(VIDEO) O tânără, desfigurată după două operații estetice la sân și la nas: „Cât pe ce să-mi pierd viața. Țin implanturile pline cu puroi în frigider, aștept dreptate”

Lungu Elena, în vârstă de 31 de ani, trăiește un adevărat coșmar după două intervenții chirurgicale eșuate care i-au schimbat complet viața. După operațiile de augmentare mamară și rinoplastie efectuate în anul 2023 și 2024, ea se află acum într-o luptă disperată pentru dreptate și pentru propria viață. Implanturile sale, care ar fi trebuit să-i îmbunătățească aspectul fizic, s-au transformat în surse de infecție severă și pericole de moarte. Într-un monolog pentru Dorin Galben, tânăra vine cu învinuiri aspre către medicul chirurg care a desfigurat-o, la rândul său acesta respinge orice acuzație și spune că tânăra a dispărut în momentul când el era gata să amelioreze problemele survenite în timpul operației, scrie SHOK.md.
„Mă numesc Elena Lungu, am 31 de ani și sunt studentă la Facultatea de Biomedicină a Universității ULIM din Chișinău. În 2023, am luat decizia de a efectua două intervenții chirurgicale majore pentru a corecta unele imperfecțiuni fizice: augmentare mamară și rinoplastie. Din păcate, aceste operații au fost un eșec total, iar viața mea a fost pusă în pericol, chiar riscând să mor din cauza acestora”.
După nașterea copilului tânăra sa întâlnit cu problema asimetriei sânilor, ceea ce a făcut-o să recurgă la operația de corecție.
„Eu am crezut că după această intervenție toate problemele mele se vor rezolva, dar din păcate nu a fost cum mi-am imaginat eu. Clinica am ales-o asumat, am citit toate recenziile, am discutat cu cunoscuți care au mai fost la această clinică și mi-au spus că este foarte bună și acolo aș putea să repar problema mea. Am ajuns la consultație cu medicul, totul a fost bine, după consultație medicul mi-a spus că nu am niciun impediment pentru a face această intervenție. În anul 2023 pe data de 30 mai a fost operația, după care totul a fost bine, a mers totul perfect și fără durere. La consultație medicul mi-a spus că pentru o simetrie mai bună implanturile vor fi de mărimi diferite și eu am căzut de acord, totuși el este medicul și știe mai bine ce are de făcut. După operație domnul s-a apropiat și mi-a spus că totuși a pus implanturi de aceeași mărime și totul este bine. Implanturile erau destul de mari și pentru fizicul meu nu erau potrivite”.
Până la naștere tânăra povestește că nu avea o problemă cu mărimea sânilor și că nu se simțea complexată, iar după alaptare ei și-au schimbat aspectul și din această cauză Elena a recurs la această operație pentru a se simți confortabil în corpul său.
„După intervenția din mai 2023, totul părea perfect, dar la șapte luni de la operație au apărut complicațiile. În sânul stâng am simțit un nodul dur, care părea un fibroadenom, și am observat o schimbare semnificativă a formei sânului. Am mers din nou la medic, care mi-a spus că totul este normal, dar eu am insistat pentru o corecție. Astfel, am ajuns în aprilie 2024 la a doua intervenție, care a inclus și rinoplastia pe care o dorisem de mult timp, din cauza dependenței de spray-ul nazal.
După operație m-am trezit și aveam un ghips foarte straniu pe față, era ca ghipsul care se pune la mână și picior. Era din frunte și apăsa foarte tare, medicul mi-a spus că așa trebuie și a doua zi mi s-a spus că trebuie să plec acasă. La această operație a fost sustras adenomul și trimis la un laborator din Chișinău după care eu trebuia să aștept rezultatele. De la început eu credeam că operația de rinoplastie o va efectua alt medic pentru că în acea clinică sunt foarte mulți specialiști care fac această intervenție, dar până la urmă a fost făcută de același medic”.
După operație Elena a mers acasă și a simțit că îi sângerează foarte tare nasul. Tânăra a trimis câteva poze medicului fiind asigurată că tot ce se întâmplă cu ea este absolut normal.
