prea ieșea nopțile: „Ieșea doar sâmbătă, în centru, la magazin, pentru că în sat nu este nimic. Îmi zicea că se duce cu băieții”.

„Aveam parcă o frică să îl las singur. Mi-a spus: Mamă, eu deja nu sunt copil mic”

Mama lui Liviu își amintește în detalii ultima zi din viața fiului: „S-a trezit, a făcut o baie și i-a scris bunicii sale. L-am întrebat unde se duce. Mi-a zis: „Am vorbit cu bunica și mă duc la ea”. I-am spus: „Sâmbătă ai fost la ea, azi iar te duci?”. Iar el îmi răspunde: „Nu cumva îmi interzici?” I-am zis că nu-i interzic, dar poate s-a săturat ea, poate o deranjează. I-am spus lui că merg la Chișinău, l-am sunat și l-am întrebat: „Poate mergi și tu cu mine?” A zis că nu merge, dar oricum l-am mai sunat o dată, aveam parcă o frică să îl las singur. Mi-a spus: „Mamă, eu deja nu sunt copil mic”. Ne-am pornit cu o prietenă de a mea, ieșim din satul vecin, mă telefonează el: „Știi, mai bine mergeam și eu”. I-am zis că mă întorc înapoi, dar a zis că nu, să plec mai departe. Cu o zi înainte visasem un vis foarte rău. L-am sunat când am ajuns, mi-a spus că după ce a stat cu bunica, a fost pe la tata și e acasă deja. Poate era ora 21:00. Pe la 22:45 l-a sunat pe actualul soț, i-a spus că e în centru, că l-a luat Arian, băiatul care a făcut accidentul. Nu aș spune că erau prieteni. I-a zis: „Ne-am luat la spor, nu îmi place să o fac, dar permite-mi, ca să nu pierd”. Soțul i-a spus: „Nu sunt de acord”. El a râs și i-a zis: „Nu ai ținut cu mine, am pierdut pariul”. Atât a fost, mai mult nu a vorbit cu nimeni”.

„Ei aveau o sticlă de vin, iar Livicaș nu iubea vinul”

Sora lui Liviu, Carmelita, a relatat ce s-a întâmplat în seara dinaintea tragediei: „Îi cunosc pe prietenii lui, erau 4. Ei aveau o sticlă de vin, iar Livicaș nu iubea vinul. Am înțeles că a fost și i-a trezit soția lui Denis, Arian s-a trezit de la gălăgie și i-a spus: Livicaș, te duci acasă. El era cam

„Tatăl lui Arian i-a propus să-l ducă acasă, pe el și pe Livicaș, dar el a refuzat”

„Tatăl lui Arian l-a sunat pe fiul său și i-a zis: „Poate vin eu să te iau acasă”. A zis că e cu Livicaș. I-a propus să îl ducă și pe el, iar Arian i-a răspuns: „Nu, eu l-am luat de acasă și eu îl duc””, a relatat mama lui Liviu.

„La mine ca mamă nu a fost să-și ceară scuze”

„Arian obișnuia să vorbească vulgar, el nu deține permis pentru motocicletă, doar pentru mașină. Chiar și de la mine de acasă s-a urcat băut pe motocicletă. Poliție în sat nu avem”, a mai spus Oxana Rahubenco.

„Două zile în urmă eram cu bunica la cimitir și Arian iar a trecut cu mașina”

Ce s-a întâmplat cu câteva minute înainte de tragedie, ce au surprins camerele de supraveghere de la o gospodărie din apropierea locului unde s-a produs tragedia, ce au văzut buneii lui Liviu, care au ajuns printre primii la fața locului și de ce rudele se tem acum că dosarul ar putea fi mușamalizat aflați din emisiune.

Accidentul teribil s-a produs în noaptea de 6 spre 7 octombrie, la Dondușeni. Doi tineri s-au izbit cu motocicleta de bordura carosabilului. În urma impactului, pasagerul de 18 ani a fost aruncat pe carosabil, suferind leziuni fatale. Motociclistul de 21 de ani a fost, de asemenea, proiectat într-un automobil marca Citroen, care era parcat la marginea drumului, care ulterior a fost transportat de ambulanță la spital. Acesta a urcat în stare de ebrietate la ghidonul motocicletei.

24Shares

Aura Mereuta

https://shok.md