(VIDEO) O moldoveancă, blocată în Fâșia Gaza de peste un an, a fost evacuată: Cei trei copiii ai săi au rămas cu familia soțului decedat

Ministerul Afacerilor Externe anunță că, la data de 27 mai 2025, a fost finalizată evacuarea unei femei din Fâșia Gaza, cetățeană a Republicii Moldova. La decizia acesteia, cei trei copii ai săi au rămas pe teritoriul Fâșiei Gaza, cu familia soțului decedat, scrie UNIMEDIA.
„Femeia se află în prezent în siguranță, iar autoritățile moldovenești oferă asistența necesară pentru continuarea deplasării și acordarea suportului consular. În scurt timp, aceasta urmează să ajungă în Republica Moldova.
Operațiunea de evacuare a fost posibilă grație cooperării strânse între autoritățile Republicii Moldova, Statului Israel, Regatului Hașemit al Iordaniei, Comitetului Internațional al Crucii Roșii, precum și datorită eforturilor susținute ale Ambasadei Republicii Moldova în Statul Israel, Ambasadei Republicii Moldova în Republica Turcia, Consulului Onorific al RM în Iordania și ale Celulei de criză a MAE.
Ministerul Afacerilor Externe își exprimă recunoștința față de partenerii internaționali implicați în această acțiune și reafirmă angajamentul de a proteja drepturile și securitatea cetățenilor moldoveni aflați în zone de conflict.
MAE continuă să monitorizeze situația din regiune și recomandă cetățenilor Republicii Moldova să consulte alertele de călătorie în vigoare.
Până în prezent, din Fâșia Gaza au fost evacuați 53 de cetățeni ai Republicii Moldova”, comunică MAE.
Anterior, în mediul online a circulat o petiție, în care autorităților Republicii Moldova li se solicita să intervină în acest caz.
„Stimată Doamnă Președinte, Stimate Domnule Prim-ministru, Stimate Domnule Ministru,
Subsemnații, prin prezenta petiție, solicităm intervenția imediată și decisivă a autorităților Republicii Moldova pentru repatrierea de urgență a cetățenei Republicii Moldova, Rodica Vizitiu, și a celor trei copii ai săi, toți cetățeni moldoveni, aflați în prezent într-o situație de pericol extrem în Gaza.
SITUAȚIA ACTUALĂ
De peste un an, Rodica Vizitiu și cei trei copii minori ai săi sunt blocați în Gaza, într-o zonă de conflict armat activ, expuși zilnic pericolelor mortale. După ce soțul Rodicăi a fost ucis de catre IDF în timpul operațiunilor militare, familia a rămas fără sprijin și protecție într-o regiune devastată de război si foamete.
În această perioadă, familia Vizitiu a încercat în repetate rânduri să contacteze autoritățile moldovenești pentru asistență, fără a primi însă un răspuns concret sau măsuri eficiente. În același timp, observăm cu îngrijorare că cetățenii altor state, inclusiv cetățeni români, sunt evacuați periodic din zonă prin eforturile guvernelor lor respective.
FUNDAMENTUL JURIDIC
Constituția Republicii Moldova și legislația în vigoare garantează protecția cetățenilor moldoveni aflați în străinătate. Conform articolului 18 din Constituție, “Cetățenii Republicii Moldova beneficiază de protecția statului atât în țară, cât și în străinătate.”
Legea nr. 36/2016 privind activitatea consulară stipulează clar obligația statului de a oferi asistență și protecție cetățenilor săi aflați în situații de criză în străinătate, inclusiv în zone de conflict armat.
SOLICITĂRI
Având în vedere cele expuse mai sus, solicităm respectuos:
- Intervenția personală a Președintelui Republicii Moldova pentru facilitarea evacuării imediate a cetățenei Rodica Vizitiu și a copiilor săi din Gaza.
- Mobilizarea urgentă a resurselor diplomatice ale Republicii Moldova și coordonarea cu organizațiile internaționale și statele partenere pentru asigurarea unui coridor umanitar sigur.
- Oferirea asistenței consulare complete și facilitarea tuturor documentelor necesare pentru repatrierea familiei Vizitiu.
- Comunicarea transparentă și regulată cu familia Vizitiu și cu semnatarii acestei petiții privind măsurile întreprinse și progresul realizat.
- Elaborarea unui plan concret de reintegrare a familiei Vizitiu după revenirea în Republica Moldova, incluzând asistență psihologică, medicală și socială”, se menționa în petiția semnată de 575 de persoane.

Totodată, moldoveanca, pe numer Rodica Vizitiu, a menționat, anterior, că așteaptă cu nerăbdară să fie evacuată din regiune, împreună cu cei trei copii ai săi.