„În luna mai 2024, coșmarul meu a început cu adevărat. Am început să simt ațe care ieșeau din pielea sânului, iar medicul a spus că trebuie să rabd până se absoarbe firele, dar nu am primit nicio recomandare de tratament adecvat. În acea perioadă, febra și umflătura sânului se intensificau. Am continuat să merg la consultații, dar medicul mă asigura că totul va fi bine, chiar dacă eu simțeam clar că nu era așa. Problemele au continuat să se agraveze, iar starea mea s-a deteriorat semnificativ.
„În luna mai 2024 a început coșmarul vieții mele”
„Eu am început să simt cum din pielea de la sân începeau să iasă niște ațe care îmi creează disconfort foarte mare. Am apelat la medic i-am arătat și i-am spus că pe mine mă doare, am fost chemată din nou la consultație și mi sa spus că totul este bine și trebuie să rabd până când o să se absoarbe ațele pentru că sunt mai groase. În tot acest timp cum venea consultația medicul îmi făcea poze la sâni și îmi spunea mereu că el o să pună acasă pozele în calculator și o să se uite și o să mă anunțe, dar niciodată în toată perioada aceasta nu am primit nici un sfat din partea lui sau vreo obiecție, dar la fiecare consultație el îmi făcea poze cu telefonul personal”.
Din luna mai tânăra a început să aibă febră, iar sânul se mărise foarte tare în volum și se înroșea. Elena și-a dat seama că este o infecție, iar medicul a anunțat-o că este un lichid și a fost legată cu un bint elastic foarte strâns pentru a înlătura problema, dar pe zi ce trecea aceasta se simțea tot mai rău, iar ațele din sân au început să iasă înafară.
„Am mers din nou la medic, iar el mi-a spus că nu poate să înlăture ațele pentru că mă va trauma, iar eu deja eram traumată. Ațele erau sub piele și erau foarte dure și iritau foarte tare piele, dar medicul a spus că eu trebuie să rabd și eu ascultam de el. După care eu am mers din nou la el pentru că ieșeau iarăși niște ațe și operația sa desprins, iar de acolo curgea puroi. La consultație a fost depistat un nod foarte mare care care era mai mult la asemănare cu o ață încâlcită uitată de medic înăuntru sânului meu. Medicul a spus că nu este puroi, dar vă dați seama ca să înțelegi că din sânul tău curge puroi și nu altceva nu trebuie să ai mari studii, dar mai ales că eu am studii medicale și îmi pot da seama ce se întâmplă cu corpul meu. Tot atunci eu i-am spus medicului că nasul meu este într-o parte și mie nu-mi place. La care domnul mi-a spus că este inflamație și că totul o să treacă în 6 luni și va fi bine. După ce a fost tăiată ața de la sân care era foarte mare, mi-a pus un plasture care lipește pielea. Se vedea foarte bine că sub acel plasture era sânge foarte mult, dar medicul mi-a spus să nu scot și asta și făceam. După câteva zile când rana sa prins, eu am făcut febră 38,5 și sânul mi sa mărit foarte tare în volum. Eu am apelat iarăși la medic acolo mi sa spus să dau cu traumel și un alt unguent și să beau nurofen. Pentru mine asta era foarte straniu luând în considerație că pe mine nu mă dureau genunchii sau eu nu am căzut jos ca să mă dau cu aceste unguente. În toată această perioadă de când mi-am pus implanturile aceste medicamente nu au lipsit niciodată din casa mea”.
Elena a mai povestit că problemele cu sânul a continuat, dar pe lângă acestea a apărut și problema cu nasul care la un moment este prăbușit, iar osul din nas este stricat. problemele cu respirația au reapărut și mai nou a început să sângereze. Tânăra a mers de curând la ORL unde a fost anunțată că trebuie să mai facă o operație repetată de reconstrucție al nasului unde se va folosi os din coastă pentru a preveni prăbușirea totală a nasului.
