(VIDEO) „Mi s-a propus să dau 35 mii €, ca să ies”. O tânără, arestată 3 luni pe escrocheria de la Stăuceni, după ce ar fi fost confundată cu o altă femeie: Când am intrat pe porțile pușcăriei…

Carolina Romanciuc, o tânără mamă din Tighina, a fost reținută și ținută trei luni în pușcărie, după ce ar fi fost confundată cu o altă femeie implicată într-o schemă de escrocherie cu mașini de lux de la Stăuceni. Într-un interviu pentru Adrian Prodan, aceasta a relatat că deși nu are nici o legătură cu dosarul, autoritățile au ignorat toate probele și mărturiile, lăsând-o fără libertate și fără dreptul de a-și vedea fetița de doar trei ani. Acum, după eliberare, tânăra trăiește sub control judiciar, iar copilul ei a rămas în grija părinților, în stânga Nistrului, scrie UNIMEDIA.
Carolina a povestit că era la serviciu, când a sunat-o tatăl și i-a spus că doi bărbați o caută.
„L-am sunat pe fratele meu și am mers împreună acasă. Cei doi mă așteptau cu mașina încă de dimineață. Mi-au spus că am fost implicată într-o schemă și că sunt căutată. Fuseseră înșelați cu bani de către o firmă fictivă, în care investiseră pentru a cumpăra un tractor din străinătate – din Cehia sau Polonia, nu știu exact. Mi-au arătat o listă cu mai multe persoane, în care apăream și eu. A fost ciudat pentru mine. Mi-au spus că dosarul se află la Inspectoratul de Poliție Rîșcani din capitală și că trebuie să mă prezint acolo.
A doua zi am luat legătura cu ofițerul de urmărire penală și am plecat la Chișinău. La inspectorat deja eram așteptată. Mi s-au adresat mai multe întrebări, mi-au verificat telefonul, dar nu au găsit nimic. A mai venit un ofițer, care mi-a propus să facem poze și o înregistrare video, pe care să o trimită într-un grup cu părțile vătămate. Am acceptat, deschisă să colaborez, fără niciun gând ascuns. După ceva timp, mi-a spus că oamenii din grup mă recunosc. Nu-mi venea să cred. Au decis să organizăm o confruntare directă. A venit un bărbat în birou și, fără măcar să mă privească atent, a spus că mă cunoaște. Am încremenit. După vreo două ore, au mai venit doi bărbați – alte părți vătămate – iar unul dintre ei mi-a zis: «Tu ce, ai uitat că mi-ai făcut cafea de 20 de mii de euro?!». Era prima dată în viața mea când îi vedeam.”
„Dimineața mi-am dus copilul la grădiniță, iar seara nu am mai putut să-l iau.”
„A urmat audierea, unde m-a așteptat o avocată din oficiu. Am spus că nu am nicio legătură cu acea companie din Stăuceni. La un moment dat, mi-au spus să-mi scot șireturile de la pantofi – atunci am înțeles că totul este serios. M-au reținut pentru 72 de ore. Dimineața îmi lăsasem copilul la grădiniță și seara nu am mai ajuns să-l iau. M-au dus în izolator. Speram că situația se va clarifica. În celulă am avut norocul să fiu singură. Lumina era aprinsă non-stop, iar într-un colț era un WC deschis.”
Tânăra a sperat că totul se va rezolva în 72 de ore, însă a primit o lovitură neașteptată: a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile și dusă la Penitenciarul nr. 13.
„După trei zile, m-au dus în fața judecătorului, iar acolo, foarte rapid, s-a decis să fiu plasată în arest pentru 30 de zile. M-au escortat la Penitenciarul 13. Eram cu moralul la pământ. Prima dată m-au băgat în carantină. Am făcut un control medical, mi-au luat amprentele. Cinci zile am stat singură într-o cameră aflată ca într-un subsol, fără să am la mine niciun obiect personal. Mi s-a permis un apel telefonic de 5 minute. Am rugat să mi se aducă haine, dar mama nu voia, sperând că mă vor elibera. Apoi m-au mutat în celulă, unde eram zece persoane – zece fete. Era groaznic. Ne-am cunoscut, am discutat, m-au întrebat ce s-a întâmplat și le-am povestit tot. Celula avea în jur de 35 de metri pătrați, era un closet, nu aveam apă caldă, iar la duș mergeam o dată pe săptămână.”
