(VIDEO) O motocicletă Royal Enfield a traversat Antarctica şi a ajuns la Polul Sud

 (VIDEO) O motocicletă Royal Enfield a traversat Antarctica şi a ajuns la Polul Sud
0Shares

Motocicletă Royal Enfield Himalayan însoţiţă de o Toyota Hilux ca vehicul de asistenţă, trebuiau să traverseze continentul antarctic până la Polul Sud, pe traseul Amundsen Scott, pe o distanţă de peste 770 km. Acum, aceştia au anunţat că misiunea a fost îndeplinită şi au ajuns la polul sudic al planete, scrie SHOK.md cu referire la piataauto.

Provocarea nu este prima de acest gen din istoria, însă e una extremă, însemnând urcări la mare altitudine, pe zăpadă. În această perioadă în Antarctica e vară şi există lumină solară neîntreruptă, dar urcările la altitudine a traseului din interiorul continentului înseamnă şi şansa de a avea temperaturi de până la minus 40 grade.

Şi pentru că Antarctica e un continent în care nu există reţea normală de telefonie mobilă şi internet, aventurierii transmit doar mesaje scurte la sediul Royal Enfield, folosind telefoanele prin satelit. O singură poză de la Polul Sud, de rezoluţie mică, a fost transmisă prin aceeaşi metodă, dar imediat după revenire aceştia vor publica un film amplu al provocării lor. De altfel, toată comunicarea video a celor de la Royal Enfield din ultima perioadă se desfăşoară de nevoie prin asemenea video-uri precum cel de mai jos, în care mesajele textuale sunt afişate grafic, într-un stil jovial, dar, în condiţiile în care are loc aventura, e oarecum de înţeles această abordare acum, până când va fi publicat şi un video final mare, în calitate cinematică, pe care promitem să-l publicăm şi noi cu mai multe detalii, ulterior.

 

Până atunci, partea cea mai importantă e că aceştia au ajuns la destinaţia finală, iar motocicleta a rezistat în asemenea condiţii de înaintare! Da, o motocicletă din zilele noastre, prin zăpezi şi geruri extreme, a ajuns tocmai până la Polul Sud!

0Shares

Maria Palade

https://shok.md/