„Eu am vrut doar să-mi repar unele probleme în aspectul meu fizic pentru a mă simți mai încrezută în sine, dar am ajuns cu și mai mari probleme. Sânul umflat și febră la mine erau la ordinea zilei. De la medic nu am auzit nici un răspuns concret spre ameliorarea problemei și eu nu pot să înțeleg cum din două operații să eșueze ambele, măcar una trebuia să se primească. Toți greșim în viața asta, dar nici chiar așa. Eu nu puteam să arăt toată durerea și prin ce treceam eu doar din cauza copilului și a părinților și am fost nevoită să îndur. Apropiații mei observau că eu sufeream mult, eram nevoită să mint și să spun că sunt răcită.
Din luna august am început să apelez la alți medici pentru că nu vedeam nici o lumină. Am ajuns să aud și fraza că noi luăm pacienți după alți medici, dar după acest medic scuze dar nu luăm și îmi închideau telefonul. Nimeni nu dorea să-și asume această responsabilitate și îmi spuneau să mă duc la clinica unde am făcut operațiile. Sânul meu se făcea albastru uneori, iar eu mă gândeam că într-o zi pot să nu mă mai trezesc.
Într-o zi când am mers la medicul care m-a operat ca să vadă starea mea și când a văzut sânul că era foarte tare inflamat ma întrebat ce sa întâmplat eu am rămas șocată un pic pentru că nu mai aveam puteri să aud aceste cuvinte care pentru mine erau ca o insultă. Dumnealui mereu îmi repeta că va face poze și se va consulta cu colegii săi ca să vadă ce se poate de făcut și eu i-am spus să facem poate un USG că pe mine nu mă ajută tratamentul pe care mi la dat el. Și medicul a căzut de acord, mi-a dat un număr la o doamnă ca să merg la ea și dumneaei mi-a spus că nu are timp și deja am mers la alt specialist unde chiar și fără aparat dumnealui mi-a spus că aici este 100% infecție și de ce eu stau acolo și unde e medicul care mi-a făcut această operație. Doamna mi-a verificat sânul și mi-a confirmat că e infecție și tot cei posibil să fie implantul spart. Am ieșit din cabinet și am sunat la clinică să îi anunț ce a spus medicul și am fost anunțată că medicul meu nu este și totuși am decis să merg la alt medic într-un alt spital ca să vadă situația mea și dacă e posibil de salvat ceva. Am sunat și mi sa spus să mă prezint în 15 minute pentru o consultație, am intrat medicul doar sa uitat nu a fost nevoie nici de USG și mi-a spus că este infecție și dacă eu în timpul apropiat nu îl scot o să-mi pierd viața. Eram șocată și nu știam la ce să mă gândesc, domnul mi-a dat un antibiotic pe care trebuia să-l beau timp de 3 zile și dacă nu se schimba nimic înseamnă că este 100% infecție și eu trebuie urgent să scot implantul. Am ieșit din clinică am sunat din nou la clinica unde am fost operată și am primit un apel de la medicul meu care ma întrebat ce sa întâmplat și eu i-am spus ce mi sa constatat la alt medic. Am fost chemată de urgență la el și cum am intrat în cabinet medicul m-a întâlnit cu o mimică a feței foarte speriată și ma dus într-un salon de lângă sala de operație și mi-a pus picurători. El a mai chemat un medic care lucrează în această clinică și mi-au făcut încă o dată USG și au confirmat și ei că arată foarte grav și că posibil să fie spart, dar medicul meu insista că e totul bine și a ieșit din salon. Am rămas doar cu anesteziologul care m-a luat la întrebări că poate m-am lovit, poate am făcut ceva și eu i-am spus că nu am avut absolut nimic și că din luna mai sunt în această situație. Mi-au cerut toate pozele și actele care le aveam cu mine și se uitau amândoi și ceva arătau la două din pozele de la USG în acel moment medicul sa schimbat totalmente la față, avea un comportament foarte ciudat sa ridicat, a început să se uite pe pereți, pe pod, adică el era foarte confuz ce se întâmplă și a ieșit din salon. Prietena mea era la recepție și la văzut cum a ieșit afară și a stat câteva minute. În acest timp anesteziologul mi-a spus că pot să mă îmbrac și să vin a doua zi la ora 18 și îmi vor face operația. Eu am întrebat medicul ce o să-mi facă la această operație și el mi-a explicat că o să taie și o să verifice în ce stare este implantul, o să curețe tot și deja o să monitorizăm ca în câteva zile totul ar trebuie să revie la normal, dar cel mai interesant a fost că medicul cu care eu m-am consultat în altă clinică și l-am întrebat ce poate să se întâmple dacă eu fac o curățire dar totuși las acest implant și el mi-a spus că este categoric interzis, fiindcă implantul deja este infectat, el nu mai este bun și eu pot să-mi pierd viața în 24 de ore după operație și eu nu credeam ce auzeam de la medicul meu ce el vrea să-mi facă. Am înțeles că eu nu mai am încredere în această clinică și m-am adresat la altă clinică și medicul de acolo m-a verificat cu un aparat nou pentru mine și mi-a spus că este implantul spart și o infecție gravă, dar apoi m-a întrebat unde m-am operat și când a aflat la ce medic doamna sa oprit din scris și mi-a spus că îi pare rău, dar nu poate să facă nimic”.