Tânăra a vorbit și despre regimul din penitenciar și bănuielile privind avocatul său: „Cred că avocatul meu avea ceva interese, ar fi avut cu cineva înțelegere, să nu mă apere, dar să întindă timpul”
„După cele 30 de zile, eram sigură că voi fi eliberată. Mi-am strâns hainele. Am fost dusă din nou la judecată, dar mi s-au mai dat alte 30 de zile. Am cerut audierea martorilor mei, dar avocatul mi-a spus că nimeni nu vrea să se implice, ceea ce nu era adevărat. Am început să cred că avocatul avea interese ascunse. Poate că avea o înțelegere cu cineva, ca să nu mă apere, ci doar să tărăgăneze procesul. Am și dovezi audio în care el spune că, dacă m-ar fi eliberat de la început, oamenii legii ar fi fost trași la răspundere. Știau că sunt nevinovată. Chiar și procurorul ar fi recunoscut acest lucru – mi-a spus avocatul. În prezent, patru persoane au statut de bănuit: două fete și doi băieți, inclusiv eu. Iar fata cu care am fost confundată… nici măcar nu figurează în dosar. Unul dintre suspecți și-a recunoscut vina. Am avut o confruntare cu el și a spus că nu mă recunoaște.”
„Pentru serviciile sale, fostul avocat mi-a cerut 7.200 de euro. În plus, într-o discuție cu fratele meu, i s-a propus să dăm 35.000 de euro și în una-două săptămâni urma să fiu eliberată. Am aflat despre toate acestea de la mama mea.”
După trei luni de detenție, Carolina a fost eliberată, dar cu restricții. I s-a montat o brățară electronică la gleznă pentru încă două luni și a fost obligată să nu părăsească orașul. Neavând o locuință proprie, a fost nevoită să stea cu chirie. Și-a schimbat avocatul, iar noul apărător a reușit să obțină plasarea sub control judiciar. Totuși, în prezent, tânăra nu are voie să meargă în Transnistria, acolo unde locuiesc părinții și fetița ei de doar trei ani.
Află continuarea istoriei în interviul de mai jos:
Mai mulți moldoveni au ajuns victimele unor escroci, care le-ar fi promis să le vândă diverse utilaje agricole, iar pentru a semna contractul, solicitau un avans de câteva mii de euro sau chiar suma intergală. În cele din urmă, „afaceriștii” au dispărut cu tot cu bani, fără a mai livra marfa, iar oamenilor nu le-a rămas decât să se plângă la Poliție. Fiul uneia dintre victime a oferit, pentru UNIMEDIA, detalii despre schema prin care tatăl său a fost lăsat și fără bani, și fără tehnică.
O altă victimă a relatat, pentru UNIMEDIA, cum a fost convinsă să dea 3 mii de euro avans pentru un automobil pe care urma să îl primească până la 30 decembrie. Când și-a dat seama că a fost amăgită, a mers la sediul companiei, unde a semnat contractul cu administratoarea, dar a găsit ușa încuiată, iar la numerele de telefoane afișat pe site-ul de publicitate nu mai răspunde nimeni.
O altă victimă a escrocilor cu firmă deschisă la Stăuceni a făcut dezvăluiri, după ce a achitat 9400 € pentru un Nissan Qashqai, care urma să-i fie livrat din Polonia. Bărbatul a relatat că a plătit suma integrală pe automobilul care i-a fost prezentat la calculator, în fotografii și video, și care urma să ajungă în Moldova în maxim 28 de zile de la data semnării contractului.
Victimele escrocilor cu firmă la Stăuceni, care au dat mii de euro pentru a achiziționa mașini sau utilaje agricole de peste hotare, dar așa și nu le-au primit, s-au plâns și la Procuratură, după ce au văzut că răspunsul anchetatorilor de la Inspectoratul de Poliție Rîșcani, unde s-au adresat inițial, întârzie. Păgubiții au declarat, pentru UNIMEDIA, că au depus câte o plângere colectivă la Procuratura Generală și la PCCOCS, dar și separate, la fiecare instituție în parte.
Tot victimele au comunicat, pentru UNIMEDIA, că doi suspecți au fost reținuți, o femeie și un bărbat. Solicitată de UNIMEDIA, Poliția a ezitat să ne ofere informații de interes public, invocând „protecția datelor cu caracter personal”, dar unele dintre persoanele pătimite ne-au confirmat că au fost invitate la Inspectoratul Rîșcani, pentru a-i identifica pe reținuți.
Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Rîșcani, a finalizat urmărirea penală și a expediat în judecată dosarul în privința unui învinuit în schema de escrocherie.