Leul moldovenesc se întărește: Euro și Dolarul, în scădere la începutul săptămânii
(video) Moș Crăciun și-a transmis mesajul, înainte să pornească la drum, din fața casei sale din Laponia. Ce își dorește

Din orășelul lui îndepărtat, de la Cercul Polar Arctic, Moș Crăciun le-a transmis oamenilor și vizitatorilor satului său natal că cea mai mare dorință a sa este „ „lumea să se liniștească”, potrivit Reuters.
Pregătit pentru cea mai aglomerată noaptea din an cu o tolbă plină de cadouri, Moş Crăciun a plecat la drum. Înainte de cea mai lungă călătorie, acesta a transmis un mesaj pentru vizitatorii din satul său natal, dar și pentru cei care îl așteaptă.
„Am întâlnit mulți oameni din toată lumea în acest an și am primit un număr foarte mare de scrisori. Caracteristică comună a tuturor scrisorilor pe care le-am citit fie de la copii, fie de la adulți, e că își doresc o lume mai liniștită. Și dorința mea este ca anul acesta furtunos să meargă într-o direcție mai bună odată cu Crăciunul. Să fie mai liniștit”, a fost mesajul lui Moș Crăciun pentru oameni.
Moş Crăciun a fost aşteptat cu sufletul la gură de sute de oameni chiar în faţa casei sale din satul Rovaniemi, Laponia. Tot aseară în satul natal al lui Moș Crăciun a avut loc un eveniment grandios.