Tânăra a mărturisit că a fost nevoită să mintă doctorul că a avut operația în altă țară doar ca să-și scape viața și doar în acel moment medicul a fost de acord să facă intervenția.
„Doamna doctor a decis să sune la un coleg de-al său ca să afle în ce clinică din Moldova se lucrează cu astfel de implanturi ca să mi le pună tot așa doar că noi și când am auzit din telefon că la noi în țară nu se lucrează cu așa tip de implanturi am rămas șocată. Domnul din telefon a spus că chiar dacă se lucrează cu ele nu sunt certificate. Eu totuși vreau să-i mulțumesc acestei doamne pentru că ea neștiind că operația a fost făcută la noi în țară, a încercat să mă ajute și mi-a dat un tratament cu antibiotic puternic care ar fi trebuit să mă ajute dacă era o infecție mică, dar nimic nu sa schimbat.
Eu am mai vorbit cu acest medic care mi-a făcut operația și l-am întrebat ce vrea dumnealui să-mi facă că eu de la emoții nu mai țineam minte ce el mi-a spus, la care medicul mi-a scris exact că el o să deschidă, o să curețe și o să închidă înapoi. El îmi spunea că eu dacă doresc pot să mă apropii seara la orele 19 și el o să mă opereze la care eu înțelegeam că eu dacă intru acolo pot să nu mai ies și i-am spus că o să-l anunț pentru că cică nu aveam cu cine să las copilul. pentru mine era dubios faptul că el mă cheamă așa târziu pe când prima operație a fost făcută la șapte dimineața. Am început să mă simt din ce în ce mai rău și am ajuns la spital unde medicul de acolo mi-a spus că trebuie urgent de operat și să vin a doua zi cu urgența la șase dimineața pentru a scoate implantul pentru că fiecare secundă la mine era numărată. Medicii de la urgență când au văzut starea mea și cum arată sânii au spus că ei așa ceva încă nu au văzut. Înainte cu o zi de a merge la intervenție m-am trezit cu o durere foarte mare care ducea din față spre spate și o inflamație foarte mare. Am făcut poze și am trimis deja medicului de la spitalul unde urma să fac operația și mi-a spus să mă apropii de urgență pentru că deja e foarte rău. Am fost la operație și sala era plină de medici, după intervenție am văzut pozele și video în care se arată cum ei au început să taie și din sân curgea foarte mult puroi. Până la urmă mi s-a spus că inflamația care ducea spre spate de fapt era infecția care deja ajungea la plămâni și coaste și fiecare minută pentru mine era foarte prețioasă”.
Doctorii de la acest spital i-au sustras doar un singur implant din considerentul că celălalt era în stare bună, iar din sânul stâng au scos 70 de ml de puroi și un implant plin cu puroi înauntru. Tânăra a păstrat implantul și actele pentru organele de drept care se ocupă de cazul acesteia.
„După operație când eu m-am trezit am văzut că rana era deschisă, iar medicii au spus că așa infecție ei încă nu au văzut, erau chemați și studenți ca să vadă cazul meu și toți erau șocați. Eu în timp de 5 zile am primit 3 anestezii generale pentru că operația nu era cusută și ei trebuiau să-mi facă pansamente și să curețe toată infecția dinnăuntru. Familia mea nu cunoștea totul despre acest caz pentru că eu nu doream să-i stresez și eu credeam că o să pot fără ei. La unul din pansamente cât așteptam medicul anesteziolog în sala de operație medicii au spus să încerce să scoată tot pansamentul de deasupra și deja să înceapă procedura, ca într-un final ei să înțeleagă că eu nu simțeam absolut nimic fiind în conștiință. Medicii mi-au spus că undeva a fost afectat un nerv și din această cauză eu nu simt durere.
După toate cele întâmplate eu am realizat că puteam să-mi pierd viața și că nimeni este deranjat de această situație.
Pe 18 septembrie, eu deja eram operată și am primit un mesaj de la clinica unde mi-au fost puse implanturile în care am fost anunțată că am o programare la medic. Eu le-am scris că este o greșeală și ei mi-au răspuns că domnul medic a preconizat o întâlnire cu mine la care eu le-am spus că nu mai am încredere în serviciile lor și nu mai vreau să am ceva în comun cu această clinică”.
Când a crezut că în sfârșit tot coșmarul sa terminat Elena a depistat că deja sânul drept a început să se inflameze. Tânăra a mers din nou la operație unde a fost sustras și al doilea implant și 200 ml de puroi. După toate intervențiile medicii au depistat în sânul stâng nodule destul de mari care însemnau că Elena este infectată 36% cu cancer.
„Am mers la foarte mulți medici de la care am primit refuz pentru ameliorarea problemei mele. Am făcut și foarte multe intervenții care mi-au confirmat cancerul și am fost sfătuită să fac ceva cu această problemă cât mai rapid. Eu am fost șocată și nu puteam nicidecum să merg să-mi anunț familia despre diagnoza mea pentru că din cauza că eu am fost neglijată medical eu am cancer. Până la final nimeni nu a spus 100% că este cancer, dar sunt confirmate aceste 36% care eu trebuie să fac ceva și să le scot și să repar această problemă.
Eu sunt foarte recunoscătoare medicilor care m-au susținut și îmi vine să plâng când mă gândesc că putea să fie mult mai tragic și îmi pare foarte rău că sunt unii medici care doar se numesc medici. Eu mă gândesc că puteam să nu ajung aici dacă pe mine mă auzeau medicii și încercau ceva să repare nu doar poze care pe mine nu m-au ajutat cu nimic”.
Elena mai spune că a decis să lupte pentru ea și pentru a încuraja oamenii cărora le este frică să vorbească despre cazurile sale. Tânăra a înțeles că tăcerea nu ajută la nimic și doar vorbind despre aceste cazuri ți se face dreptate. Este ferm convinsă să-și găsească dreptatea și să facă ca persoanele vinovate să răspundă pentru calvarul prin care a trecut.
„După cazul Liubei Babuțchi, am hotărât să vorbesc despre coșmarul prin care am trecut și eu și care era să se sfârșească la fel ca la această doamnă. Am avut avocat cu care am scris plângeri și cereri pe la poliție și în alte instanțe, dar deja sunt 5 luni în care nimeni nimic nu rezolvă și sunt foarte multe semne de întrebare la care oamenii nu doresc să răspundă. Eu am dovezi și fișe care dovedesc faptul că a fost făcută o infracțiune. Prin acest monolog eu sper că organele de drept se vor sesiza și mă vor ajuta în pedepsirea medicilor care mi-au provocat atâta durere”.
În interviul următor medicul care a operat-o pe Elena Lungu v-a explica situația creată din punctul său de vedere și va respinge acuzațiile tinerei: „În momentul în care am văzut evoluția lucrurilor stagnate, nci mai bine, nici mai puțin bine sa făcut un consiliu în cadrul clinicii și am propus pacientei să mergem pe două principii și în acest moment pacienta nu a mai răspuns nici la un apel. Toți suntem cu un anumit grad de răspundere, nu există că un singur om sau o singură clinică își asumă un grad mai mare și altul deloc. Noi trebuie să înțelegem că fiecare caz este un caz în parte și nu există nici o operație la fel și nu există pacienți la fel”, a declarat chirurgul.